Criza locurilor de parcare de resedinta din marile cartiere de blocuri. Cum a ajuns Primaria Sectorului 6 sa inchirieze trotuarele drept locuri de parcare

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 11 august 2015, 16:04 Actualitate | Administratie Locala

Parcare pe trotuar 1
Foto: Hotnews
Trotuarele din cartierele Drumul Taberei si Militari, si asa foarte inguste, sunt pline de masini parcate neregulamentar, daca este sa ne luam dupa Codul Rutier. Astfel, pietonii - batrani, mame cu copii mici de mana - sunt nevoiti sa mearga pe carosabil, expusi accidentelor. Culmea este ca pe trotuar si pe gardurile din vecinatate sunt afise pe care scrie ca locurile respective au fost inchiriate de la Primaria sectorului 6 si se plateste taxa pentru ele. Asta desi Codul Rutier spune ca trebuie lasat cel putin un metru in cazul in care se parcheaza pe trotuar, in acceptiunea unora, sau ca parcarea pe trotuar este interzisa, in acceptiunea altora.

Primaria sectorului 6 spune ca Primaria Capitalei stabileste unde se amenajeaza locuri de parcare si ca sectorul doar le inchiriaza. Primaria Capitalei spune ca ea nu a aprobat niciodata locuri de parcare pe trotuar si pe spatiile verzi.

"Serviciul Parcaje de Resedinta din cadrul Administratiei Domeniului Public si Dezvoltarii Urbane Sector 6 nu avizeaza locuri de parcare. Avizarea parcajelor de resedinta din Capitala se realizeaza numai de catre  Comisia Tehnica de Circulatie din cadrul Municipiului Bucuresti. Pentru locurile de parcare din fotografii, aferente adresei din Al. Campul cu Flori nr. 1 bl. OD2, inregistrarea parcajelor s-a efectuat inainte de intrarea in vigoare a HCGMB nr. 124/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, inainte de refacerea si modificarea zonei strazilor din  Al. Campul cu Flori nr. 1,  in baza procedurilor de avizare aflate in vigoare la acea data, si de catre autoritatile competente din cadrul Administratiei Strazilor Bucuresti si ale Comisiei Tehnice de Circulatie, cu acordul asociatiei de Proprietari", se arata in raspunsul Primariei sector 6 la solicitarea HotNews.ro. Cu alte cuvine institutia nu neaga ca a dat locuri de parcare pe trotuar si percepe chirie pentru ele, insa spune ca Primaria Capitalei a dat aviz pentru amenajarea locurilor de parcare pe trotuar.


In replica, Primaria Capitalei spune ca nu a avizat locuri de parcare pe trotuar si pe spatiile verzi. "Primaria Municipiului Bucuresti prin Comisia Tehnica de Circulatie nu avizeaza locuri de parcare pe trotuar, spatiu verde, carosabil etc, decat in locuri special amenajate (alveole) conform HCGMB 12412008", spun reprezentantii institutiei.

Cu toate acestea in Drumul Taberei si Militari sunt sute de locuri de parcare pe trotuar cu placute de identificare.



In sectorul 6 al Capitalei, ca si in alte sectoare care au cartiere de blocuri construite in perioada comunista, situatia parcarilor de resedinta este una critica, cererea fiind mult mai mare decat oferta. Astfel, Serviciul Parcaje de Resedinta are in  administrare 37.000 de locuri de parcare de resedinta la o populatie de 367.000 locuitori. Au fost chiar situatii in care oamenii s-au batut si au ajuns la spital pornind de la o disputa privind locul de parcare.



