Penitenciarul Gherla a respins o cerere a primarului ales al municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, aflat in inchisoare, de a depune juramantul de primar, duminica, in Catedrala Episcopala din Baia Mare, potrivit Agerpres. Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a explicat ca institutia pe care o reprezinta nu a aprobat cererea deoarece locul ales "nu corespunde din punct de vedere operativ". El a mai spus ca se va analiza un alt loc si o alta zi pentru depunerea juramantului.

Catalin CherechesFoto: Agerpres

Pe 27 aprilie, Catalin Chereches a fost arestat pentru 30 de zile, printr-o sentinta a Tribunalului Cluj, pentru luare de mita in forma continuata, iar pe 5 iunie a fost ales din nou primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturile exprimate, in timp ce el se afla in stare de arest.

Purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, pr.dr. Cristian Stefan, a declarat in urma cu doua saptamani, pentru Agerpres, ca primarul Catalin Chereches a depus prin intermediul unei persoane o solicitare scrisa pentru a depune juramantul de edil in incinta catedralei episcopale din municipiul Baia Mare.

"Desigur, Episcopia nu poate refuza aceasta solicitare si nu ar fi nimic iesit din comun, doar ca locul de depunere al juramantului trebuie aprobat de prefectul judetului. Referitor la solicitarea domnului Chereches, cred ca din punct de vedere religios nu comitem nicio greseala, iar Biserica asa cum bine stim, doreste indreptarea pacatosului", a spus pr.dr. Cristian Stefan.