Primarul interimar Sava, dupa comandamentul de iarna: Pe hartie, Bucurestiul este pregatit

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 26 noiembrie 2015, 21:40 Actualitate | Administratie Locala

4. Iarna in Bucuresti
Foto: Hotnews
Primarul general interimar al Capitalei, Razvan Sava, a declarat, joi, dupa comandamentul de iarna ca pe hartie Bucurestiul este pregatit pentru sezonul rece, precizand ca asteapta sa vada daca lucrurile vor sta asa si pe teren, informeaza Mediafax.

Reprezentantii structurilor din subordinea Primariei Capitalei i-au transmis primarului general interimar ca fiecare sector al Capitalei este pregatit cu utilaje suficiente pentru deszapezire, cu resursa umana corespunzatoare, dar si material antiderapant.

Razvan Sava a spus ca a primit o situatie potrivit careia la nivelul Capitalei exista 593 de utilaje pregatite pentru deszapezire, 3.049 de oameni gata sa intervina, iar in stocuri sunt 21.130 tone de material antiderapant.

Operatorii de salubritate de la nivelul fiecarui sector i-au spus primarului ca au tot ce le trebuie pentru a interveni, insa, i-au spus ca exista cateva probleme care apar in fiecare an, respectiv la iesirile din Bucuresti si in zonele in care se lucreaza.

In sectorul 2 ar putea fi mai dificil de intervenit in zona Pantelimon din cauza lucrarilor, in sectorul 3 - pe Splaiul Independentei si pe tronsonul de la linia de centura pana la Calea Vitan, in sectorul 4 - la pasajul Berceni si la prelungirea Berceni, sectorul 5 are ca puncte nevralgice intrarea din Bragadiru si intrarea Bucuresti-Magurele, iar sectorul 6 - iesirea spre Domnesti, dar si zonele in care se lucreaza pe gurile de metrou spre Drumul Taberei.

Operatorul de salubritate din sectorul 6 i-a cerut sprijinul primarului Sava sa ceara politiei rutiere sa indeparteze pe anumite portiuni balizele de pe bulevardul Iuliu Maniu, unde s-a facut separatie pe sens, ceea ce face imposibila intoarcerea utilajelor de deszapezire, care ar fi nevoite sa intoarca pe autostrada. Reprezentantul Politiei Rutiere a dat asigurari insa ca se vor gasi solutii pentru ca utilajele de deszapezire sa-si poata face treaba.

Primarul general interimar le-a transmis operatorilor de salubritate ca in zilele urmatoare va face vizite in teren la fiecare dintre ei pentru a vedea situatia la fata locului, dar si pentru a le da acestora ocazia sa ii mai comunice problemele pe care le au.

O alta problema semnalata primarului general se refera la traficul intens din timpul zilei, dar si la masinile parcate, care impiedica deszapezirea corespunzatoare.

Reprezentantul RADET a precizat ca in ultimele zile au fost cateva probleme, insa, lucrurile vor fi tinute sub control avand in vedere ca in sedinta CGMB de joi a fost aprobat bugetul institutiei pe anul 2015.

Acesta i-a cerut edilului sa ii sprijine in fata reprezentantilor Enel, Apa Nova, Distrigaz si la Politia Rutiera, astfel incat angajatii RADET sa primeasca sprijinul necesar in cazul unor avarii.

Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti a comunicat ca sunt pregatite centrele pentru persoanele fara adapost, dar si patru autoutilitare pentru distributia de ceai si supe calde.

Intrebat daca directia se confrunta cu probleme, reprezentantul institutiei a precizat ca singura problema ar fi lipsa de personal.

Reprezentantul Administratiilor Strazilor a precizat ca sunt 434 de intersectii semaforizate, 263 fiind in sistem necentralizat si 171 in sistem centralizat, insa acestea din urma functioneaza cu sincope.

El a mai spus ca in perioada iernii cele mai multe probleme sunt in intersectiile cu semafoare vechi pentru ca becurile se ard repede din cauza umiditatii.

Reprezentantul Administratiei Strazilor a spus ca foarte multe intersectii sunt afectate si din cauza lucrarilor care se fac in carosabil, fara sa se ceara si avizul lor si, in acest fel, muncitorii, cand gasesc cabluri despre care nu stiu, le taie.

"Inteleg ca exista niste probleme de comunicare intre institutiile din subordinea primariei si as vrea sa ne intalnim maine sa vedem cum comunicam pentru a evita astfel de situatii", le-a spus primarul.

Intrebat la finalul comandantului de iarna care este concluzia sa, primarul a spus ca, pe hartie, lucrurile arata bine, dar ca se va convinge de informatiile care i-au fost transmise pe teren.

"Daca lucrurile nu vor sta asa, vor trebui ca in maxima urgenta sa ajunga la ceea ce ne-au comunicat", a spus Sava.

Intrebat ce parere are despre faptul ca operatorii de salubritate au sugerat ca intreruperea, pentru scurt timp, a traficului pe anumite zone ar putea facilita deszapezirea, Razvan Sava a precizat ca va analiza acest aspect si ca va lua o hotarire.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
439 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri