Primaria Capitalei a indepartat stalpisorii care delimitau pista de biciclete de pe bd. Buzesti de carosabil. Acum intre biciclisti si masini a ramas doar o linie alba trasata cu vopsea pe asfalt. Separatoarele ii protejau pe biciclisti de masini si impiedicau autoturismele sa foloseasca pista pe post de loc de parcare.

Pista de biciclete Buzesti - apr 2015 - 6Foto: Hotnews
  • UPDATE Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat pentru HotNews.ro ca stalpisorii au fost scosi deparece au fost deteriorati de catre soferi si vor fi inlocuiti cu unii mai rezistenti dupa ce se obtine avizul de la Comisia de circulatie din Primaria Capitalei.

In 2013, primarul general Sorin Oprescu declara ca nu este de acord cu trasarea pistelor pentru biciclisti pe carosabil, intrucat nu vrea sa numere mortii. "Nu am curajul sa le fac pe carosabil. Nu vreau sa stau sa numar mortii. Am sa repar si sa reconsider insa pistele de biciclisti care au in mijloc statii RATB sau copaci. Eu personal nu am curajul sa le cobor pe carosabil. Sunt adulti, sunt oameni responsabili si pentru ei nu am nimic impotriva sa cobor pistele de biciclisti pe carosabil. Ce fac daca circula copiii pe acolo? Nu cred ca suntem la nivelul de civilizatie rutiera ca in alte tari, ca sa fim atenti si sa nu lovim biciclistii", a spus Sorin Oprescu.

Bucurestiul are 5,97 km de piste pentru biciclete, iar acestea nu sunt sigure pentru biciclisti, potrivit raportului Organizatiei pentru Promovarea Transportului Alernativ in Romania (OPTAR) pe anul 2015. In plus, biciclistii reclama lipsa altor facilitati care sa incurajeze bucurestenii sa pedaleze: rasteluri sigure pentru biciclete, accesul zilnic la metrou, noduri intermodale care sa permita transferul de la bicicleta la un alt mijloc de transport si invers.

Cei 5,97 km de piste pentru biciclete in Bucuresti sunt pe urmatoarele bulevarde:

  •     1.67 km - Strada Liviu Rebreanu
  •     1.24 km - Strada Buzesti
  •     2.11 km - Bulevardul Aviatorilor
  •     0.5 km - Bulevardul Prezan
  •     0.45 km - Strada Constantin Marinescu

Primaria Capitalei, prin Administratia Strazilor, a platit 11 milioane de euro in 2008 si 2010 pentru amenajarea a 122 km de piste pentru biciclete. In 2012, Politia Rutiera a inchis aproximativ 80% dintre aceste piste deoarece erau nefunctionale.

Primaria Capitalei a inaugurat pe 12 februarie 2014 primul segment din bulevardul Buzesti-Berzei-Uranus. Lucrarea a inceput in decembrie 2009 si se ridica la circa 160 milioane de lei/35 milioane de euro.

FOTOGALERIE Cum arata in prezent pista pentru biciclete

Cum arata dupa inaugurare pista pentru biciclete