Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti (ARCB) a depus la Directia Nationala Anticoruptie o plangere penala impotriva primarului general Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragos Bilteanu si Ioannis Papalekas, cat si a unor angajati ai Primariei Municipiului Bucuresti. ARCB ii acuza pe acestia de apartenenta la un grup infractional organizat, iar functionarii publici sunt acuzati in plus si de abuz in serviciu, referitor la refuzul de a pune in executare hotararea judecatoreasca de demolare a turnului Cathedral Plaza si refacerea parcului public existent anterior.

Cathedral PlazaFoto: Hotnews

"Grupul infractional urmareste cu consecventa obtinerea unui castig material de circa 70 milioane euro, echivalent al valorii estimate a cladirii ilegale (conform informatiilor din piata), prin mentinerea acesteia in fiinta si eventuala sa punere in functiune, astfel incat aceasta sa poata fi valorificata ulterior. In opinia ARCB, la nivelul Primariei Municipiului Bucuresti s-a format un grup infractional organizat, asociat cu Ioannis Papalekas si Dragos Bilteanu, cei care au creat un circuit financiar functional, in paralel, la Bucuresti si la Nicosia, prin care banii de la SIF-urile romanesti au fost spalati prin SIF-uri cipriote si reinvestiti in proiecte imobiliare din Romania. Se observa faptul ca si in cazul de fata, izvorul banilor este amplasat la Nicosia, respectiv la societatea SIOMA COMPANY LIMITED", sustin reprezentantii ARCB.

Conform sentintei civile nr. 2520/28.06.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita, Primarul General al Capitalei este obligat sa emita actul administrativ de demolare a constructiei construita ilegal in vecinatatea Catedralei Sf. Iosif, insa pana acum nu s-a intamplat nimic.

"Pana la formularea plangerii penale, acesta nu a inteles sa desfasoare nici un act material de desfiintare, nici macar partiala, a cladirii auto-intitulate Cathedral Plaza. Singurul demers legal indeplinit de Sorin Oprescu a fost emiterea, la 8 luni dupa decizia irevocabila, in septembrie 2013, a unei hotarari privind "Efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate". Primaria Capitalei nu a avut prevazute in bugetul municipiului pe anii 2013, 2014, 2015 sumele aferente demolarii propriu-zise, invocandu-se tot felul de motive neintemeiate sau chiar aberante (de exemplu, ca prin desfiintarea constructiei ilegale, s-ar darama Catedrala Sf. Iosif) prin care sa se justifice refuzul de a-si indeplini obligatiile legale", se arata in plangerea penala depusa de ARCB in 20 martie a.c.

UPDATEPrimarul spune ca procedurile referitoare la Cathedral Plaza se desfasoara in conformitate cu prevederile legale, la acest moment existand mai multe proceduri judiciare in derulare, iar demolarea cladirii si felul cum aceasta se va face depinde de ele.

"Primarul municipiului Bucuresti a solicitat proprietarului constructiei sa demareze procedurile legale in vederea desfiintarii constructiei inca din anul 2011, insa acest act a fost atacat in fata instantei de contencios administrativ de proprietarul constructiei S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT S.R.L. Judecata acestui dosar a fost suspendata pana la solutionarea irevocabila a dosarului avand ca obiect solicitarea S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT S.R.L. de obligare a Primarului Municipiului Bucuresti sa emita actul administrativ final reprezentat de Autorizatia de Construire pentru intrarea in legalitate a constructiei "Cathedral Plaza". Acest din urma dosar se afla inca pe rolul Tribunalului Bucuresti, nefiind pronuntata o sentinta in cauza. Pe de alta parte, mentionam ca pe rolul instantelor judecatoresti se afla un dosar avand ca obiect contestarea executarii silite a Sentintei nr. 2520/28.06.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita precum si un dosar prin care s-a solicitat instantei sa lamureasca dispozitivul Sentinte nr 2520/28.06.2012, nici unul dintre aceste dosare nefiind solutionat irevocabil pana la aceasta data, acestea fiind numai cateva dintre litigiile declansate in legatura cu imobilul Cathedral Plaza. Separat de aceste litigii, Municipalitatea a realizat demersuri in vederea efectuarii unei expertize tehnice de specialitate, expertiza absolut necesara inainte de efectuarea oricarui demers efectiv privitor la demolarea imobilului", sustin reprezentantii municipalitatii intr-un comunicat de presa remis HotNews.ro.

Primarul General asigura ca soarta Cathedral Plaza va fi transata cu respectarea stricta a legii si a hotararilor instantelor judecatoresti.

"Subliniem ca demolarea unei cladiri precum si aducerea la indeplinire a unei hotarari judecatoresti nu se pot face decat cu respectarea dispozitiilor legii. Faptul ca solutionarea acestor litigii se intinde pe o perioada mai lunga de timp nu este, in nici un caz, un aspect imputabil autoritatii publice ci tine efectiv de realizarea actului de justitie si de asigurarea respectarii drepturilor tuturor partilor implicate. Primarul General al Capitalei in exprima inca o data dezaprobarea cu privire la tipul de comunicat de presa emis de Arhiepiscopia Catolica, caracterizat de prezentarea incompleta a situatiei de fapt si afirmatii nejustificate si denigratoare< se mai arata in comunicatul municipalitatii.

