Dacian Ciolos la Tulcea: Proiectul tehnic al podului peste Dunare de la Macin poate fi demarat pana la sfarsitul anului

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 18 aprilie 2016, 17:03 Actualitate | Administratie Locala

Dacian Ciolos
Foto: HotNews / Dan Popescu
Premierul Dacian Ciolos a declarat, luni, ca proiectul tehnic al podului peste Dunare de la Macin poate fi demarat pana la finalul acestui an, prim-ministrul precizand totodata ca exista o alocare bugetara de aproximativ 200 de milioane de euro in acest sens. "Am discutat si despre oportunitatea de a lansa cat mai repede proiectul podului de la Macin, care odata realizat ar trebui sa faciliteze legatura dintre Dobrogea si deci, implicit si Delta, de restul lumii si sa stimuleze atat economia, cat si turismul", a spus premierul luni, la Tulcea, dupa o dezbatere privind strategia Deltei Dunarii, potrivit Agerpres.

Primul ministru a mai precizat ca pana la sfarsitul anului poate fi demarat proiectul tehnic al acestui pod.

"Daca reusim sa respectam calendarul asa cum este acum prevazut la Ministerul Transportulrilor, pana la sfarsitul anului putem da drumul la proiectul tehnic. Alocarile bugetare exista, studiul de fezabilitate este in curs, stim in detaliu alocarile bugetare cel putin pentru partea de pod efectiv, pentru ca in jurul podului mai sunt prevazute si alte tipuri de investitii, pentru a conecta podul la diferite retele de transport. Dar pentru podul ca atare exista alocare bugetara de aproximativ 200 de milioane de euro, care este inclusa in aceasta suma de 1,1 miliarde de euro (alocata in cadrul Strategiei Deltei Dunarii, pana in 2020, n.r.). Deci in masura in care vom respecta acest calendar, si nu prea sunt motive sa nu-l respectam, eu cred ca pe sfarsitul anului putem da drumul la proiectul tehnic si de acolo incolo investitia poate sa se deruleze pentru ca bugetul exista", a mai afirmat Dacian Ciolos.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
4850 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    aaa.. macin ? (Luni, 18 aprilie 2016, 17:15)

    tecumseh [utilizator]

    un pod la macin te-ar duce direct in insula mare. poate la smardan, care e la 10 km de macin si leaga dobrogea direct de braila.
  • +3 (3 voturi)    
    E vorba (Luni, 18 aprilie 2016, 17:39)

    adrian88000 [utilizator]

    de podul Smardan-Braila. Bine ca a cazut nebunia Galatiului cu pot pe sub Dunare !
    • -1 (1 vot)    
      aia nu e nebunie (Marţi, 19 aprilie 2016, 10:02)

      tecumseh [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      e chiar o idee excelenta cu pasaj subteran in loc de pod, ar avea in jur de 1-2 kilometri. legenda zice ca si turcii au facut asta acum 200 de ani, pana sa distruga dragul popor rus tot. altii fac pe sub mari si nu se mira nimeni
  • 0 (0 voturi)    
    eroare (Marţi, 19 aprilie 2016, 11:52)

    Lucian RomulusConstantin [anonim]

    sa-i spuna cineva dlui ciolos ca nu mai avem nevoie de inca o minciuna electorala. din 4 in 4 ani se fac poduri, mai nou si tunele la dunare. ba mai mult, se face un aeroport intre galati si braila, se fac spitale la braila si dracu stie ce le mai trece prin cap mincinosilor de administratori temporari ai romaniei. sictir!
  • +1 (1 vot)    
    Proiectul de la Galati (Marţi, 19 aprilie 2016, 11:52)

    Casargoz [utilizator]

    Este similar cu ceea ce s-a realizat in Boston.
    In plus daca s-ar realiza cu material din Sidex, banii s-ar duce tot in bugetul local. La Boston s-au utilizat tronsoane de 100 de metri de otel care au fost scufundate in santul sapat de o nava de dragare.
    Mai ieftitin decat aceast tip de constructie nu cred ca se poate.

    http://science.howstuffworks.com/engineering/structural/tunnel5.htm


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri