Olguta Vasilescu, primarul Craiovei, a prezentat luni varianta finala a noului stadion "Ion Oblemenco". Stadionul va avea peste 30.000 de locuri: 27.208 pentru public, 3.450 in zona VIP, 240 pentru presa si 62 pentru persoanele cu dizabilitati. Stadionul va mai cuprinde un restaurant si un hotel care va gazdui sportivii. Lucrarile vor incepe in luna august si trebuie finalizate pana la sfarsitul anului 2016. Investitia se va ridica la suma de 50 de milioane de euro. Vechiul stadion a fost demolat.

1-noua-arena-sportiva-ion-oblemencoFoto: Primaria Craiova

" Stadionul porneste de la istoria stadionului "Ion Oblemenco". Dupa inaugurare, stadionul va fi vizitat de oameni, e al lor, trebuie sa se bucure de el. Fatada este precum cortina unui teatru. Pe 20 august va incepe constructia. Avand in vedere valoarea de peste 50 de milioane de euro, este cea mai mare investitie facuta in Craiova in ultimii 25 de ani", a declarat Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu.

Noul stadion "Ion Oblemenco" este realizat prin Compania Nationala de Investitii care asigura 90% din fonduri, de la bugetul de stat, iar restul sumei vine de la bugetul local. Proiectul de arhitectura este realizat de biroul Dico si Tiganas.

Olguta Vasilescu a declarat ca, anul viitor, Craiova va face demersurile pentru a deveni Capitala Europeana a Sportului.

"Sa nu uitam ca acest stadion se inglobeaza intr-un complex sportiv foarte ambitios din care fac parte Sala Polivalenta, a carei ridicare a durat 17 ani, si un stadion de atletism, in spatele stadionului. In doi ani, Craiova va putea intra cu fruntea sus in orice competitie sportiva, iar la anul, probabil, vom face demersurile pentru a deveni Capitala Europeana a Sportului pentru ca nu stiu cite orase din Romania vor avea baza noastra materiala", a mai precizat Olguta Vasilescu.

FOTOGALERIE Cum va arata noul stadion din Craiova

Foto: Primaria Craiova