Intentia primarului general Gabriela Firea de a interzice organizarea evenimentelor culturale si sportive care se desfasoara pe strazile din centrul Bucurestiului esteo lovitura data vietii culturale a orasului si pana la urma locuitorilor capitalei, este de parere Clotilde Armand, consilier local la sectorul 1. Clotilde Armand spune ca nu astfel de evenimente "stranguleaza" traficul in Bucuresti, ci lipsa parcarilor la intrarea in oras, lipsa unei sosele de centura la nivel de autostrada, absenta unui sistem functional de management al traficului.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pentru doamna Firea nu este suficient ca bucurestenii traiesc intr-una dintre cele mai poluate capitale europene, ca au parte de foarte putin spatiu verde (de fapt din ce in ce mai putin, ca urmare a punerii in aplicare in mod ilegal a proiectelor de betonare atat de dragi primarului PSD al sectorului 3 - Robert Negoita), ca in Bucuresti se construieste haotic si se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al orasului, sau ca sistemul centralizat de termoficare al orasului este aproape falimentar. Doamna primar vrea sa-i pedepseasca suplimentar pe bucuresteni interzicandu-le accesul la evenimentele culturale si sportive stradale care dau farmec vietii orasului si sunt pana la urma un semn de normalitate. Iar pretextul acestei interdictii este unul rizibil. Nu astfel de evenimente "stranguleaza" (sic!) traficul in Bucuresti, asa cum s-a exprimat doamna Firea, ci lipsa parcarilor la intrarea in oras, lipsa unei sosele de centura la nivel de autostrada, absenta unui sistem functional de management al traficului", a postat Clotilde Armand pe pagina de Facebook.

Fara autorizatii eliberate de municipalitate, evenimente precum Street Delivery, Spotlight, Femei pe Matasari, concertele de anvergura, maratonul si semi-maratonul de la Bucuresti, evenimente cu zeci de mii, daca nu sute de mii de participanti, nu s-ar mai putea organiza, mai spune aceasta.

"Ii recomandam doamnei Firea ca in loc sa interzica accesul bucurestenilor la cultura si sport sa demareze in sfarsit constructia unei noi sali polivalente, sau a unei arene de tenis moderne, pentru ca este inadmisibil ca o capitala de talia Bucurestiului sa nu dispuna inca de o astfel de constructie moderna si sa piarda organizarea unor evenimente sportive importante, asa cum este Openul de tenis de la Bucuresti, mutat de organizatori la Budapesta", a declarat Clotilde Armand.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat ca nu mai vrea ca strazile din centrul Capitalei sa fie blocate cu activitati de weekend si a anuntat ca le va comunica oficial acest lucru directorilor din institutie care au dat aprobari pentru evenimente stradale, potrivit Agerpres.

"Chiar in acest weekend, circulatia din Capitala a fost blocata si asta nu pentru ca erau foarte multe masini in trafic - lumea era pe la mare, pe la munte, au plecat multi in concediu - ci pentru ca se aproba foarte multe evenimente stradale in centrul Capitalei, fie ca sunt culturale, de divertisment sau sportive, ceea ce nu se intampla in nicio capitala europeana. Acolo este respect pentru cetateni, pentru turisti si in general respect pentru faptul ca nu trebuie sa 'strangulezi' circulatia cu evenimente - care este foarte bine ca se organizeaza - dar nu trebuie sa fie organizate in centru, in punctul zero al Capitalei", a spus Firea duminica, la Antena 3.

Primarul Capitalei a precizat ca i-a anuntat deja pe toti directorii care se ocupa de aceste aprobari ca se vor intalni luni dimineata, iar asa ceva nu se va mai intampla. Ea a mentionat ca astfel de aprobari au fost date anterior debutului mandatului sau.

"Bucurestenii deja mai au putin si deja dau pe dinafara de suparare. Ieri am simtit aceasta stare si primesc nenumarate mesaje si pe Facebook, pe mailul meu personal, nu mai spun pe toate mailurile si la dispeceratul Primariei Generale a Capitalei. Ieri era coada de masini de la Casa Presei Libere pana la Guvern. M-am gandit ca este un accident, am incercat sa ajung mai repede, sa vad ce se intampla. Ce credeti ca se intampla? Bulevardul Kiseleff era blocat, erau cativa tineri care jucau tenis - foarte putini pentru ca era si canicula si cei cativa tineri, care foarte bine ca faceau sport dar nu era cazul sa o fac pe Bd. Kiseleff - si tot centrul Capitalei era paralizat, toata lumea suparata. (...) Recent a avut loc un concert in Piata Constitutiei. Nu se mai putea intra in Capitala de la Otopeni, era paralizat totul", a explicat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, exista multe zone neexploatate sau chiar terenuri virane unde pot fi organizate evenimente, un exemplu in acest sens fiind Arena Nationala, Romexpo, parcuri. "Daca am fi avut o centura a Capitalei, nu am fi 'strapuns' Bucurestiul rutier dintr-o parte in alta", a incheiat primarul general.