Solutia este amenajarea unor noi locuri de parcare insa Primaria sectorului 6 nu a reusit sa tina pasul, iar amenajarea unor noi parcari la sol nu este o rezolvare deoarece de cele mai multe ori implica diminuarea spatiilor verzi. Potrivit unui raspuns trimis la solicitarea HotNews.ro, in 2015, pana in prezent, Primaria sectorului 6 a amenajat si dat in folosinta doar 87 locuri de parcare de resedinta. "In prezent, Directia de Investitii din cadrul Primariei Sector 6 desfasoara lucrari ample de reamenajare si reabilitare infrastructurala in cadrul Proiectelor Integrate de Dezvoltare Urbana derulate prin fonduri europene in zone din Cartierul Drumul Taberei (zona Al. Valea Calugareasca, Str. Valea Calugareasca, Al. Vlasiei, Al. Valea lui Mihai, Str. Chilia Veche) si in Cartierul Militari (Str. Cetatuia, Str. Fabricii, Al. Cetatuia, Al. Pirotehniei), prin care sunt prevazute si  lucrari de extindere a parcajelor de resedinta", se arata in raspunsul trimis de Primaria sector 6 la solicitarea HotNews.ro. Insa acest proiect a generat mai multe scandaluri deoarece pentru amenajarea platformelor de parcare s-au taiat mai multi arbori si s-a diminuat suprafata de spatiu verde.



O alta solutie incercata de Primaria sectorului 6 au fost SMART PARKING - urile - parcari automate, etajate.

Pana acum institutia a construit 528 de astfel de locuri de parcare in urmatoarele locatii:

Cartierul Drumul Taberei
 1.Al. Bursucani  4 cladiri x 24 locuri
2. Str. Cara Anghel 1 cladire x 24 locuri
3. Bd 1 Mai ( Hanul Drumetul) 1 cladire x 24 locuri
4. Al. Ramnicel x Prel Ghencea 2 cladiri x 24 locuri
5. Str. Bozieni ( Spate Hipermarket BILLA) 2 cladiri x 24 locuri
6. Str. Sibiu vis-a-vis benzinarie Petrom   3  module x 12 locuri
7. Cinema Favorit ( str. Pravat) 3 module x 12 locuri
8  Al. Baiut ( Piata Valea Ialomitei) 3 cladiri x 24 locuri

Cartier Militari
1. Drumul Timonierului (str. Reveriei) 1 cladire x 24 locuri
2. Str. Dreptatii ( la dispensar) 1 cladire x 24 locuri
3. Str. Dreptatii ( la biserica) 1 cladire x 24 locuri
4. Str. Dezrobirii bl.M25 1 cladire x 24 locuri
5.  Str. Dreptatii, bl. O3 (72 locuri)

O cladire de parcare este formata de obicei din doua module de 12 locuri, iar un modul costa circa 1 milion de lei.

"Acesta este un sistem automat. Astfel, pe suprafata a doua autoturisme sunt parcate, pe verticala, 12 masini. Pe baza cardului de acces, sistemul inteligent identifica locul autoturismului, il ridica pe platforma si il aseaza la locul platit, intr-un interval de aproximativ doua minute. Sistemele smart parking sunt silentioase si functioneaza cu ajutorul unui lift actionat electric, pe baza unui card personalizat cu cod de acces. Intri cu masina ghidandu-te dupa o oglinda aflata in fata, cu o cheie pe care o primeste fiecare persoana cu loc inchiriat si prin apasarea unui buton se ridica masina. Scheletul metalic este imbracat, pentru a proteja masinile de ploaie si de vant", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria sector 6 la solicitarea HotNews. Acest sistem de parcari este construit de firma Tettas.

Potrivit reprezentantilor institutiei, aceste parcari au sunt un succes fiind ocupate in proportie de 100%.
O solutie mai ieftina a gasit sectorul 1 al Capitalei unde pe strazile cu deficit de locuri de parcare au fost create sensuri unice, iar pe spatiul ramas liber s-au amenajat parcari.

"Introducerea sensurilor unice pe strazile secundare ofera, pe langa alternative de fluidizare a traficului, solutii pentru locuri de parcare, intrucat se poate parca pe ambele laturi ale strazii, fara ca circulatia rutiera sa fie obstructionata. Pana in prezent, prin introducerea sensurilor unice, Primaria Sectorului 1 a creat peste 100.000 de noi locuri de parcare. Programul de introducere a sensurilor unice pe strazile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfarsitul anului 2007. Pana in acest moment, Primaria Sectorului 1 a introdus sensuri unice pe o treime din strazile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Grivitei, Bulevardul Ion Mihalache, Buzesti, Aviatiei, Bulevardul Expozitiei, Cartierul Baneasa, Dorobanti, Floreasca si Romana", spun reprezentantii Primariei sector 1.

