Curtea de Apel Ploiesti a anulat hotararea prin care a fost suspendata executarea deciziei de demolare a turnului Cathedral Plaza

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Luni, 14 septembrie 2015, 10:25 Actualitate | Administratie Locala

Cathedral Plaza
Foto: Hotnews
Curtea de Apel Ploiesti a anulat hotararea prin care a fost suspendata executarea deciziei de demolare a turnului Cathedral Plaza, potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti. Hotararea este definitiva. ARCB cere Primariei Capitalei sa desfiinteze aceasta cladire. Inca din ianuarie 2013 de Curtea de Apel Ploiesti a decis definitiv si irevocabil demolarea Cathedral Plaza, dupa ce instanta a decis ca imobilul a fost ridicat ilegal.

"Curtea de Apel Ploiesti a admis prin decizia nr. 508/11.09.2015 apelul Arhiepiscopiei Romano-Catolice prin care se solicita anularea sentintei civile nr. 351/15.04.2015 si, in rejudecare, a respins cererea de suspendare a executarii silite privind desfiintarea Cathedral Plaza. Hotararea este definitiva, nefiind supusa recursului. Prin sentinta civila nr. 351/15.04.2015 Tribunalul Dambovita suspendase temporar executarea hotararii nr. 2520/2012 prin care aceeasi instanta dispusese obligarea primarului general al capitalei, Sorin Oprescu, la emiterea deciziei de desfiintare a cladirii ilegale Cathedral Plaza si la luarea tuturor masurilor pentru readucerea terenului la situatia anterioara construirii. Desi primarul general Sorin Oprescu, inca in functie, este obligat sa emita decizie de desfiintare a molohului care afecteaza Catedrala Sf. Iosif, acesta cheltuie sume imense din bugetul primariei Municipiului Bucuresti pentru a comanda expertize inutile, care sa ii justifice atitudinea de a nu demola o cladire ilegala, aducand un grav prejudiciu bucurestenilor si ordinii de drept, dar un mare castig detinatorului cladirii", se arata intr-un comunicat ARCB.

Impotriva primarului Sorin Oprescu si a altor persoane din aparatul primariei este formulata de catre ARCB o plangere la DNA in legatura cu refuzul nelegal al acestuia de a pune in executare o hotarare judecatoreasca si de a desfiinta cladirea Cathedral Plaza, plangere aflata in curs de cercetare.


Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca nu poate demolala cladirea fara o expertiza din care sa reiasa clar ca nu va fi afectata catedrala si ca mai este nevoie de inca o hotarare judecatoreacsa.

Primaria Capitalei a lansat la sfarsitul lunii aprilie licitatia pentru desemnarea unui consultant in vederea realizarii unei expertize care sa stabileasca impactul asupra bisericii Sfantul Iosif in cazul demolarii turnului Cathedral Plaza. Pentru acest studiu, care ar urma sa stabileasca si modalitatile de desfiintare a turnului de birouri si costurile aferente,  municipalitatea este dispusa sa plateasca cel mult 1 milion lei fara TVA. Studiul ar urma sa fie gata in cel mult 6 luni de la semnarea contractului, potrivit site-ului de licitatii publice. Castigatorul licitatiei inca nu a fost desemnat.

Interesant este ca primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro la inceputul acestui an ca a dispus deja realizarea unei expertize pentru evaluarea riscurilor in cazul demolarii turnului Cathedral Plaza.

"Au venit structuristii si mi-au explicat ca daca iau capacul, incep sa tai etajele de pe Cathedral Plaza, se produce alunecare de pamant si catedrala sufera. Cand m-au speriat asa, ce sa fac? Cand am intrebat specialistii, Institutul de arhitectura a lasat-o sine die in pronuntare, de frica, Urbanismul la fel, iar Institutul de Constructii la fel. Asa ca am angajat o firma de specialitate, o platim noi, Primaria, ca sa facem studiul sa vedem daca se intampla ceva cu catedrala daca demolam Cathedral Plaza. Daca studiul imi spune ca riscul este foarte mic, eu acum la inceputul anului pun in bugetul pe 2015 suma necesara demolarii, si o demolez. Trebuie dusa la indeplinire hotararea judecatoreasca", a explicat Oprescu in interviul acordat HotNews.ro.

Acesta spune ca estimativ demolarea cladirii costa intre 15 si 20 milioane de euro. Oprescu spunea ca a comandat o astfel de expertiza si la sfarsitul anului 2013.

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti l-a acuzat in mai multe randuri pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ca a devenit un apropiat al cladirii ilegale si "incearca prin toate tertipurile sa amane momentul  implacabil al demolarii turnului". Asta in conditiile in care municipalitatea in loc sa puna in aplicare decizia instantei de demolare a Cathedral Plaza a cerut  in instanta clarificari in legatura cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

In luna martie a acestui an, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti (ARCB) a depus la Directia Nationala Anticoruptie o plangere penala impotriva primarului general Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragos Bilteanu si Ioannis Papalekas, cat si a unor angajati ai Primariei Municipiului Bucuresti. ARCB ii acuza pe acestia de apartenenta la un grup infractional organizat, iar functionarii publici sunt acuzati in plus si de abuz in serviciu, referitor la refuzul de a pune in executare hotararea judecatoreasca de demolare a turnului Cathedral Plaza si refacerea parcului public existent anterior.In replica, primarul spune ca procedurile referitoare la Cathedral Plaza se desfasoara in conformitate cu prevederile legale, la acest moment existand mai multe proceduri judiciare in derulare, iar demolarea cladirii si felul cum aceasta se va face depinde de ele.

