Primaria Municipiului Bucuresti a intarziat cateva saptamani platile in cadrul proiectelor finantate de ARCUB in cadrul programului Bucuresti Orasul In-vizibil, punand astfel in pericol desfasurarea proiectelor care au castigat finantarea, sustin reprezentantiei Asociatiei Culturale Metropolis. Printre evenimentele puse in pericol se numara: Balkanik Festival editia a VI-a, Kinodiseea - Festivalul International de Film pentru copii, Maratonul Teatrului Independent, editia a 6-a, Bucharest Art Week 2016, UrbanEye Film Festival 2016.

Balkanik Festival 2015Foto: webPR.ro

Sumele aferente programului de finantare al ARCUB sunt prevazute in bugetul anual al PMB pe 2016, iar contractele cu beneficiarii finantarii ARCUB sunt semnate, iar pana astazi, cele 58 de proiecte castigatoare ar fi trebuit sa primeasca deja o parte din finantare, explica reprezentantii Asociatiei. Beneficiarii liniei de finantare au facut o petitie prin care solicita solutionarea acestui blocaj financiar, precum si o explicatie de ce nu au primit banii.

"ARCUB este una dintre foarte putinele surse de finantare pentru proiectele culturale din Bucuresti, iar pierderea acestui sprijin financiar este aproape imposibil de inlocuit. Evident ca, odata ce proiectele noastre au fost declarate castigatoare, ne-am bazat pe aceasta finantare si am demarat proiectele - inclusiv antamarea platilor si inceperea campaniilor de promovare. Suntem extrem de ingrijorati de acest blocaj financiar care afecteaza grav atat derularea proiectelor noastre, cat si imaginea ARCUB si a Primariei Municipiului Bucuresti, precum si sansele Municipiului Bucuresti de a primi titlul de Capitala Europeana a Culturii in 2021.

Proiectele noastre au, impreuna, sute de mii de beneficiari, locuitori ai Bucurestiului si turisti romani si straini de toate varstele si din toate mediile sociale. De asemenea, ele implica mii de artisti si operatori culturali din toate sectoarele domeniului cultural. Perioada de implementare a proiectelor este relativ scurta, de doar cateva luni, iar orice amanare afecteaza calitatea ofertelor noastre culturale si poate duce la imposibilitatea realizarii acestor proiecte.De aceea, este importanta accelerarea solutionarii problemei finantarii programului Bucuresti Orasul In-Vizibil. Speram sa primim cat mai curand confirmarea ca proiectele noastre pot continua si ca ne putem baza pe finantarea oferita de ARCUB", se arata in comunicatul de presa emis de Asociatia Culturala Metropolis.

Primaria Capitalei recunoaste ca este o problema cu finantarea proiectelor, si ca banii trebuiau dati pana pe 20 iunie, insa municipalitatea da vina pe fostul primar interimar al Capitalei, Razvan Sava, care nu ar fi semnat documentele necesare.

"ARCUB - Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti este singura institutie subordonata Primariei Municipiului Bucuresti care acorda finantare nerambursabila in baza O.G. nr. 51/ 1998 privind imbunatatirea sistemului de finantare a programelor, proiectelor si actiunilor culturale, astfel cum a fost modificata si completata prin O.G. nr. 2/ 2008, aprobata prin Legea nr. 199/2008. Astfel, la data de 15.03.2016 a fost lansat programul Bucuresti - Oras in- vizibil in cadrul caruia au fost depuse 142 de proiecte culturale, program ce urmareste obiectivele candidaturii orasului la titlul de Capitala Europeana a Culturii in anul 2021.

In urma constituirii unor comisii de evaluare si selectie, formate din specialisti in domeniul cultural, au fost alese pentru a fi finantate 58 de proiecte in valoare totala de 2.894.571 lei. Contractele de finantare au fost semnate la data de 30 mai 2016, urmand ca in termen de 20 de zile lucratoare titularii proiectelor sa primeasca suma necesara pentru demararea acestora (70% din valoarea contractului). Neonorarea clauzelor contractuale este cauzata de situatia cu care ARCUB se confrunta inca din luna mai, cand fostul primar interimar Razvan Sava a refuzat semnarea documentelor necesare transmiterii alocatiilor bugetare catre ARCUB", se arata intr-un comunicat emis de Primaria Capitalei.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, promite ca va rezolva problema.