In Bucuresti sunt inmatriculate 1,15 milioane masini dintre care 923.000 sunt autoturisme personale, iar restul utilitare.












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
11171 vizualizari
  • +18 (20 voturi)    
    Smart parking (Marţi, 11 august 2015, 16:14)

    OzzyO [utilizator]

    După ani de zile în care am așteptat în zadar un loc în parcarea din jurul blocului, mi-a venit ideea să întreb la ADP despre acest smart-parking. Surpriză totală: a, acolo avem locuri câte vreți. În zece minute am semnat contractul și eram fericitul posesor al unui astfel de loc de parcare. E adevărat, 100 de lei pe lună e cu totul altceva decât 50 sau 60 de lei pe an și merg vreo 5 minute pe jos de la parcare până la bloc, însă există și avantaje: niciodată locul nu va fi ocupat de vreun nesimțit care ignoră panourile care semnalizează că acolo e un loc plătit, mașina e la adăpost de binevoitori care trec cu cheia pe lângă ea, nu o plouă, nu o ninge, nu o bate soarele. Din păcate, mulți posesori de mașini, inclusiv de lux, n-ar da un leu din buzunar pentru parcare, plus că ar vrea să parcheze numai în fața ușii de la intrarea în bloc.
    • +7 (7 voturi)    
      parcare romaneasca (Marţi, 11 august 2015, 17:01)

      Neo [anonim] i-a raspuns lui OzzyO

      Si eu mi-am luat un astfel de loc si a trebuit sa renunt deoarece masinile parcate in fata parcarii nu permit scoaterea masinii din garaj (masina are 4.5m iar spatiul dintre Smartparking si masinile parcate este de 4.1m, practic ramane botul in parcare). Este vorba de Smartparking de pe Str. Bozieni, ultimele 2 unitati. Am trimis si poze la primarie si degeaba, nu am primit raspuns.
  • +9 (19 voturi)    
    maimute suntem (Marţi, 11 august 2015, 16:14)

    Motanul_incaltat [utilizator]

    Nicaieri in Europa civilizata nu exista locuri de parcare personale. Locul platit de Gica 5 lei pe an la primarie pe care isi pune gardulet si lant si vandalizeaza orice masina parcheaza acolo.
    • +4 (10 voturi)    
      ba te contrazic (Marţi, 11 august 2015, 16:42)

      Ord [utilizator] i-a raspuns lui Motanul_incaltat

      sunt locuri numerotate si le poti inchiria si numai tu poti parca masina acolo. Gasesti si locuri fara plata dar mai la periferie in nici un caz in zona centrala. Daca cineva ocupa locul tau suni la politie sau serviciul care se ocupa cu parcarile si vine si-i ridia masina. In zonele centrale, orice parcare este cu plata. Masina este un lux nu o necesitate si daca nu ai bani sa o intretii si sa platesti taxe nu o cumperi.
      • -2 (6 voturi)    
        Tu nu ai dreptate (Marţi, 11 august 2015, 17:21)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Ord

        Masina nu mai e de mult un lux, ESTE o necesitate, cel putin pentru unii. Si nu confunda parcarile cu plata cu cele inchiriate.
      • +1 (3 voturi)    
        unde (Marţi, 11 august 2015, 20:32)

        Motanul_incaltat [utilizator] i-a raspuns lui Ord

        Unde in afara Romaniei ai vazuta asa ceva?
    • 0 (0 voturi)    
      Nu personale (Marţi, 11 august 2015, 19:21)

      Close [utilizator] i-a raspuns lui Motanul_incaltat

      Adica peticul de asfalt nu apartine cu titlu de proprietate respectivului.

      Locurile sunt inchiriate, iti "apartin", se dau amenzi celor care parcheaza pe un astfel de loc fara drept, etc.

      Pe de alta parte acolo e clar pana si unde ai voie sau nu ai voie sa parchezi o bicicleta. La noi toate stau in loc, la orice capitol.
    • -1 (3 voturi)    
      aberant (Marţi, 11 august 2015, 20:06)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Motanul_incaltat

      Cum iti inchipui ca in Vest toate parcarile sint gratuite?
      • +1 (1 vot)    
        Cred (Miercuri, 12 august 2015, 13:49)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui doru001

        Cred ca ti busola invers :)
        Nu m-am plimbat prea mult dar iti garantez ca in Germania, UK si Austira toate parcarile sunt contra cost. SI nu costa 10 euro pe luna ca in Romanistan.