Informatie de context
Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primaria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrarile au inceput pe 9 martie a aceluiasi an. In aprilie 2006, autorizatia a fost contestata in instanta de reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti pe motiv ca afecta atat imaginea, cat si structura Catedralei Sfantul Iosif. Din iulie 2007, lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor dintre Arhiepiscopie si dezvoltatorii proiectului. Imobilul a fost finalizat in mod oficial in iunie 2011. O luna mai tarziu, in iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a sasea si ultima cale extraordinara de atac promovata de MBD "stabilind irevocabil nulitatea autorizatiei de construire a auto-intitulatei cladiri Cathedral Plaza".

In anul 28 iunie 2012, Tribunalul Dambovita l-a obligat pe Primarul Municipiului Bucuresti sa emita decizia privind desfiintarea turnului Cathedral Plaza realizata fara autorizatie de construire legala, autorizatie emisa la solicitarea SC Millennium Building Development SRL Bucuresti, de Primaria sectorului 1. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila in ianuarie 2013, in urma deciziei Curtii de Apel Ploiesti. Desi au trecut doi ani de atunci, primarul Sorin Oprescu nu a pus in aplicare inca decizia instantei.

Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat la inceputul anului 2014 ca au cerut in instanta clarificari in legatura cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

"Cele doua cereri introduse de Primaria Municipiului Bucuresti au fost formulate pentru clarificarea de catre instanta a modalitatii de punere in executare a Sentintei Tribunalului Dambovita (nr.2520/2012) avand in vedere ca imobilul Cathedral Plaza este construit si pe proprietate privata, nu doar pe domeniul privat al Municipalitatii", se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea Hotnews.ro, la vremea respectiva.

Pe 17 septembrie 2013 un executor judecatoresc l-a somat pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, sa demoleze turnul de birouri.

Oprescu insa a declarat imediat dupa somatie ca a dispus realizarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate, insa pentru demolarea cladirii acesta sustine ca este nevoie de inca o sentinta judecatoreasca.

"Prin Dispozitia Primarului General nr. 1024/25.09.2013, emisa in executarea sentintei civile nr. 2520/28.06.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei - imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate. De asemenea, prin acelasi act administrativ s-a stabilit cu privire la demararea procedurilor prevazute de Legea nr 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea desfiintarii constructiei mentionate. Acest lucru trebuie sa aiba in vedere faptul ca imobilul in cauza nu este edificat pe un teren apartinand exclusiv domeniului public sau privat al municipiului Bucuresti, astfel incat acesta nu poate fi desfiintat pe cale administrativa conform dispozitiilor art 32 si 33 alin 4 din Legea nr 50/1991. In conformitate cu dispozitiile art 28 din acelasi act normativ, in cazul constructiilor fara autorizatie de construire, inclusiv ca efect al anularii autorizatiei, primarul va sesiza instanta de judecata in vederea demolarii acestora", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Costurile necesare demolarii se vor recupera de la persoanele responsabile conform art. 32 din Legea nr 50/1991, sustin reprezentantii municipalitatii.

La inceputul acestui an, Sorin Oprescu a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro ca nu demoleaza Cathedral Plaza, deoarece se teme ca lucrarile vor afecta Catedrala Sfantul Iosif, langa care se afla turnul de birouri construit ilegal.

Edilul spune ca a mai comandat o expertiza suplimentara, ca sa fie sigur ca lucrurile sunt in ordine si ca va prevedea in bugetul pe 2015 banii necesari demolarii, respectiv 5 milioane lei. In cazul in care expertiza va certifica ca nu exista riscuri, Oprescu sustine ca va demola turnul de birouri.

"Au venit structuristii si mi-au explicat ca daca iau capacul, incep sa tai etajele de pe Cathedral Plaza, se produce alunecare de pamant si Catedrala sufera. Cand m-au speriat asa, ce sa fac? Cand am intrebat specialistii, Institutul de Arhitectura a lasat-o sine die in pronuntare, de frica, Urbanismul la fel, iar Institutul de Constructii la fel. Asa ca am angajat o firma de specialitate, o platim noi, Primaria, ca sa facem studiul sa vedem daca se intampla ceva cu Catedrala daca demolam Cathedral Plaza. Daca studiul imi spune ca riscul este foarte mic, eu acum la inceputul anului pun in bugetul pe 2015 suma necesara demolarii, si o demolez. Trebuie dusa la indeplinire hotararea judecatoreasca", a explicat Sorin Oprescu, intr-un interviu acordat HotNews.ro la inceputul lui 2015. Acesta spune ca estimativ demolarea cladirii costa intre 15 si 20 milioane de euro.

