Curtea de Apel Bucuresti decide luni daca Sorin Oprescu va ramane in arest preventiv pentru 30 de zile sau va fi plasat in arest la domiciliu ori cercetat in libertate, sub control judiciar. In cazul in care va ramane in arest preventiv, edilul va fi suspendat din functie, iar interimatul va fi asigurat de unul dintre cei doi viceprimari. Oprescu a fost arestat preventiv in 6 septembrie, de Tribunalul Bucuresti, la cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, care il acuza de luare de mita, fiind prins ca ar fi luat 25.000 de euro.

Sorin Oprescu (foto arhiva)Foto: AGERPRES

Decizia de arestare preventiva a fost contestata de Sorin Oprescu si va fi judecata luni de un complet de la Curtea de Apel Bucuresti, din care ar face parte si judecatorul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu in dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare.

Primarul Sorin Oprescu a transmis, prin unul dintre avocatii sai, inaintea judecarii apelului, ca i-a fost frica de provocare si nu a scapat, dar ca "nu este un derbedeu".

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, spunea, dupa ce l-a vizitat in arest, ca Sorin Oprescu nu a cerut si nu a primit bani niciodata. Avocatul arata ca Sorin Oprescu "nu va demisiona", iar mesajul sau pentru toti cei care s-au grabit sa-l acuze este: "Aveti putintica rabdare, domnilor!". Chiciu a mai spus ca primarul este dependent de insulina si are probleme medicale care sunt deja de notorietate, insa apararea nu doreste sa invoce aceste probleme, aceasta fiind "dorinta lui Sorin Oprescu", potrivit Mediafax.

Sorin Oprescu este acuzat de procurorii DNA ca ar fi aderat la un grup infractional din Primaria Capitalei ce primea bani din contractele acordate de institutie. Procurorii spun ca edilul lua 10% din sumele din contracte si ca sambata a incasat 25.000 de euro, parte a unei astfel de mite. La primar acasa, la mai multe persoane si firme si in trei institutii publice s-au facut duminica perchezitii. Cativa angajati ai Primariei au fost audiati, iar unii dintre ei au fost retinuti. Sefii Centrului Cultural "Palatele Brancovenesti", directorul Directiei economice din Primaria Capitalei, Mircea Constantinescu, precum si fostul sofer al lui Sorin Oprescu au fost retinuti duminica de DNA.

Un martor citat in referat arata ca i-ar fi dat lui Oprescu mita de circa un milion de euro in timpul a circa 20 de vizite acasa la primarul Bucurestiului.

Banii primiti de Oprescu in 2013 proveneau în proporţie de 80% din mita încasată de la denunţători pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor din Complexul Mogosoaia, iar sumele remise lui Sorin Oprescu în anul 2014 proveneau în parte de la lucrările de la „apă şi canal” efectuate la una dintre institutiile aflate in subordinea Primariei, se mai arata in referat.

In acelasi referat al DNA se arata ca unul dintre denuntatori a declarat ca i-ar fi dat mita lui Sorin Oprescu 10.000 de euro intr-o punga de carton folosita pentru cadouri, moment in care Oprescu i-ar fi indicat sa lase punga cu bani sub o perna ornamentala aflata pe o canapea din livingul casei primarului.

"Acesta din urmă i-a arătat banii pe care îi avea asupra sa (10.000 euro dintr-o mită de 15.000 euro), într-o pungă de carton, tip pungă de cadou iar Primarul, prin ridicarea unei perne ornamentale aflate pe una din cele două canapele din living, i-a indicat să-i pună acolo să-i pună banii acolo, ceea ce (…..) a și făcut. Inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a spus simplu „Mulţumesc”, după care l-a întrebat pe (…..) „Alte probleme?” și, cum răspunsul celui din urmă a fost negativ, întâlnirea s-a terminat". (fragment din referatul DNA)

Acelasi martor din dosar a relatat, potrivit referatului DNA, ca Sorin Oprescu i-ar fi cerut sa fie precaut cand vine la el acasa, indicandu-i sa ocoleasca si sa verifice daca nu este urmarit:

Tot cu această ocazie inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA i-a mai spus lui (…..) să fie atent când vine acolo, în sensul de a se deplasa pe mai multe străzi din (…..) înainte de a ajunge la imobil şi, totodată, să se uite în spatele său ca să verifice să nu fie urmărit. Tot pentru viitor, Primarul i-a mai solicitat lui (…..) ca, atunci „când mai este cazul”, să vină la el la Primărie şi să-i spună la ureche „Cum ne vedem?” ori „Când…pe câmp?”, urmând ca inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA să-i specifice în ce zi şi la ce oră se vor întâlni la (.....) (Referatul DNA)

Primarul Sorin Oprescu avea un aparat care bruia semnalul telefoanelor mobile in timp ce discuta despre primirea spagilor la el acasa, arata procurorii DNA in referatul de arestare. Oprescu folosea aparatul intr-un foisor din curtea casei sale, iar participantii la discutii erau obligati sa-si lase telefoanele mobile in acest dispozitiv de dimensiunile 1 m x 0,75 m, potrivit sursei citate. Un martor citat in referat arata ca i-ar fi dat lui Oprescu mita de circa un milion de euro in timpul a circa 20 de vizite acasa la primarul Bucurestiului. De notat ca, potrivit DNA, toate discutiile despre mita de la domiciliul primarului aveau loc noaptea.

Citeste aici tot referatul de arestare

  • Dosare de coruptie pentru 3 din 7 primari din Bucuresti

Trei dintre cei sapte primari ai Bucurestiului au in acest moment dosare de coruptie: primarul general Sorin Oprescu, dar si primarii de sector Andrei Chiliman (sectorul 1) si Marian Vanghelie (sectorul 5). Miza in toate cele trei cazuri este una financiara, toate cele trei primarii fiind gestionare ale unor bugete uriase. Nici unul din cei trei nu si-a dat demisia din functie. In plus, Neculai Ontanu - primarul Sectorului 2, este sub suspiciunea unui plagiat la lucrarea de doctorat in stiintele securitatii (Ontanu este la baza fierar betonist).

Sorin Oprescu este al patrulea personaj din Primaria Capitalei ce a intrat in vizorul DNA din vara anului trecut si pana acum.

Din luna iunie a anului trecut si pana acum au intrat in colimatorul DNA trei persoane din Primaria Capitalei: fostul consilier al lui Sorin Oprescu - Solomon Wigler, un functionar de la Urbanism, si fostul sef al Directiei Infrastructura.