Nicio firma nu a venit la licitatia organizata de Primaria Capitalei pentru desemnarea unui consultant in vederea realizarii unei expertize care sa stabileasca impactul asupra bisericii Sfantul Iosif in cazul demolarii turnului Cathedral Plaza, construit langa acest edificiu. Municipalitatea era dispusa sa plateasca circa 1 milion de lei fara TVA pentru acest studiu care urma sa stabileasca si modalitatile de desfiintare a turnului de birouri si costurile aferente. Licitatia a fost lansata la sfarsitul lunii aprilie, iar termenul limita pentru depunerea ofertelor a fost 30 septembrie 2015.

Cathedral PlazaFoto: Hotnews

Reamintim ca in ianuarie 2013 de Curtea de Apel Ploiesti a decis definitiv si irevocabil demolarea Cathedral Plaza, dupa ce instanta a decis ca imobilul a fost ridicat ilegal. Procesul a fost deschis de Arhiepisciopia Romano-Catolica Bucuresti, deranjata ca turnul a fost construit chiar langa Catedrala Sf. Iosif, monument istoric. Desi au trecut mai bine de doi ani de la aceasta sentinta, Primaria Capitalei nu a facut nimic pentru punerea ei in aplicare.

Interesant este ca primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro la inceputul acestui an ca a dispus deja realizarea unei expertize pentru evaluarea riscurilor in cazul demolarii turnului Cathedral Plaza.

"Au venit structuristii si mi-au explicat ca daca iau capacul, incep sa tai etajele de pe Cathedral Plaza, se produce alunecare de pamant si catedrala sufera. Cand m-au speriat asa, ce sa fac? Cand am intrebat specialistii, Institutul de arhitectura a lasat-o sine die in pronuntare, de frica, Urbanismul la fel, iar Institutul de Constructii la fel. Asa ca am angajat o firma de specialitate, o platim noi, Primaria, ca sa facem studiul sa vedem daca se intampla ceva cu catedrala daca demolam Cathedral Plaza. Daca studiul imi spune ca riscul este foarte mic, eu acum la inceputul anului pun in bugetul pe 2015 suma necesara demolarii, si o demolez. Trebuie dusa la indeplinire hotararea judecatoreasca", a explicat Oprescu in interviul acordat HotNews.ro.

Acesta spune ca estimativ demolarea cladirii costa intre 15 si 20 milioane de euro. Oprescu spunea ca a comandat o astfel de expertiza si la sfarsitul anului 2013.

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti l-a acuzat in mai multe randuri pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ca a devenit un apropiat al cladirii ilegale si "incearca prin toate tertipurile sa amane momentul implacabil al demolarii turnului". Asta in conditiile in care municipalitatea in loc sa puna in aplicare decizia instantei de demolare a Cathedral Plaza a cerut in instanta clarificari in legatura cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

In luna martie a acestui an, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti (ARCB) a depus la Directia Nationala Anticoruptie o plangere penala impotriva primarului general Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragos Bilteanu si Ioannis Papalekas, cat si a unor angajati ai Primariei Municipiului Bucuresti. ARCB ii acuza pe acestia de apartenenta la un grup infractional organizat, iar functionarii publici sunt acuzati in plus si de abuz in serviciu, referitor la refuzul de a pune in executare hotararea judecatoreasca de demolare a turnului Cathedral Plaza si refacerea parcului public existent anterior.In replica, primarul spune ca procedurile referitoare la Cathedral Plaza se desfasoara in conformitate cu prevederile legale, la acest moment existand mai multe proceduri judiciare in derulare, iar demolarea cladirii si felul cum aceasta se va face depinde de ele.

Informatie de context

Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primaria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrarile au inceput pe 9 martie a aceluiasi an. In aprilie 2006, autorizatia a fost contestata in instanta de reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti pe motiv ca afecta atat imaginea, cat si structura Catedralei Sfantul Iosif. Din iulie 2007, lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor dintre Arhiepiscopie si dezvoltatorii proiectului. Imobilul a fost finalizat in mod oficial in iunie 2011. O luna mai tarziu, in iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a sasea si ultima cale extraordinara de atac promovata de MBD "stabilind irevocabil nulitatea autorizatiei de construire a auto-intitulatei cladiri Cathedral Plaza".

In anul 28 iunie 2012, Tribunalul Dambovita l-a obligat pe Primarul Municipiului Bucuresti sa emita decizia privind desfiintarea turnului Cathedral Plaza realizata fara autorizatie de construire legala, autorizatie emisa la solicitarea SC Millennium Building Development SRL Bucuresti, de Primaria sectorului 1. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila in ianuarie 2013, in urma deciziei Curtii de Apel Ploiesti. Desi au trecut doi ani de atunci, primarul Sorin Oprescu nu a pus in aplicare inca decizia instantei.

Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat la inceputul anului 2014 ca au cerut in instanta clarificari in legatura cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

"Cele doua cereri introduse de Primaria Municipiului Bucuresti au fost formulate pentru clarificarea de catre instanta a modalitatii de punere in executare a Sentintei Tribunalului Dambovita (nr.2520/2012) avand in vedere ca imobilul Cathedral Plaza este construit si pe proprietate privata, nu doar pe domeniul privat al Municipalitatii", se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea Hotnews.ro, la vremea respectiva.

Pe 17 septembrie 2013 un executor judecatoresc l-a somat pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, sa demoleze turnul de birouri.

Oprescu insa a declarat imediat dupa somatie ca a dispus realizarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate, insa pentru demolarea cladirii acesta sustine ca este nevoie de inca o sentinta judecatoreasca.

"Prin Dispozitia Primarului General nr. 1024/25.09.2013, emisa in executarea sentintei civile nr. 2520/28.06.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei - imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate. De asemenea, prin acelasi act administrativ s-a stabilit cu privire la demararea procedurilor prevazute de Legea nr 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea desfiintarii constructiei mentionate. Acest lucru trebuie sa aiba in vedere faptul ca imobilul in cauza nu este edificat pe un teren apartinand exclusiv domeniului public sau privat al municipiului Bucuresti, astfel incat acesta nu poate fi desfiintat pe cale administrativa conform dispozitiilor art 32 si 33 alin 4 din Legea nr 50/1991. In conformitate cu dispozitiile art 28 din acelasi act normativ, in cazul constructiilor fara autorizatie de construire, inclusiv ca efect al anularii autorizatiei, primarul va sesiza instanta de judecata in vederea demolarii acestora", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Costurile necesare demolarii se vor recupera de la persoanele responsabile conform art. 32 din Legea nr 50/1991, sustin reprezentantii municipalitatii.

La inceputul acestui an, Sorin Oprescu a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro ca nu demoleaza Cathedral Plaza, deoarece se teme ca lucrarile vor afecta Catedrala Sfantul Iosif, langa care se afla turnul de birouri construit ilegal.

Edilul spune ca a mai comandat o expertiza suplimentara, ca sa fie sigur ca lucrurile sunt in ordine si ca va prevedea in bugetul pe 2015 banii necesari demolarii, respectiv 5 milioane lei. In cazul in care expertiza va certifica ca nu exista riscuri, Oprescu sustine ca va demola turnul de birouri.

"Au venit structuristii si mi-au explicat ca daca iau capacul, incep sa tai etajele de pe Cathedral Plaza, se produce alunecare de pamant si Catedrala sufera. Cand m-au speriat asa, ce sa fac? Cand am intrebat specialistii, Institutul de Arhitectura a lasat-o sine die in pronuntare, de frica, Urbanismul la fel, iar Institutul de Constructii la fel. Asa ca am angajat o firma de specialitate, o platim noi, Primaria, ca sa facem studiul sa vedem daca se intampla ceva cu Catedrala daca demolam Cathedral Plaza. Daca studiul imi spune ca riscul este foarte mic, eu acum la inceputul anului pun in bugetul pe 2015 suma necesara demolarii, si o demolez. Trebuie dusa la indeplinire hotararea judecatoreasca", a explicat Sorin Oprescu, intr-un interviu acordat HotNews.ro la inceputul lui 2015. Acesta spune ca estimativ demolarea cladirii costa intre 15 si 20 milioane de euro.

Intre timp insa, Millenium Building Developement, dezvoltatorul turnului Cathedral Plaza cere instantei sa oblige Primaria Capitalei sa emita o noua autorizatie pentru turnul de birouri, procesul fiind in prezent pe rol.