        Ah, ca ai parcat ca berbecul bizon pe unde ai apucat si nu ai platit (printr-o minune nu ai luat amenda) asta nu inseamna ca in vest parcarile sunt gratuite.
        • 0 (0 voturi)    
          si mai aberant (Joi, 13 august 2015, 18:50)

          doru001 [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

          pai asta spun eu
  • +17 (23 voturi)    
    solutie simpla (Marţi, 11 august 2015, 16:19)

    gigi1 [utilizator]

    Daca cerera e atat de mare atunci sa se maresca preturile foarte mult la locurile eligible iar parcarile de pe trotuar si spatiu verde sa fie desfiintate astfel se va mentine venitul din taxe iar cei care nu isi permit o parcare in bucuresti probabil isi permite un abonament la metrou, astfel se mai reduce si din poluare, trafic si aglomeratia insuportabila de masini.
    • 0 (8 voturi)    
      si mai simplu (Marţi, 11 august 2015, 17:15)

      Anddrei [anonim] i-a raspuns lui gigi1

      Propun sa se mareasca si pretul la apa potabila, sa se plateasca si aerul respirat, sa se mareasca si pretul la transportul in comun ca nu e prntru toti saracii .. sa mearga pe jos ca face bine la sanatate, cine vrea sa mearga motorizat sa plateasca, restul pot sa foloseasca in continuare caruta ca noi suntem smekeri si furam cat putam ca avem nevoie de bani la buget ca sa mai dam niste tepe... gandire comunista de cocalar care probabil a lucrat numai la stat si e obisnuit sa faca treaba de mantuiala si sa nu-l traga nimeni la raspundere. Nu ar fi mai usor daca am iesi in strada ca sa se dea autorizatii de constructie numai pentru cladirile prevazute cu locuri de parcare si toata infrastructura? Sau parcari inteligente in loc de inlocuit borduri in fiecare an? Doar atat pot sa spun, TACO COCALARULE!
      • 0 (2 voturi)    
        si totusi (Miercuri, 12 august 2015, 8:58)

        eu sunt [utilizator] i-a raspuns lui Anddrei

        chiar daca faci parcari la cladirile noi tot nu rezolvi problema... ce descrie art de mai sus are legatura cu zone cu blocuri vechi si stradute gandite pt pietoni si trafic auto nu si pentru parcari
    • +1 (3 voturi)    
      evident (Marţi, 11 august 2015, 20:09)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

      Ca trebuie pus pret pe parcari si aplicata legea care interzice parcarea pe iarba, in locuri de acces samd. In centru stilpi pt. plata, la periferie personale sau cum se potriveste. Trebuie anuntat din timp ca cei care n-au bani sa-si poata vinde masinile. Transportul in comun ar trebui sa nu mai fie monopol aparat de lege. Licentele de taxi-uri sa nu mai fie.
  • +8 (16 voturi)    
    .... solutia ..... (Marţi, 11 august 2015, 16:28)

    cbogdan [utilizator]

    Solutia evidenta este anularea "parcarilor de resedinta" in cartierele-dormitor. Pe un loc de parcare astazi parchez eu (am venit mai devreme acasa), maine parcheaza vecinul (am fost la cinema si am venit mai tarziu) - pe principiul " primul venit - primul servit". Oamenii nu s-ar mai bate pentru locul de parcare iar acum, vara, cand multi sunt plecati in concedii ar putea fi folosite si locuri de parcare care sunt goale si pazite de "mama-soacra". Exista totusi un dezavantaj: functionarii Primariilor ar pierde o sursa de "ciubuc - mita - spert " pentru aprobarea locurilor de parcare inghesuite te miri unde.
    • +5 (5 voturi)    
      opinie (Marţi, 11 august 2015, 19:14)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui cbogdan