"Voi debloca in cel mai scurt timp posibil situatia existenta. Proiectele admise in cadrul programului Bucuresti ¬ Oras in- vizibil pot continua si se pot baza pe finantarea oferita de ARCUB. Asa cum am promis, voi sustine sectorul cultural independent", a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Initiatorii petitiei si proiectele care se afla in pericol:

  • Asociatia Culturala Metropolis - proiecte - Balkanik Festival editia a VI-a si Kinodiseea- Festivalul International de Film pentru copii, editia a VIII-a
  • Fundatia Lowendal - proiect - Detalii neoromanesti in arhitectura lui Petre Antonescu. Exterioare si interioare ale vilelor bucurestene
  • Asociatia CINEMASCOP - proiect - Les Films de Cannes a Bucarest ¬ editia a VII-a
  • Asociatia Rokolectiv -   proiect - SHAPE Bucuresti 2016 
  • ShortsUP SRL -   proiect - ShortsUP Marele Picnic, editia a III-A 
  • Asociatia Beneva -    proiect - Opera Fringe Festival 
  • Asociatia BUCURESTIUL MEU DRAG - proiect -  Centrul de Memorie vizuala a Bucurestiului 
  • Fundatia Arhitext Design -    proiect   - Agora Experiments 
  • Asociatia Volum Art -   Spatiu Expandat 
  • Asociatia Salonul de Proiecte -   Construind socialul: arta si arhitectura 
  • Asociatia Link Center - Oameni Invizibili - Proiect de mapare prin povesti a zonei Grivita - Matache - Gara de nord
  • Asociatia TEATRUL.RO - Platforma BUCHAREST FRINGE - Maratonul Teatrului Independent, editia a 6-a
  • Asociatia Pentru Teatru si Carte (PETEC) -   proiect- Pe bune - performance de dans, muzica live si improvizatie pentru copii 
  • Fundatia Compania de teatru D'Aya -   Noaptea Teatrului Independent si CABARET DADA 
  • Asociatia Sectia de Coregrafie - proiectele - ALT Concurs National de Coregrafie si Cartierul de Dans 
  • Asociatia Centrul de Studii Istorice si Arhitecturale -   Arhitectul George Damian, o recuperare necesara 
  • SC We Are Basca SRL -   DOKMusicFest        
  • Asociatia Art Conservation Support -   Despre restaurare        
  • Asociatia Istoria Artei -    proiect - Parcul Carol I - 110 ani        
  • Asociatia MetruCub - resurse pentru cultura -   Parteneri edu-creativi        
  • Asociatia SINAPTICA -   Periferii centrale ale Bucurestiului        
  • Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane -   Bucharest Art Week 2016        
  • Fundatia FORMAT -   Bucharest /a 'vernacular' street-view        
  • Asociatia din Pod -   Bucharest in-out        
  • Asociatia Culturala DU-NE - proiect -   PulS        
  • Asociatia Tangaj Dance -   Bucharest International Dance Film Festival, editia a II a        
  • Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc -   Noaptea Alba a Filmului Romanesc - editia a 7-a        
  • Asociatia ARTA in dialog -   UrbanEye Film Festival 2016        
  • Asociatia Punctart -   iHamlet        
  • Asociatia Culturala dramAcum -   Istanbul Bucharest by play        
  • Asociatia Culturala Replika -   Toamna la Replika        
  • Asociatia Compania de Teatru Labirint - proiect -   Venire la vedere        
  • Asociatia Societatea pentru Muzica Clasica -   Catalogul Spatiilor Culturii       
  • Asociatia Culturala ISVOR -   Gradini de vara / Enescu: urban vs. traditional        
  • Asociatia ¬Thespis¬ Arad - proiect -   Ne leaga o poveste