Consiliul General al Municipiului Bucuresti in asociere Consiliul Judetean Ilfov si 39 de comune din judet vor sa infiinteze Asociatia de Transport Metropolitan Bucuresti si vor sa preia competentele Autoritatatii Metropolitane de Transport Bucuresti (AMTB), institutie in subordinea Ministerului Transporturilor. Aceasta din urma se ocupa de transportul public de persoane intre Bucuresti si Ilfov, a stabilit trasele microbuzelor-autobuzelor din zona si a concesionat acest serviciu unor operatori privati pana in decembrie 2016. Marian Petrache, presedintele Consiliului judetean Ilfov, spune intr-un raspuns trimis la solicitarea HotNews.ro, ca aceasta activitate trebuie organizata de autoritatile locale, si semnaleaza mai multe incalcari ale legii de catre institutia din subordinea Ministerului Transporturilor. Petrache spune ca solutia pentru cresterea calitatii transportului public in zona este trecerea acestei activitati la autoritatile locale.

Autobuz VoluntariFoto: Primaria Voluntari

"Consiliul Judetean Ilfov, alaturi de Consiliul General al Municipiului Bucuresti precum si alte 39 de consilii locale din judetul Ilfov, au adoptat hotarari prin care au aprobat asocierea lor in vederea infiintarii Asociatiei de Transport Metropolitana Bucuresti, asociatie care sa preia atributiile detinute in prezent de catre A.M.T.B. si care sa-si desfasoare activiatea in subordinea autoritatilor publice locale si au fost semnate actele constitutive ale acestei asociatii. Insa, in urma schimbarilor survenite la nivelul conducerii Municipiului Bucuresti, aceste documente nu au mai putut fi depuse la instanta competenta pentru inregistrarea asociatiei, urmand a fi refacuta documentatia in acest sens", se arata in raspunsul trimis de Consiliul Judetean Ilfov.

Potrivit reprezentantilor institutiei, Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti poate functiona numai in subordinea unei administratii publice locale sau a unei asociatii formata din administratii publice locale, realizata potrivit legii 215/2001 privind administratia publica locala.

"In momentul de fata, pentru evitarea procedurii de infringement pe transporturi (si exista in acest sens un dosar deschis de catre Comisia Europeana), din ce in ce mai mult se pune problema aplicarii Regulamentului CE 1370/2007- care prevede contractarea serviciilor de transport public, cu operatori publici sau privati de catre o autoritate competenta aceasta urmand sa fie cea stabilita conform legii. Regulamentul are termen de implementare pana in 2019 si tot el face referire la faptul ca, in afara de serviciile de transport atribuite in Concesiune unor operatori, toate celelalte servicii se realizeaza pe baza de contracte de servicii publice", spun reprezentantii CJ Ilfov.

Cum explica Consiliul Judetean Ilfov calitatea proasta a serviciilor de transport public intre Bucuresti si Ilfov

"In anul 2002, prin modificarea actelor normative privitoare la transportul public de persoane, respectiv Legea 284/2002, s-a permis preluarea de catre transporatori privati, prin ¬atribuire de trasee¬, de catre structuri ale Ministerului Transporturilor, a transportului public din Judetul Ilfov. Astfel, in anul 2005 a avut loc prima sesiune de atribuire a traseelor de transport public intre Judetul Ilfov si Municipiul Bucuresti, catre operatori privati, avand o valabilitate 3 ani. Totodata, aceste trasee fiind considerate interjudetene si nu locale, R.A.T.B., operator local, nu a mai putut opera pe nicio ruta. In acest sens, pentru a permite R.A.T.B.-ului sa opereze pe aceste rute a fost emisa O.U.G. 110/2008 de modificare O.U.G, 109/2005 privind transporturile rutiere, potrivit careia transportul dintre Municipiul Bucuresti si localitatile Judetului Ilfov este considerat transport local si nu transport rutier interjudetean. Aceasta modificare nu a produs efectul scontat deoarece, tot in anul 2008, structuri din subordinea Ministerului Transporturilor au organizat o noua sesiune de atribuire a traseelor dintre Judetul Ilfov si Municipiul Bucuresti catre operatori privati, avand o valabilitate 6 ani. Cu toate ca prevederile Legii de transport public local nr. 92/2007 stabilesc in sarcina Consiliului General al Municipiului Bucuresti si al Consiliului Judetean Ilfov atributiile in ceea ce priveste transportul public local de persoane, prin O.G. nr 21/2011 aprobata prin Legea nr. 8/20012, a fost infiintata Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti (A.M.T.B.), institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Transporturilor, structura care a preluat totalitatea atributiilor autoritatilor locale in ceea ce priveste transportul public local de persoane. Aceasta structura nou creata avea ca principal obiectiv realizarea unui program de transport integrat in Regiunea Bucuresti - Ilfov, pe baza unor studii de specialitate, obiectiv neindeplinit pana in prezent,

Prin acte normative succesive a fost prelungita valabilitatea licentelor de transport precum si a programelor de transport public judetean, valabilitatea acestora fiind in prezent pana la data de 31 decembrie 2016", se arata intr-un raspuns trimis la solicitarea HotNews.ro de catre Consiliul Judetean Ilfov.

Mai mult, potrivit informatiilor furnizate de CJ Ilfov, in anul 2014, A MTB, fara sa ia in considerare punctele de vedere ale autoritatilor locale zona, a demarat o noua procedura de atribuire de trasee pentru perioada 2014-2020, cu incalcarea Regulamentului European 1370/2007 privind transportul public de calatori.

"Acesta prevede faptul ca atribuirea traseelor catre operatori privati se face exclusiv prin licitatie si trebuie incheiate contracte de servicii publice intre operatori si autoritati competente, respectiv autoritatile locale,

Precizam, in acest context, faptul ca Ministerul Transporturilor a contractat Banca Mondiala, in anul 2012, pentru acordarea de asistenta tehnica pentru consolidarea capacitatii de planificare strategica in sectorul transporturilor, avand ca obiectiv inclusiv coordonarea si planificarea transportului public in zona metropolitana Bucuresti - Ilfov. Ca urmare a acestui contract, Banca Mondiala a livrat rapoarte care recomanda ministerului transferul atributiilor A.M.T.B. catre autoritatile locale pentru respectarea principiului subsidiaritatii si conformarea la Regulamentului European 1370/2007 privind transportul public de calatori", se arata in raspunsul trimis de Consiliul Judetean Ilfov.

Ce masuri se pot lua pentru imbunatatirea situatiei

Marian Petrache, presedintele Consiliului judetean Ilfov, spune ca pe durata mandatului sau a facut mai multe demersuri catre Ministerul Transporturilor prin care a semnalat deficientele majore ale prestarii serviciului de transport public local de persoane si a propus o serie de principii ce trebuie avute in vedere la intocmirea urmatorului program de transport pentru zona metropolitan Bucuresti.

Potrivit lui Petrache, principiile pe care trebuie sa se reorganizeze transportul public intre Bucuresti si Ilfov, sunt urmatoarele:

1. Asigurarea unui transport public de persoane in conditii de siguranta, calitate si eficienta economica in interesul cetateanului;

2. Transportul public trebuie sa fie unul integrat pentru zona metropolitan Bucuresti - Ilfov, bazat pe un sistem de taxare unic;

3. Stabilirea de catre fiecare autoritate locala din zona metropolitan a modalitatii de realizare a transportului, dupa cum urmeaza:

- Transport public propriu, asigurat de fiecare autoritate locala in parte\u000C- Transport public in parteneriat intre autoritatile locale din zona metropolitana Bucuresti, astfel cum opereaza in prezent R.A.T B in unele localitati din Judetul |lfoy

- Transport public privat, atribuit in conditiile Regulamentului European 1370/2007.

"Totodata, pentru regiunea Bucuresti Ilfov a fost elaborat, pentru prima data, planul de mobilitate urbana durabila (PMUD), document strategic si instrument de politica de dezvoltare avand ca scop rezolvarea problemelor de mobilitate ale persoanelor si intreprinderilor, pentru a a imbunatati calitatea vietii, contribuind in acelasi timp la atingerea obiectivelor europene privind protectia mediului si eficienta energetica.

Astfel, in prezent ne aflam in perioada de informare a cetatenilor regiunii asupra acestui document, si in acelasi timp am solicitat Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor declansarea etapei de incadrare pentru a se decide daca P M.U.D. Bucuresti-Ilfov se supune procedurii evaluarii mediului Conform HG 1076/2004", mai spun reprezentantii CJ Ilfov.