Nicolae Robu, primarul din Timisoara, vrea sa ii amendeze in fiecare saptamana pe proprietarii care nu isi reabiliteaza imobilele monument istoric lasate in paragina. Amenzile se vor da in baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar valoarea acestora se ridica pana la 8.000 de lei. Politistii locali sunt cei care vor monitoriza cladirile si vor da amenzile.

Nicolae RobuFoto: Agerpres

'Sunt o multime de proprietati, cladiri si terenuri ajunse pe mana diferitor persoane printr-o maniera mai mult sau mai putin discutabila, care sunt lasate in paragina, sunt pe cale sa se prabuseasca sau sunt napadite de buruieni, fara ca proprietarii nici macar sa le imprejmuiasca. Urmare a presiunii pe care am pus-o continuu pe proprietarii de cladiri din zona (zona zero, n.r.), pe tot mai multe dintre ele apar schele, incep lucrarile de reabilitare. Un numar important de cladiri au fost deja reabilitate. Lansez un nou avertisment catre cei care nu au inteles si nu s-au apucat sa isi reabiliteze cladirile. Vor fi amendati in fiecare saptamana, pana cand isi vor reabilita cladirile, astfel incat sa arate la standardul pe care-l merita Timisoara', ', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Nicolae Robu.

Majoritatea cladirilor vechi, monument istoric, se gasesc in zona ultracentrala a orasului si in cartierele vechi - Fabric, Piata Romana, Printul Turcesc sau Iosefin. In Timisoara sunt aproape 15.000 de imobile cu valoare de patrimoniu, iar o mare parte dintre ele au ajuns in stare de ruine, unele devenind adaposturi pentru oamenii strazii.

Pentru a mentine cladirile in stare buna, primarul Nicolae Robu voia sa introduca inca in urma cu trei ani 'taxa pe paragina' insa propunerea a fost considerata neconstitutionala.