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti l-a acuzat in repetate randuri pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, ca a devenit un apropiat al celor care detin cladirea ilegala si ca "incearca prin toate tertipurile sa amane momentul implacabil al demolarii turnului".

Precizari Cathedral Plaza:

1. Afirmati in articol ca in 2013, Curtea de Apel Ploiesti a decis definitiv si irevocabil demolarea cladirii Cathedral Plaza la cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti (ARCB). Pe aceasta cale, va atragem atentia ca nu Curtea de Apel Ploiesti a pronuntat o asemenea decizie, ca nu ARCB a formulat cererea si ca dispozitia curtii nu a fost aceea de demolare.

Astfel, in anul 2012, pe rolul Tribunalului Dambovita a fost inregistrata o cerere de chemare in judecata formulata de catre doua enoriase ale cultului catolic, cerere la care s-a alaturat si ARCB, prin care se solicita obligarea Primarului General al Municipiului Bucuresti la emiterea deciziei de desfiintare a constructiei ¬Cathedral Plaza¬ pentru lipsa autorizatiei de construire, invocandu-se incalcarea, prin simpla existenta a constructiei, a dreptului la libertate religioasa, a dreptului la liberul exercitiu al cultului catolic si a dreptului la un mediu sanatos. Asadar, cererea de chemare in judecata nu a avut drept motiv amplasarea cladirii in vecinatatea Catedralei, ci elementele mai sus invocate.

Cererea enoriaselor a fost solutionata prin Sentinta nr. 2520/28.06.2012 a Tribunalului Dambovita, prin care s-a dispus obligarea Primarului General la emiterea deciziei de desfiintare a constructiei. Impotriva acestei hotarari Primarul General a formulat recurs, care a fost respins de catre Curtea de Apel Ploiesti ca tardiv formulat, fara a se mai analiza fondul chestiunii, ramanand astfel definitiva hotararea instantei de fond.

Impotriva titlului executoriu reprezentat de sentinta civila 2520/2012 pronuntat de Tribunalul Dambovita, Primarul General a formulat contestatie la executare si cerere de clarificare a dispozitivului sentintei. Contestatia la executare a fost admisa prin hotararea nr. 945/2015 /2.10.2015 prin care a fost lamurita intinderea si intelesul dispozitivului sentintei nr 2520/2012 in sensul ca "decizia privind desfiintarea constructiei" se emite cu luarea in considerare a dispozitiilor art.8 alin 1 din Legea 50/1991, adica Primarul General nu poate emite in mod direct o decizie privind desfiintare constructiei, fara a respecta toti pasii procedurali impusi de lege.

De asemenea, Primarul Capitalei nu poate sa o puna in aplicare deoarece pe de o parte hotararea nu ne este opozabila (titlul executoriu reprezentat de aceasta hotarare nu este obtinut impotriva Millenium Building Development), iar pe de alta parte, pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla inca dosarul nr. 8563/3/2013 avand ca obiect analiza asupra regularizarii situatiei administrative a cladirii Cathedral Plaza, ce primeaza in mod evident oricarei proceduri distructive.

2. Aratati in articol actiunea ARCB care ¬a depus la Directia Nationala Anticoruptie o plangere penala impotriva primarului general Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragos Bilteanu si Ioannis Papalekas, cat si a unor angajati ai Primariei Municipiului Bucuresti¬ insa nu spuneti ce era mai important, si anume faptul ca DNA nu a deschis totusi un dosar penal cu acest obiect nici la 9 luni de la inregistrare respectivei plangeri.

In urma acestui demers nesustinut de probe al Arhiepiscopului Ioan Robu, Ioannis Papalekas, proprietarul Millennium Building Development, a formulat la randul sau o plangere penala pentru inducerea in eroare a organelor judiciare si o actiune civila in pretentii impotriva Arhiepiscopului, solicitand daune materiale si morale pentru prejudiciul adus atat businessului desfasurat, cat si imaginii, reputatiei , onoarei si demnitatii d-nului Papalekas urmare a denigrarii publice realizata prin plangerea Arhiepiscopului si mediatizarea acesteia.