Primaria Capitalei a organizat joi dezbatere publica privind proiectele pe care vrea sa le implementeze prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU). Proiectul care a starnit cele mai mari controverse a fost transformarea in zona pietonala a unei parti din Bulevardul Unirii, intre Piata Unirii si Piata Constitutiei, si reamenajarea spatiului public. O parte dintre cetatenii prezenti in sala s-au impotrivit interzicerii circulatiei rutiere pe acest bulevard, altii au considerat ca este o idee buna, iar altii au dorit mutarea circulatiei rutiere in subteran.

Proiecte PIDUFoto: Hotnews

Apoi, cetatenii au fost impotriva taierii unor arbori de pe bd Unirii (51 potrivit proiectului de pe site-ul Primariei) pentru reamenjararea bulevardului si nu doresc sa mai aiba loc concerte in Piata Constitutiei. La dezbatere a participat si Remus Cernea, care a dorit pastrarea acestui bulevard ca atare, inclusiv pavajul din Piata Constitutiei si a parcarii de acolo.

Cetatenii au mai acuzat ca Primaria Capitalei face dezbaterea publica doar de forma si pana acum nu a tinut cont de parerile cetatenilor.

Ce au spus cetatenii la dezbaterea publica

Angelica Macau, proprietar apartament bd. Unirii: "Am cumparat acest apartament cu o gramada de bani in conditiile de fata. Edilii nu au facut nimic acolo in ultimii ani si arata foarte bine. In urma cu cativa ani, au trimis niste taietori de lemne, au taiat pomii, nu au pus nimic in loc. M-am intrebat daca acest oras are un arhitect si un edil. Ati vazut cat de tare l-ati uratit in ultimii ani? Acum va puteti duce in toate orasele europene sa vedeti ce este acolo. Vreti sa transformati bd Unirii de la 4 benzi de circulatie la doua. Ati vazut ce trafic este? In zona fantanilor vreti sa faceti baraci cu carnati mici si bere. Care sunt prioritatile? Eu zic ca edilii sa se mai gandeasca putin iar meseriasii sa isi puna meseria la contributie".

Gheorghe Petu, proprietar apartament bd. Unirii: "Am mai participat la dezbateri, iar proiectantii au tinut cont si de parerea locuitorilor din zona. Acum trei ani se stabilise ca aceasta zona va ramane de promenada. De ce nu se aplica acest sistem? Acum este plin de masini si motociclistii care pleaca la ora 23.00. Vin cu rugamintea ca sa ne uitam cum a evoluat acest bulevard in timp. Cand s-a proiectat, bulevardul nu era accesibil masinilor. Nu mai suportam aceste masini. Masinile sa circule pe Dambovita, sa circule pe bd. Libertatii unde este prevazut si un pasaj. Sa gandim o viziune de ansamblu intre Academia Romana, Palatul Parlamentului si Parcul Izvor. Sa fie taiati copacii uscati, sa fie inlocuiti, sa se faca o promenada. Noi venim cu rugamintea daca este promenada, sa fie promenada. Toate blocurile de pe bd. Unirii au iesire in spate si se poate face parcarea acolo. Sa facem parcari subterane, sa dam masinile afara. Cine vrea in centru cu masina sa plateasa taxa de acces".

"Contest raportul de informare a publicului. Nu este respectat Ordinul privind consultarea populatiei. Nu au fost localizati proprietarii, nu au fost consultati. Au fost doar consultari pe bd Unirii ad hoc. Sunt oameni pe bd Unirii care inca nu stiu nimic despre ce se intampla. Panoul de informare a fost doar unul, in format A3, legea spune ca trebuie sa fie trei. Spuneti ca reabilitati fantanile. Ele merg, curge apa. Niciuna dintre sugestiile noastre nu au fost luate in considerare. Motivele pentru care acest proiect este necesar, nu stau in picioare. Prioritare sunt retelele de apa si canal, energia termica. Cum raman spatiile verzi la locul lor cand faceti platforme de beton si puneti carciumi? Sunt spatii care vor aduce mizerie, infractionalitate, mirosuri. Pista de biciclisti nu o puneti pe unde vrem noi si ne puneti viata in pericol. Nu dorim spectacolele care se organizeaza in Piata Constitutiei. Ele trebuie sa se organizeze pe stadioane", a spus un alt cetatean care a participat la dezbatere.

Alexandru Bodoni, cetatean: "Pe 20 noiembrie am inaintat un memoriu semnat de 40 de proprietari. Ce deranjeaza cel mai mult este ca se preconizeaza taierea a 80 de copaci. Asta creaza revolta. Am asteptat 30 de ani ca acest superbi stejari sa creasca si acum ii taiem? De ce? Ca sa construim niste baruri, cafenele? In aprilie 2011, dl Mateiescu, sef ADP sector 4 a venit cu o echipa de meseriasi sa toaleteze copacii, era in aprilie. Eu stiu ca daca toaletezi un pom asta se face in noiembrie sau in ianuarie. Au am trecut pe acolo si m-am sesizat. Au mutilat 10 stejari. Dupa un an, din 10 stejari, 5 s-au uscat. Intr-o tara ca Austria, cine taie un copac, intra in puscarie. La noi nu. Daca se recurge la taierea de copaci, lumea va iesi in strada. De ce este nevoie de wc-uri publice? Acestea contribuie la accentuarea poluarii. Pe ambele laturi, la parter, sunt o multime de spatii dotate cu toate utilitatile. Stau goale. De ce este nevoie sa construim berarii si alte cladiri de genul asta si sa taiem arborii. Daca s-ar putea interzice circulatia, ar fi extraordinar. Concertele din Piata Constitutiei deranjeaza grozav locuitorii".

Alexandru Panisoara, specialist in dreptul urbanismului: "Ca sa evitam nasterea unor situatii oneroase fata de municipalitate si atragerea raspunderii penale, civile si administrative a tuturor celor care au fost implicati in elaborarea si aprobarea acestor documentatii, va solicit sa tineti cont de toate observatiile facute in mod obiectiv, in caz contrar va asigur ca personal voi ataca in contencios actele administrative de aprobare si voi obtine anularea acestora pentru nerespectarea procedurilor de consultare publica prevazute de lege, implicit actionarea in regres fata de functionarii publici, elaboratori si reprezentantii autoritatii publice locale. S-a terminat cu PUZ-urile aprobate pe sub mana".

Dan Trifu, vicepresedinte fundatia Ecocivica: "Noi am avut o viziune care corespunde cu a locatarilor. Ma bucur ca ati evoluat si ati inteles ca este orasul vostru si ati venit in numar atat de mare la dezbatere. Noi am vrut desfiintarea traficului, parcare subterana in Piata Constitutiei. Piata Constitutiei amenajata peisagistic foarte frumos, cu parcari pentru autocare la suprafata, cu cafenele si baruri in subteran. Spectacolele sa fie relocate in stadionul Progresu si mutarea circulatie in subteran. Daca mergem cu aceste scuturi de metrou, costurile nu sunt mari. Autotritatea trebuie sa tina cont de parerile noastre fiindca aceste proiecte se fac din banii nostri".

Remus Cernea, deputat: "Ca bucurestean, in 26 de ani am fost profund nemultumit ca in centrul Bucurestiului au fost foarte multe santiere, praf, care ne-a facut pe noi si pe turisti sa nu ne bucuram de centrul oarsului. Daca sunt lucruri bune, trebuie pastrate ca atare. Trebuie sa pastram ce au facut inaintasii nostri care au avut o viziune. Daca schimbam de la o generatie la alta, aceasta instabilitate arhitecturala va destabiliza. Noi avem un centru in care lucrurile vechi aproape ca nu mai exista. De aceea am fost suprins cand am aflat de acest proiect. Acea zona arata foarte bine, este o zona frumoasa, nu ar trebui intervenit major. Piata Constitutiei este un loc foarte bun pentru concerte, poate se gasesc niste solutii pentru a reduce impactul asupra cetatenilor din zona. Este nevoie de interventie, dar nu in zonele frumoase ale orasului".

Cernea a spus ca este multumit de felul cum arata Piata Constitutiei, inclusiv pasajul, si faptul ca acolo este o imensa parcare.

Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei, a declarat ca au fost luate in seama parerile cetatenilor, de aceea se etapizeaza proiectul de modernizare a bd. Unirii si au avut loc schimbari legate de geometria acestuia.

Horia Scarlat, consilier: "De azi voi sustine in integralitate acest proiect. Am vazut ingrijorari referitor la termenele de excutie. Este un proiect pe fonduri europene si daca nu se respecta termenele, se pierd banii. Nu se poate face nimic fara sacrificii. Sa privim optimisti macar termenul de executie".

Ce spun proiectantii si ce propune proiectul

Bulevardul Unirii- Piata Constitutiei- Manastirea Antim

Primul proiect pus in dezbatere de Primaria Capitalei prezinta reamenajarea unitara a Pietei Constitutiei, a bulevardului Unirii, bucata cuprinsa intre Piata Constitutiei si Piata Unirii si zona aferenta Manastririi Antim, aflata in spatele bulevardului Unirii.

"Diminuarea traficului in aceasta zona prin implementarea etapizata a propunerilor va crea un mediu propice pentru interzicerea circulatiei auto in zona acestui tronson de pe Bd-ul Unirii, permis fiind doar accesul transportului public pentru sustinerea mobilitatii prin intermediul mijloacelor de tranport blande si totodata pentru facilitarea tranzitarii acestui tronson intr-un timp mult mai scurt", spun arhitectii.

In prima etapa se propune realizarea parcajului subteran de la Piata Constitutiei pentru decongestionarea traficului si eliminarea parcajelor supraterane din aceasta zona, masura esentiala pentru redarea spatiului suprateran pietonului. A doua etapa presupune ridicarea la acelasi nivel a partii carosabile cu trotuarul si

tratarea unitara a pavimentului din Piata Constitutiei, zona Manastirii Antim si a Bd-ului Unirii, precum si realizarea amenajarilor peisagistice si urbanistice in zona de interventie conform PUZ-ului.

Etapa a treia se realizeaza pentru restructurarea circulatiei pe Bd. Unirii prin reducerea suprafetei carosabile la doua benzi pe sens si eliminarea parcajelor laterale, precum si diminuarea numarului de parcari din zona Antim. Restructurarea partii carosabile se va realiza prin delimitarea fata de pietonal prin bolarzi si largirea zonei pietonale aferente fantanilor.

In etapa a patra se propune restructurarea circulatiei auto si pietonale de la nivelul Bd-ului Unirii prin reducerea traficului la un fir pe sens si concentrarea acestuia pe zona de nord fata de axul central,extinderea pietonalului in partea de sud pentru realizarea unei zone deschise pietonale si accesarea spatiului din jurul fantanilor, realizarea pistelor de biciclete, dar si amenajarea peisagistica si urbanistica a spatiilor publice din zona de

interventie. Prin aceasta propunere se doreste crearea unei promenade generoase, compusa din spatii publice si o alternare de spatii verzi.

"Datorita latimii mari a bulevardului si a promenadei nou create, pistele duble de biciclete amplasate pe ambele laturi ale bulevardului vor activa trotuarele din proximitatea magazinelor si a pavilioanelor. Acestea nu vor mai fi piste de tranzit, ci pentru plimbare. De asemenea, amplasarea pistelor intre aliniamentele de copaci ar separa spatiul promenadei in doua", spun proiectantii.

"In zona Manastirii Antim, sensul si numarul benzilor de circulatie auto se va pastra, in schimb se va modifica traseul lor, in sensul eficientizarii, astfel castigandu-se spatiu pietonal si spatiu verde. Parcajele auto se vor mentine de o parte si de alta a circulatiei auto, insa vor fi in numar mai mic decat in prezent (existand Parcarea din piata Constitutiei). Zona din fata Manastirii Antim (la intersectia str. Justitiei cu str. Antim Ivireanu) va fi zona pietonala, cu acces auto ocazional pentru parcajele manastirii, parcajele riveranilor si accesul in curtea manastirii. Pentru accesibilizarea zonei se va crea un spatiu public de legatura primitor intre Bulevardul Unirii si Manastirea Antim", explica arhitectii.

"In prezent, bulevardul Unirii nu dispune de o infrastructura propice pentru pietoni si biciclisti, de mobilier urban sau de un sistem de iluminat adecvate, vegetatia este neintretinuta si partial uscata si degradata, iar fantanile nu sunt functionale. Fiind un reper important la nivelul orasului, avand o latime considerabila a partii pietonale si beneficind de prezenta vegetatiei si a fantanilor, bulevardul are potentialul de a deveni un spatiu public important. In Piata Constitutiei, tipul de ocupare al terenului, in acest caz, domeniul public, este parcarea supraterana, fiind utilizata numai ocazional ca spatiu de evenimente, pentru concerte, targuri sau expozitii. Zona Manastirii Antim este greu accesibila si destructurata", spun arhitectii.

Potrivit proiectului afisat pe site-ul Primariei Capitalei, ar urma sa fie taiati 51 de arbori de pe bd. Unirii pentru amenajarea bulevardului si 20 de arbori aflati in declin biologic, insa se va planta in compensare si numarul total al arborilor va creste cu 271.

Mario Kuibus, proiectant, spune ca nu poate fi o comuniune de propuneri si idei. "In cazul bd Unirii apar diverse pareri, unii nu vor sa existe circulatie, altii doresc sa ramana in integralitate situatia de azi, altii vor o solutie hibrid, cu un tunel in subteran. Trebuie sa vedem care este interesul nostru al tuturor, care este intentia PUZ-ului. Nu este un proiect separat. Este parte a unei strategii in baza careia se vor accesa fonduri europene. Strategia este pentru bucuresteni. Toti suntem frustrati de ce se intampla aici si vrem sa ne bucuram de lucruri pe care le vedem in alte parti. Bd. Unirii este un model de abordare participativa. Daca in primele dezbateri, de acum doi ani si jmatate, s-a pus problema de ce exista asimetrie, de ce se taie copacii, fiindca o banda rutiera intervenea intre copaci,astazi, in etapa patru, bdulevardul este simetric, pietonal, pastram in integralitate suprafata verde care exista. Doar inlocuim exemplarele uscate", a explicat acesta.

Ce alte proiecte au stranit controverse

Proiectul de reamenajare a zonei de la parcul Sfintii Apostoli, unde este o propusa o parcare subterana si unde ar urma sa se sacrifice 39 de arbori.

"Acest proiect duce la desfiintarea parcului Sfintii Apostoli", a spus Dan Trifu.

Proiectul din zona Salii Palatului

"La Piata Palatului, noi am spus ca in loc sa se faca parcarea acolo, se poate face sub Piata Revolutiei unde nu afecteaza pe nimeni lucrarile, in timp ce in Piata Palatului locuiesc foarte multi oameni in varsta, va fi poluare fonica. Abia in urma cu cativa ani Primaria ne-a amenajat spatiul verde, foarte frumos si acum vor sa il distruga cu aceasta parcare", a spuns un cetatean care aparticipat la dezbatere.

In plus, mai multi cetateni au spus ca nu doresc piste de biciclete in zona si ca biciclistii ar trebui sa se plimbe prin parc.

Spatiul verde de la Sala Palatului

Potrivit proiectantilor, parcarea de la suprafata va fi desfiintata, iar masinile vor fi duse in parcarea subterana care se va amenaja sub acest spatiu, iar in fata Salii Palatului vor fi amenajate gradene si fantani arteziene.

Cele doua parculete din stanga si din dreapta salii vor fi si ele reamenajate, iar vizitatorii vor putea sta in doua spatii gen "acvarii de sticla, transparente", unde vor putea bea un ceai sau o cafea. "Vrem ca acest spatiu sa nu fie animat doar cand este un spectacol la Sala Palatului ci in fiecare zi, pe toata durata zilei", a declarat pentru HotNews.ro Mario Kuibus, proiectantul acestui spatiu.