Primaria Capitalei trebuia sa termine in 2015 sase mari proiecte de infrastructura: modernizarea Soselelor Iancului si Pantelimon, pasajul subteran de la Piata Presei Libere, pasajul subteran de Piata Sudului, pasajul suprateran de la Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu si podul hobanat de la Ciurel, ce constituie prima parte a drumului expres spre autostrada A1. Dintre acestea, o singura lucrare a fost finalizata si data in folosinta, respectiv pasajul de la Piata Presei Libere. In rest, lucrarile au intarzieri majore, iar la cele pe fonduri europene s-au pierdut banii. Vezi in ce stadiu se afla fiecare proiect.

Pod Ciurel nov 2015 -7Foto: Hotnews

Modernizare Soselele Iancului si Pantelimon

Lucrarile de modernizare a celor doua bulevarde au inceput la jumatatea lunii iunie 2013. Reprezentantii Primariei Capitalei promiteau ca vor finaliza lucrarile la acest bulevard in toamna anului 2014, apoi in iunie 2015.

In prezent, lucrarile la Sos. Iancului sunt realizate in proportie de 90%.

Sos. Iancului - septembrie 2015 - 2

Sos. Iancului - septembrie 2015 - 2

Foto: Hotnews

"Stadiul lucrarilor pentru acest tronson este de 90%. Astfel, au fost finalizate in proportie de 100% lucrarile la: carosabil, liniile de tramvai, peroane si trotuare. De asemenea, sunt executate in proportie de 95% respectiv 90% reteaua de contact a tramvaiului si cablurile de curent continuu. Se mai lucreaza la spatiile verzi (realizate in procent de 58%) si vor incepe lucrarile la pistele de biciclete. Lucrarile de reabilitare si modernizare a iluminatului public sunt realizate in proportie de 90%, iar automatizarile in proportie de 70%. In acest moment se fac probe la calea de rulare tramvai si la reteaua de semaforizare urmand ca in perioada urmatoare sa se decida in privinta reluarii circulatiei tramvaielor pe Soseaua Iancului si pe Soseaua Pantelimon, pana la intersectia cu bulevardul Chisinau - relatia dreapta catre bulevardul Basarabia. Valoarea lucrarilor executate pana la data de 15 decembrie, este de 37,525,108.48 lei fara TVA, ceea ce reprezinta un procent de 58,45 % din valoarea totala a contractului pentru tronson sos. Iancului", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

In ceea ce priveste stadiul lucrarilor la Sos. Pantelimon, stadiul lucrarilor este la 56%.

"Stadiul lucrarilor pe acest tronson este de 56.50%. Liniile de tramvai sunt finalizate in procent de 44% dintre care: linii de tramvai - cale de rulare - 53%, Peroane - 10%, Reteaua de contact - 88%, Cabluri curent continuu - 88%, Terminal intermodal - 0%. Drumul este realizat in proportie de 81% dintre care: Carosabil - 95%, Trotuare - 93%, Piste biciclisti - 93,03%, Circulatie - 5.56%, Spatii verzi - 44.35%, Utilitati - 75.02%

Parcaje - 10%, Amenajari urbanistice - 30%. In ceea ce priveste parcarea de la Cora Pantelimon, pentru aceasta urmeaza sa fie stabilita solutia finala. Finalizarea acesteia este estimata in anul 2017. Valoarea lucrarilor executate pana la data de 15 decembrie este de 72,300,717.42 lei fara TVA, ceea ce reprezinta un procent de 39.37 % din valoarea totala a contractului pentru tronson sos. Pantelimon", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Lucrarile de reabilitare a Sos. Iancului si Pantelimon se ridica la circa 70 milioane de euro, iar licitatia a fost castigata de consortiul alcatuit din firmele Tehnologica Radion, TIAB si Via Proiect.

Pasajul Ciurel

Pasajul de la Ciurel este realizat in procent de 42,5%, potrivit informatiilor furnizate de municipalitate.

Pod Ciurel nov 2015 -6

Pod Ciurel nov 2015 -6

Foto: Hotnews

"Nodul Virtutii este estimat a se finaliza la sfarsitul anului 2016. Lucrarile sunt oprite incepand cu data de 21 decembrie si vor fi reluate pe 11 ianuarie", spun reprezentantii municipalitatii. Asta in ciuda faptului ca in luna noiembrie, Tribunalul Bucuresti a decis anularea autorizatiei de construire emisa in 2014 de Primaria Capitalei pentru pasajul de la Ciurel pentru ca primaria condusa de primarul Sorin Oprescu a emis acest document in regim de urgenta. Instanta arata ca nu era nici o urgenta, asa cum este ea definita de lege. In plus, autorizatia nu are la baza un Plan Urbanistic Zonal, potrivit motivatiei instantei. In plus, instanta a cerut demolarea lucrarilor efectuate in baza autorizatiei. Decizia Tribunalului nu este definitiva.