      Perfect de acord.Primul sosit are dreptul sa parcheze daca parcarea e goala indiferent ca locul e inchiriat sau nu.Astfel se evita total tigania cu placute,stalpisori si alte insemne dar mai ales certurile pe locurile de parcare.Spatiul public apartine in mod egal tururor cetatenilor indiferent unde locuiesc ei. Sa locuiesti la bloc intr-un oras aglomerat nu iti garanteaza si locul de parcare pe terenul public. Povestea sta altfel pe un teren proprietate privata!
  • +6 (6 voturi)    
    parcare aleea cetatuia (Marţi, 11 august 2015, 16:52)

    Cristina [anonim]

    Buna gluma "reabilitare infrastructurala ... si lucrari de extindere a parcajelor de resedinta".
    In spatele blocului de pe Aleea Cetatuia, nr.6, o straduta de maxim 100 m s-a inceput asfaltarea acum un an si dupa cateva zile lucrarile au incetat. Nu sunt convinsa daca locuiesc in capitala Romaniei, o tara membra a Uniunii Europene sau intr-un sat uitat de lume, avand in vedere starea carosabilului. Mai multe autoturisme au suferit daune din cauza canalizarilor ascunse. Acum 5 zile minunea s-a produs si dupa nenumarate plangeri si sesizari au reluat asfaltarea. Tin sa precizez ca locurile de parcare nu erau marcate, evident nu se puteau trasa marcaje prin praf si pietre. Dupa 2 luni in care nu am putut folosi locul de parcare platit, in luna ianuarie a anului curent am solicitat ajutorul Politiei. Au venit, au constatat ca am toate actele necesare, dar nu au putut face nimic deoarece nu exista marcaj. M-au indrumat sa sun la ADP S6. De acolo mi s-a spus ca e prea frig si ingheata marcajul, asta la repetatele sesizari telefonice facute pana pe 1 aprilie, apoi au schimbat placa, se judeca cu firma care se ocupa de asfaltare. Concluzia este ca isi bat joc de platitorii de impozite ai sectorului si mint cu nonsalanta. Se poate constata cu ochiul liber ca s-au diminuat locurile de parcare si bordurile au fost inaltate ca sa nu se mai poata parca. Si au tupeul sa comunice presei despre marea reabilitare, care de fapt a fost abandonata 1 an si reluata de cateva zile. Ce pot sa spun, recunostinta eterna administratiei locale si mai ales primarului, ca doar au reusit sa-si tina toate promisiunile din campania electorala. La fel ne vom tine si noi, locuitorii de promisiunea ca ii vom vota din nou. Tin sa precizez ca platesc 700 lei in plus anual pt RCA pt a avea masina pe numele meu si a beneficia de loc de parcare si nu al parintilor mei ca locuiesc in provincie.
    • 0 (0 voturi)    
      Finalizarea lucrarilor?... (Luni, 30 mai 2016, 11:44)

      Cristina [anonim] i-a raspuns lui Cristina

      Draga Cristina,
      Si eu locuiesc tot pe Aleea Cetatuia. In prezent, situatia este aceeasi, adica locurile de parcare nu au fost marcate inca. Si eu platesc taxa anuala si o platesc degeaba. Imediat ce plec, locul mi se ocupa, si nu pot sa fac nimic, intrucat nu este marcaj pe jos si nu pot sa dovedesc ca este locul meu de parcare...
      Tu mai ai noutati de la ADP? Vreun raspuns care ne poate fi de folos? Multumesc.
  • +8 (20 voturi)    
    solutia evidenta.. (Marţi, 11 august 2015, 17:00)

    marcu [anonim]

    este reducerea numarului de masini, printr-un cumul de masuri, dintre care enumar cateva:
    - imbunatatirea transportului in comun
    - impozite mai mari pe autoturisme personale
    - preturi mai mari pt locurile de parcare
    - ridicari pt masinile parcate ilegal
    - stimularea casarii pt rablele care nu se misca de pe trotuar cu anii.
    - stimularea folosirii bicicletei prin amenajarea de benzi speciale

    Lista ramane deschisa.
    • +2 (2 voturi)    
      partial de acord (Marţi, 11 august 2015, 19:04)

      Reader [anonim] i-a raspuns lui marcu

      in afara de cresterea taxelor si impozitelor sunt total de acord cu tine. de fapt si cu asta sunt de acord dar doar dupa ce stiu clar ca banii pe care-i platesc merg acolo unde trebuie.

      dar inainte de asta ar trebui investiti ceva bani in parcari acolo unde nr masinilor este destul de mare. in loc sa faci un pasaj care nu foloseste nimanui mai bine faci o parcare la intrarea in oras (care, in colaborare cu un trasport public bine pus la punct ar fi mai eficienta). in loc sa construiesti o moscheie pe un teren al statului, mai bine faci o parcare, care in timp iti va aduce mai multi bani decat moscheia.

      correct, masina este un lux, nu o necesitate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-i punem la zid pe proprietarii de masini din cauza ca primaria nu e interesata de parcari.
      • 0 (0 voturi)    
        Cred (Miercuri, 12 august 2015, 13:51)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Reader

        Cred ca ai vrut sa spui catedrala in loc de moschee ... deh, paiul din ochiu' altuia.
        • 0 (0 voturi)    
          sincer, (Joi, 13 august 2015, 2:09)

          Reader [anonim] i-a raspuns lui tudor74

          am vrut sa spun moschee - guvernul (sau nu stiu cine) le-a dat un teren cu drept de folosinta pt vreo 99 de ani (sau e posibil sa ma insel).

          dar, daca stau mai bine sa ma gandesc, catedrala, daca inalt prea extaziatul daniel e baiat "dashtept", poate fi folosita pe post de parcare pentru cei care vor sa-si sfinteasca masinile. o duci la sfintit, o lasi o luna (contra cost bineinteles) si o apoi o iei si poti conduce ca nebunu prin bucuresti ca nu se atinge nici draq de tine.
          bonus, 10 cruciulite agatate de oglinda.
          extra bonus, cine are mai multe cruciulite, primeste un borcan de mir pt uns jantele - sa vezi atunci aura pe cauciucurile alea ...

          damn ... mi-a mai venit o idee ... imagineaza-ti un drive in. vii la slujba, si treci cu masina sa cumperi lumanari, sa pui acatiste, sa te impartasesti. cu spoveditul cred ca ar fi mai complicat ca nu intra toata masina sub sutana popii, dar s-ar gasi solutii.
    • 0 (4 voturi)    
      Corect, as mai adauga: (Marţi, 11 august 2015, 19:55)

      reiand [utilizator] i-a raspuns lui marcu

      - desfiintarea parcarii gratuite: oriunde e lipsa de locuri, fie in centru, fie intre blocuri, daca parchezi, platesti; fie prin abonament, fie plata cu ora

      - desfiintarea locurilor de parcare platite si inlocuirea lor cu permise de parcare pentru un anumit cartier.

      Astfel se eficientizeaza capacitatea de parcare: daca eu sunt la serviciu sau in vacanta, locul poate fi folosit de altcineva.

      Primaria trebuie sa elibereze permise numai in limita locurilor disponibile in fiecare zona. In Amsterdam, in centru, poti sa stai si 2-3 ani in lista de asteptare pana primesti dreptul de a parca in zona respectiva.
    • +1 (1 vot)    
      totusi (Marţi, 11 august 2015, 20:12)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui marcu

      toate bune, dar de ce sa fie marite impozitele pe autoturisme personale? n-are nici o noima.
    • +5 (7 voturi)    
      Și reducerea numărului de locuitori! (Marţi, 11 august 2015, 21:18)

      vali47 [utilizator] i-a raspuns lui marcu

      De ce nu.Dacă ai mașină sau ți-ai cumpărat mașină să fii dat afară din București.Îți poți permite să faci naveta.În București să rămână numai votanții lui Ponta,Oprescu,că lor nu le trebuie parcări.
  • +1 (1 vot)    
    Str. Tincani (Marţi, 11 august 2015, 17:08)

    eu sunt [utilizator]

    Dr.Taberei: masini peste masini... autorizatii date pe trotuare de 1 m latime (inclusiv in 2015). nu are loc masina de gunoi sa intre. parcari amenajate la 1 m de intrarea in bloc... bataie de joc... am facut sesizari la primarie si mi s-a raspuns ca au multe cereri...
  • +3 (3 voturi)    
    În București,parcarea nu o rezolvă nimeni. (Marţi, 11 august 2015, 17:32)

    vali47 [utilizator]