Intre timp insa, Millenium Building Developement, dezvoltatorul turnului Cathedral Plaza cere instantei sa oblige Primaria Capitalei sa emita o noua autorizatie pentru turnul de birouri, procesul fiind in prezent pe rol.

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti l-a acuzat in repetate randuri pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, ca a devenit un apropiat al celor care detin cladirea ilegala si ca "incearca prin toate tertipurile sa amane momentul implacabil al demolarii turnului".












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
4719 vizualizari
  • -23 (27 voturi)    
    N-ar trebui demolata (Luni, 14 septembrie 2015, 10:33)

    mopsu [anonim]

    din ordinul unui cult religios, dar daca nu se impaca unii cu altii, ar trebui demolate ambele constructii. Demolarea sa se faca pe banii cultului si nu pe banii nostri...
    • +11 (13 voturi)    
      gresit (Luni, 14 septembrie 2015, 10:58)

      alter_ego2013 [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      Nu trebuie demolata din ordinul unui cult, trebuie demolata pentru ca de la inceput a fost ridicata ilegal. Si demolarea trebuie facuta pe cheltuiala celor care au ridicat-o ilegal si eventual pe averea confiscata de la cei care au dat autorizatiile ilegale (Oprescu + consilierii corupti), nu pe banii Primariei, adica pe banii bucurestenilor! Trebuie sa inceteze o data jaful si haosul cu autorizatiile de constructie in Bucuresti, orasul asta se sufoca!
    • 0 (6 voturi)    
      stiu..iar in locul demolarii sa construim un loc (Luni, 14 septembrie 2015, 10:59)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      unde sa concerteze corul armatei ruse...don t you ?
      • +1 (3 voturi)    
        Nu-i adevarat (Luni, 14 septembrie 2015, 13:04)

        mopsu [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        corul sovietic, al armatei rosii, al lui phutin a fost invitat de voi bucurestenii in capitala .Daca esti cu adevarat un domn ai fi iesit contra lui malghinov si a altor rusi care-si fac de cap in Bucuresti.
        • 0 (2 voturi)    
          am finitiat un demers impotriva unui (Luni, 14 septembrie 2015, 14:57)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

          mujic pentru a cere etichetarea Acelui Mujic Persoana non Grata...in plus nu sunt bucurestean..chiar ai dat cu bata in balta..catzelule
    • +8 (10 voturi)    
      Hai n-o mai da cu religia... (Luni, 14 septembrie 2015, 11:01)

      ddanescu [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      ...ca n-are nimic de a face cu asta. Este o problema de drept civil (cu implicatii penale mai mult ca sigur). Cladirea respectiva nu are autorizatie. Ce-ti trebuie mai mult ca asta?

      Daca cetatenii bucurestiului au ales sa tina in brate un primar corupt, atunci sa plateasca. Ce vina are institutia respectiva ca primarul a lasat un mafiot sa-si construiasca turnul de rahat in mijlocul bucurestiului fara sa respecte legea?
    • +7 (9 voturi)    
      un comentariu stupid (Luni, 14 septembrie 2015, 11:03)

      andimi [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      un comentariu mai stupid nici ca am putut citi! Bai Giga, biserica o fi ea lacas de cult, dar e chiar monument istoric, nu ne apucam sa demolam cum vor unii, care isi au birourile in cladiri ilegale (cum banuiesc ca esti tu). Tre sa invatam o data ca legea exista pentru a fi respectata. Biserica romano-catolica a cerut aplicarea legii si e foarte bine ca se aplica.
      • -3 (5 voturi)    
        Mai degraba (Luni, 14 septembrie 2015, 13:00)

        mopsu [utilizator] i-a raspuns lui andimi

        iti lipsesc ceva ani de acasa in educatie, iar eu ca ateu nu doresc nici un cult sa decida in arhitectura tarii. Daca ai avea ceva in cap te-ai documenta sa vezi cate mii de cladiri s-au facut in tara fara nici o autorizatie si exista bine mersi... Apropo esti de acord cu catedrala neamului pe banii nostri ?
  • +4 (6 voturi)    
    Eh, sa vedem acuma... (Luni, 14 septembrie 2015, 10:54)

    ddanescu [utilizator]

    ... cine are curajul sa semneze, cand Oprescu e la zdup. O sa dea toti din colt in colt si o sa o amane iara...
  • +7 (9 voturi)    
    Foarte bine. (Luni, 14 septembrie 2015, 11:08)

    ouyang [utilizator]

    Demolati urgent cladirea. Recuperati banii din averea din spagi a primarului care a permis asa ceva.
  • +6 (8 voturi)    
    Perversul oprescu (Luni, 14 septembrie 2015, 11:09)

    codo [utilizator]

    Dupa ce a tras de timp atatia ani, mai face pe ingrijoratul de soarta catedralei. Poate inlocuitorului lui ii e mai draga libertatea decat lui dom profesor si trece la punerea in executare a hotararii. Joaca asta cu urbanismul trebuie sa inceteze daca avem pretentii de capitala europeana.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă