Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) vrea sa numere cati calatori folosesc mijloacele de transport in comun din Capitala si, incepand de pe 15 februarie, roaga cetatenii sa valideze cardurile de calatorie chiar daca au abonamente. In acest moment, Regia nu cunoaste cate persoane circula cu masinile sale deoarece nu exista obligatia validarii cardului daca ai abonament. Astfel, reprezentantii RATB spun ca nu stiu daca este nevoie sa puna autobuze/tramvaie/troleibuze in plus pe liniile aglomerate.

Autobuz RATBFoto: RATB

"Incepand cu 15 februarie 2016, RATB va aplica masuri prin care intentioneaza sa stabileasca, cu exactitate, si nu pe baza de estimari, numarul calatorilor care utilizeaza fiecare linie si mijloc de transport. De aceea, RATB ii roaga pe calatorii care detin abonamente sa valideze fiecare calatorie in sistemul automat de taxare. Astfel, in urma unei perioade de cercetare, in care calatorii se vor adapta, RATB spera sa poata reduce intervalul orar dintre doua vehicule consecutive si sa asigure o mai buna ritmicitate, creand un program de transport in functie de necesarul de calatori de pe fiecare linie, in diferitele zone ale Capitalei", se arata intr-un comunicat RATB.

Aceasta masura face parte dintr-un pachet mai larg de reglemetari prin care RATB intentioneaza sa eficientizeze sistemul de transport si sa creasca nivelul calitatii serviciilor oferite.

"Printre alte masuri imediate, mentionam reinstruirea controlorilor, imbunatatirea regulamentului, a procedurii de control si intarirea colaborarii cu Politia Locala si cu Jandarmeria, precum si o colaborare mai stransa cu municipalitatea, pentru cresterea increderii si coeziunii in randul comunitatii bucurestene si a gradului de civilizatie in mijloacele de transport in comun", se arata intr-un comunicat RATB.

In anul 2015, numarul calatoriilor validate in sistemul automat de taxare al RATB a fost de peste 60 de milioane, in conditiile in care calatorii care detin abonamente lunare (aproximativ 200.000) nu obisnuiau sa valideze cardul, deci nu este cunoscut numarul de calatorii efectuate de acestia, potrivit RATB.

"La numarul total al calatoriilor validate trebuie adaugate si cele efectuate de alte categorii socio-profesionale, care pot calatori gratuit, pe baza cartii de identitate si a diverselor documente. Mentionam ca aproximativ 60% din incasarile RATB provin din cumpararea de abonamente lunare, ceea ce dovedeste ponderea pe care aceste titluri de calatorie ar avea-o in stabilirea traseelor si numarului de vehicule. Luand in calcul doar datele din sistemul automat de taxare, numarul calatorilor corecti (care au validat cardurile) a scazut anul trecut, fiind comparabil cu anul 2012, cand au fost inregistrate, in total, 60.639.953 validari. In anii 2013 si 2014, numarul de calatorii validate a fost de 66.136.952, respectiv - 65.113.849. RATB estimeaza ca, in medie, zilnic, pe langa cele 165.000 de calatorii validate, alte 1,1 milioane de calatorii sunt efectuate de catre abonati si alte categorii, care nu au in prezent obligatia de a valida vreun card. Asta, in timp ce vehiculele Regiei asigura circa doua milioane de calatorii pe zi. In prezent, numarul calatorilor evazionisti nu poate fi stabilit, desi este foarte mare, fapt care afecteaza grav veniturile RATB si ¬ implicit ¬ calitatea serviciilor oferite calatorilor. De aceea, politica RATB este aceea de a fideliza publicul calator si de a-l constientiza asupra faptului ca gradul de civilizatie din mijloacele de transport in comun depinde in primul rand de constiinciozitatea si respectul pe care fiecare le dovedeste", se mai arata in comunicatul RATB.