    Cu toate co 50% din carosabil este ocupat cu mașini parcate,nimeni nu se ocupă de parcarea autoturismelor.Soluții sunt,dar cred c- se menține problema ca să aibă mincinoșii care candidează,ce promisiuni să facă.Ce,Oprescu nu a promis rezolvarea parcării și că va spăla cu detergent străzile?Și nu a făcut nimic.Autostrada suspendată este o tâmpenie,trebuie eliberate benzile de circulație de mașinile parcate.Sunt locuri,dar nu-i interes.Primarii preferă să tragă două dungi cu var,să le ia ochii oamenilor.Și se pot face parcări subterane sub spațiile verzi,sub străzi,sub locurile de joacă.Se poate dar nu se vrea.Oprescu a întreținut în București o atmosferă comunistoidă-cei cu mașini să plătească și să renunțe la mașini,să nu mai fie burghezi!Chiar și unele comentarii sunt în acest sens!
  • 0 (0 voturi)    
    sectorul 1 (Marţi, 11 august 2015, 17:56)

    Stefan85 [utilizator]

    Stau in sectorul 1 si chiar daca in jurul blocului sun tin momentul de fata in jur de 5 locuri de parcare libere (fizic nu parcheaza nimeni pe ele si nu au contract incheiat) oamenii prefera sa isi parcheze masina in fata blocului (la 30m distanta de parcarea frumos amenajata si ferita de traficul ce-i drept redu de pe straduta.

    Putem deduce 2 lucruri, oamenii sunt atat de zgarciti de nu vor sa plateasca 80 lei pe an, desi masina depaseste lejer 15.000 euro ori oamenii chiar sunt mega lenesi de nu vor sa parcheze acolo si prefera sa ocupe trotoarul sau colturile aleilor si sa ingreuneze trecerea. Mentionez inca odata ca nimeni nu parcheaza pe acele locuri. Chiar eu personal am schimbat un loc cu altul pt ca acesta din urma este mai lat.

    Concluzia o trage fiecare in cazul de fata.
  • +3 (3 voturi)    
    S6 (Marţi, 11 august 2015, 18:26)

    The Great Cornholio [utilizator]

    sectorul 6 este sectorul in care nu se intampla nimic, orice ar declara oficialii. Cu un primar absent, cu administratie corupta, cu dezinteres maxim, nu se vor rezolva problemele. Si eu parchez pe trotuar uneori, pentru ca nu am unde altundeva, pe o raza de 1km. As plati pentru un loc chiar si la 1 km de casa, dar nu exista. Cel putin asta mi-au spus cei de la administratie, unde am depus cererea de 4 ani. Pana acum s-au mai amenajat locuri, dar eu nu am fost printre "norocosi".
    In schimb masini abandonate cu zecile zac prin cartier ocupand locurile de parcare atat de ravnite, fara ca primariei sa ii pese. La 2 ani de la instalarea noului primar am primit un mesaj halucinant in posta. Am ridicat 6 masini abandonate.

    si ma opresc aici.
  • +3 (3 voturi)    
    Haos (Marţi, 11 august 2015, 19:17)

    mike79 [anonim]

    http://www.afisurban.com/blog/aleile-auto-rezidentiale
    Majoritatea acestor trotuare sunt marcate oficial și ocupate de mașini cu loc platit de la primărie.
    Ce rol mai au aceste trotuare? Dacă sunt marcate ca loc de parcare oficial sau "la liber"?
    Pe aceste alei pietonii circulă oricum pe mijloc dar nu au legitimitate fiind claxonați de unii automobiliști.
    Automobiliștii văd trotuarele dar nu văd mașinile parcate pe acestea, vad pietonii ca niște obstacole care incurcă circulația.
    Aleile neavând caracter rezidențial cu limitare de viteză la 5-20-30 km/h, se circulă pe aceste "scurtături" cu mașina in forță, fără respect fața de pietoni și copii, in special cu mașinile de curierat/transport și taxi.
  • +3 (5 voturi)    
    Ceva (Marţi, 11 august 2015, 22:02)

    Cetateanu [utilizator]