Procesul a fost pornit de un proprietar din zona, Danes Mihai, nemultumit de faptul ca piciorul podului se inalta la cativa metri de proprietatea lui si ii afecteaza viata si dreptul de proprietate. "Nu sunt nemultumit pentru ca nu sunt expropriat ci pentru ca viata mea si a familiei mele este tulburata de actiuni ilegale care sunt scuzate de interesul "public " in detrimentul interesului meu", spune Mihai Danes.

Mihai Danes a castigat in instanta, in iulie 2012, si anularea primei autorizatii de construire emisa de municipalitate pentru acest pasaj, tot in regim de urgenta, desi nu era nicio urgenta. In noiembrie 2013, sentinta a devenit definitiva. Primaria nu a tinut cont de decizia instantei si a emis o alta autorizatie, continuand lucrarile, Danes a atacat-o si pe aceasta in instanta, iar la inceputul anului 2014 a fost emisa si cea de-a treia, in baza careia sa lucrat pana cum, dar care a fost si ea anulata.

In februarie 2013, si Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului a fost suspendat in instanta de un grup de cetateni din zona care au reclamat mai multe ilegalitati. Tribunalul Bucuresti a anulat pe 4 noiembrie 2014 Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului expres spre Autostrada A1, ce ar urma sa porneasca de la Ciurel si sa ajunga la autostrada, dincolo de soseaua de centura. In acest PUZ este trecut inclusiv Pasajul de la Ciurel. Sentinta nu este definitiva.

Primaria Capitalei a demarat lucrarile la drumul expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti in 2010, iar potrivit documentelor prezentate la vremea respectiva, artera, de 8,3 km, ar fi urmat sa faca legatura intre Splaiul Independentei si autostrada A1.

Licitatia pentru executarea lucrarii a fost castigata de catre consortiul JV Bogl - Astaldi - Euroconstruct -Tehnologica si Proiect Bucuresti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la inceperea lucrarii, respectiv anul 2014. La inceputul acestui an, reprezentantii Primariei Capitalei au declarat ca vor finaliza pasajul de la Ciurel pana la sfarsitul acestui an.

Pasaj Nicolae Grigorescu

Pod Nicolae Grigorescu 2

Pod Nicolae Grigorescu 2- aprilie 2015

Foto: Hotnews

"Lucrarea este executata in procent de 60%. Termenul estimat de finalizare este 30.06.2016. S-a executat supratraversarea peste raul Dambovita, aceasta fiind realizata in procent de 90 %. Supralargirea bulevardului Nicolae Grigorescu este realizata in proportie de 50 %. Se lucreaza la: relocarea utilitatilor, tablierul podului, una dintre rampe este in curs de finalizare; la cealalta rampa lucrarile sunt oprite pana la gasirea unei solutii cu privire la supratraversarea cablurilor electrice ale Transelectrica", se arata in raspunsul furnizat de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.

Proiectul a fost demarat în martie 2010 si ar fi trebuit încheiat la sfârsitul anului 2012. Lucrarea a fost însă blocată circa patru ani din cauza exproprierilor deoarece Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a aprobat exproprierile, estimate la o valoare de 35 milioane lei (8 milioane euro). In urma unei licitatii, valoarea proiectului a fost stabilita la 90 milioane lei. Lucrarile au fost reluate in luna martie 2014.

Lucrarea consta in largirea B-dului N. Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri si largirea trotuarelor la 5 metri. La intersectia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu va fi construit un pasaj suprateran peste raul Dambovita. Pasajul va avea cate doua benzi pe sens. In lateralele acestui pasaj vor fi construite la nivelul solului doua poduri cu cate trei benzi pe sens.

Pasaj Piata Sudului

Pasaj Piata Sudului 3

Pasaj Piata Sudului 3

Foto: PMB

"Este executat in procent de 26,41 %. Termenul estimat de finalizare a lucrarilor este 30.06.2016", se arata in raspunsul furnizat de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. Pasajul trebuia terminat pana la sfarsitul acestui an, fiind realizat in proportie de 90% pe fonduri europene. Din cauza faptului ca nu s-a respectat acest termen, Primaria Capitalei a pierdut finantarea europeana. Acum, termenul a fost prelungit pana pe 30 iunie 2016, iar daca nu se respecta nici aceasta data, primaria trebuie sa dea inapoi si banii decontati.

"La Piata Sudului, obiectiv a carui valoare a fost estimata la 127.140.761,05 lei, s-au cheltuit pana in prezent 18.401.041,88 lei (inclusiv TVA). Incepand cu 1 ianuarie 2016, orice decont al lucrarilor pentru acest proiect nu mai poate fi platit din fonduri europene, potrivit legii. Bucurestiul pierde astfel o finantare europeana de 83.894.535,75 lei, suma ce va fi acoperita din bugetul Primariei Capitalei, pentru continuarea lucrarilor", potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei.

Lucrarile la pasaj au inceput in mai 2014, investitia ridicandu-se la 127 milioane lei. Pasajul va fi realizat pe directia Calea Vacaresti - strada Nitu Vasile, va avea o lungime de 630 metri si se realizeaza in proportie de 70% cu fonduri europene nerambursabile.

Potrivit autoritatilor, dupa darea in folosinta pasajul va reduce timpii de asteptare in trafic, in zona respectiva, cu aproximativ 74%.

Proiectul presupune realizarea unui pasaj subteran rutier pe directia Calea Vacaresti - strada Sergent Nitu Vasile, amenajarea a patru pasaje pietonale de-a lungul pasajului rutier si catre statiile de tramvai, modernizarea carosabilului in intersectia calea Vacaresti - Oltenitei - Nitu Vasile prin asigurarea in giratoriu a patru benzi de circulatie, realizarea legaturii pietonale printr-un pasaj subteran intre statia de metrou Piata Sudului si peroanele statiei de tramvai aflate pe Soseaua Oltenitei, modernizarea utilitatilor aferente obiectivului de investitii (energie electrica, alimentare cu apa, canalizare, iluminat). Proiectul vizeaza si lucrari de refacere a liniei de tramvai existente atat pe Calea Vacaresti, cat si pe Soseaua Oltenitei, dar si lucrari pentru liniile de troleibuz aflate in zona, amenajari peisagistice.

Largire bd. Liviu Rebreanu

Bd. Liviu Rebreanu - bucata nereabilitata 10

Bd. Liviu Rebreanu - bucata nereabilitata 10

Foto: Hotnews

Primaria Capitalei a inceput in aceasta toamna lucrarile de largire a bulevardului Liviu Rebreanu, pe portiunea cuprinsa intre Aleea Barajul Dunarii si bd. 1 Decembrie 1918. Municipalitatea nu are un termen la care se vor finaliza lucrarile.

Primaria Capitalei a terminat lucrarile de reabilitare a bulevardului Liviu Rebreanu, portiunea cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, la inceputul anului 2014. Au fost refacute partea carosabila, trotuarele si linia de tramvai, s-au amenajat parcari in spic pe marginea drumului si s-au trasat marcajele rutiere. Pistele de biciclete au fost amenajate pe trotuar, pe anumite portiuni. In 2015 s-au facut lucrari si pe portiunea cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si Aleea Barajul Dunarii, unde nu a fost nevoie de exproprieri. In prezent a ramas de facut doar bucata cuprinsa intre Aleea Barajul Dunarii si bd. 1 Decembrie 1918.

Modernizarea bd. Liviu Rebreanu, bucata cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, a inceput in 2012 si avea termen de finalizare noiembrie 2013.

Modernizarea bulevardului pe acest segment a costat 17 milioane de euro, contractul pentru realizarea lucrarilor fiind atribuit asocierii Euro Construct - PACO.

Pasaj Piata Presei Libere

Pasajul Piata Presei 2

Pasajul Piata Presei 2

Foto: Hotnews

Pasajul rutier subteran de la Piata Presei a fost inaugurat pe 19 iulie si deschis circulatiei. Lucrarea a fost realizata de Primaria Capitalei si a costat circa 60 milioane lei. Constructia pasajului a inceput in martie 2014, iar lucrarile trebuiau terminate in 9 luni, existand intarzieri din cauza faptului ca a fost nevoie sa fie mutate mai multe retele edilitare.

Lucrarile la Pasajul rutier subteran de la Piata Presei Libere au inceput in martie 2014 si trebuiau terminate in 9 luni. Initial, reprezentantii municipalitatii au spus ca lucrarile se vor finaliza la sfarsitul anului 2014, apoi au mutat termenul in primavara anului 2015.

Licitatia pentru construirea Pasajului rutier de la Casa Presei a fost atribuita pe 8 mai 2011 consortiului SC Apolodor Demolari, Eurovia Construct International, TEHCON & Edilitare si Infrastructura si SC Consitrans SRL, valoarea contractului fiind de 60.422.928 lei.​