Informatie de context

Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primaria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrarile au inceput pe 9 martie a aceluiasi an. In aprilie 2006, autorizatia a fost contestata in instanta de reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti pe motiv ca afecta atat imaginea, cat si structura Catedralei Sfantul Iosif. Din iulie 2007, lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor dintre Arhiepiscopie si dezvoltatorii proiectului. Imobilul a fost finalizat in mod oficial in iunie 2011. O luna mai tarziu, in iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a sasea si ultima cale extraordinara de atac promovata de MBD "stabilind irevocabil nulitatea autorizatiei de construire a auto-intitulatei cladiri Cathedral Plaza".

In anul 28 iunie 2012, Tribunalul Dambovita l-a obligat pe Primarul Municipiului Bucuresti sa emita decizia privind desfiintarea turnului Cathedral Plaza realizata fara autorizatie de construire legala, autorizatie emisa la solicitarea SC Millennium Building Development SRL Bucuresti, de Primaria sectorului 1. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila in ianuarie 2013, in urma deciziei Curtii de Apel Ploiesti. Desi au trecut doi ani de atunci, primarul Sorin Oprescu nu a pus in aplicare inca decizia instantei.

Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat la inceputul anului 2014 ca au cerut in instanta clarificari in legatura cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

"Cele doua cereri introduse de Primaria Municipiului Bucuresti au fost formulate pentru clarificarea de catre instanta a modalitatii de punere in executare a Sentintei Tribunalului Dambovita (nr.2520/2012) avand in vedere ca imobilul Cathedral Plaza este construit si pe proprietate privata, nu doar pe domeniul privat al Municipalitatii", se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea Hotnews.ro, la vremea respectiva.

Pe 17 septembrie 2013 un executor judecatoresc l-a somat pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, sa demoleze turnul de birouri.

Oprescu insa a declarat imediat dupa somatie ca a dispus realizarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate, insa pentru demolarea cladirii acesta sustine ca este nevoie de inca o sentinta judecatoreasca.

"Prin Dispozitia Primarului General nr. 1024/25.09.2013, emisa in executarea sentintei civile nr. 2520/28.06.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii modalitatilor de desfiintare a constructiei - imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor si determinarea impactului asupra cladirilor aflate in vecinatate. De asemenea, prin acelasi act administrativ s-a stabilit cu privire la demararea procedurilor prevazute de Legea nr 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea desfiintarii constructiei mentionate. Acest lucru trebuie sa aiba in vedere faptul ca imobilul in cauza nu este edificat pe un teren apartinand exclusiv domeniului public sau privat al municipiului Bucuresti, astfel incat acesta nu poate fi desfiintat pe cale administrativa conform dispozitiilor art 32 si 33 alin 4 din Legea nr 50/1991. In conformitate cu dispozitiile art 28 din acelasi act normativ, in cazul constructiilor fara autorizatie de construire, inclusiv ca efect al anularii autorizatiei, primarul va sesiza instanta de judecata in vederea demolarii acestora", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Costurile necesare demolarii se vor recupera de la persoanele responsabile conform art. 32 din Legea nr 50/1991, sustin reprezentantii municipalitatii.

La inceputul acestui an, Sorin Oprescu a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro ca nu demoleaza Cathedral Plaza, deoarece se teme ca lucrarile vor afecta Catedrala Sfantul Iosif, langa care se afla turnul de birouri construit ilegal.

Edilul spune ca a mai comandat o expertiza suplimentara, ca sa fie sigur ca lucrurile sunt in ordine si ca va prevedea in bugetul pe 2015 banii necesari demolarii. In cazul in care expertiza va certifica ca nu exista riscuri, Oprescu sustine ca va demola turnul de birouri.

"Au venit structuristii si mi-au explicat ca daca iau capacul, incep sa tai etajele de pe Cathedral Plaza, se produce alunecare de pamant si Catedrala sufera. Cand m-au speriat asa, ce sa fac? Cand am intrebat specialistii, Institutul de Arhitectura a lasat-o sine die in pronuntare, de frica, Urbanismul la fel, iar Institutul de Constructii la fel. Asa ca am angajat o firma de specialitate, o platim noi, Primaria, ca sa facem studiul sa vedem daca se intampla ceva cu Catedrala daca demolam Cathedral Plaza. Daca studiul imi spune ca riscul este foarte mic, eu acum la inceputul anului pun in bugetul pe 2015 suma necesara demolarii, si o demolez. Trebuie dusa la indeplinire hotararea judecatoreasca", a explicat Sorin Oprescu, intr-un interviu acordat HotNews.ro la inceputul lui 2015. Acesta spune ca estimativ demolarea cladirii costa intre 15 si 20 milioane de euro.

Intre timp insa, Millenium Building Developement, dezvoltatorul turnului Cathedral Plaza cere instantei sa oblige Primaria Capitalei sa emita o nouaautorizatie pentru turnul de birouri, procesul fiind in prezent pe rol.

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti l-a acuzat in repetate randuri pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, ca a devenit un apropiat al celor care detin cladirea ilegala si ca "incearca prin toate tertipurile sa amane momentul implacabil al demolarii turnului".