    Este adevarat ca trebuie facut ceva:
    Schimbarea primarului nevolnic si nesimtit.
    Bineinteles ca exista solutii. Dar sa vrei: cand singurul lucru pe care-l vrei e spaga din lucrarile umflate n-o sa realizezi nimic. Trotuarele sunt "centre de vanzare" auto iar pe unde mai sunt locuri unde se mai poate ceva, se fac "locuri de joaca" pentru vagabonzi- pariuri si pacanele. Sa nu mai vorbim flotele de masini tinute la domiciliu , care ocupa cate 2-3 locuri si nu platesc nimic, cand ar trebui sa stea la intreprindere. Dar politia locala nu vede nimic.
  • +1 (3 voturi)    
    Daca i-ar duce dovleacul pe oameni.... (Miercuri, 12 august 2015, 9:58)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Ar concerta pentru disparitia locurilor de parcare nominale. Daca intr-un oras cu 1000 de locuri de parcare sunt 1001 oameni care doresc sa parcheze nivelul de nemultumire cand ai dori sa parchezi oriunde in oras ar fi de 1/1000, adica nesemnificativ. Daca manati de lacomie, 500 de cetateni cu dovleac in loc de cap platesc si ocupa 500 de locuri vor fi 501/1000 nemultumiti, adica se urca la cer nivelul de nemultumire. Pentru a-i multumi pe acestia: 1.Se vor crea noi parcari mult mai scump 2. Parcarile initiale se vor scumpi si ele. Rezultatul: dintr-un oras in care puteai parca oricand, oriunde si gratis va deveni un oras in care nu pot parca decat daca dai 20Lei pe ora. Argumentele in favoarea acesti imbecilitati vor fi sustinute agresiv de troli interesati sau platiti de cei cu interese: "asa e si in afara" "masina e un lux", "daca nu-ti permiti pleaca din Bucuresti". Majoritatea caprelor raioase cu coada sus si dovleac in loc de cap care sunt cetatenii vor inghiti in sec si iata unde se vor mai duce 200-500 de lei pe luna. Evident, nu niste oameni cinstiti ii vor incasa.
    • 0 (0 voturi)    
      si solutia? (Joi, 13 august 2015, 9:29)

      eu sunt [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      asteptam solutia?

      daca ai pe o straduta 3000 de masini si 200 locuri de parcare cum imparti locurile de parcare?

      eu stiam ca piata e locul unde se intalneste cererea cu oferta... daca pt cele 200 de locuri gasesti cerere cu 500 lei pe luna eu zic ca e ok... ca de banii aia poate mai face primarie niste locuri... apoi cand ai suficient de multe poti sa le ieftinesti.
  • +1 (1 vot)    
    Aceeasi situatie in tot Bucurestiul (Miercuri, 12 august 2015, 10:49)

    oana [anonim]

    Situatia este in aproape tot Bucurestiul. Nu este suficient loc pentru pietoni, ce sa mai vorbim de biciclete sau trotinete... Si daca mergem pe strada ne claxoneaza masinile. Este trist.. Se pare ca la noi nu s-a auzit de parcari subterane.
  • 0 (0 voturi)    
    Omitere (Miercuri, 12 august 2015, 14:09)

    tudor74 [utilizator]

    Nimeni nu spune nimic de Politia Inutila, scuze, Politia Romana.
    Crezi ca in Germania, UK sau alta tara civilizata din EU bastinasii credeti ca nu au incercat sa parcheze ca bizonul roman ? Ba da ! Si instantaneu au primit o amenda frumusica peste mecla !

    Doar asa il civilizezi pe bizon !

    PS: Acest comentariu nu se aplica putinilor (printre care ma numar si eu) care parcheaza in locuri permise, cu plata sau fara, motivul fiind respectul, educatia, mandria de merge in doua picioare etc. Pe restul bizonilor ii educi doar cu bata.
  • 0 (0 voturi)    
    Legea e clara, de ce atatea tanguieli inutile? (Miercuri, 12 august 2015, 19:54)

    incomodul [utilizator]

    Prea multa gargara, ACUM daca s-ar aduna vreo 100 si ar da primaria in judecata, ar castiga. Asta pana nu dau prietenii lui Oprescu din parlament vreo ordonanta de urgenta si considera ca e legala parcarea si in locurile de joaca ale copiilor...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi