Primaria sector 3 a prezentat pe site proiectul salii polivalente ce ar urma sa betoneze 3.000 mp din Parcul IOR, langa liceul Dante Alighieri. Sala ar urma sa aiba 1200 de locuri, iar pentru amenajarea ei s-au alocat 10,5 milioane euro. La o intalnire cu cetatenii ce a avut loc saptamana trecuta, primarul sectorului, Robert Negoita, a declarat ca a pledat pentru construirea salii, iar o comisie interministeriala a aprobat proiectul in unanimitate. Asta desi mai multi cetateni se opun construirii salii in parc si au organizat mai multe proteste.

Sala Polivalenta Titan 1Foto: Primaria sector 3

Video: Simulare cum va arata sala polivalenta din Parcul Titan

"Sala este prevazuta cu loje si balcon. Foayerele pentru spectatori vor fi dezvoltate pe trei niveluri. Sala multifunctionala propusa se va amplasa pe un teren liber de constructii, fara vegetatie inalta (copaci), in cadrul parcului Titan, in apropierea Lacului Titan, pe latura sudica a acestuia (zona de acces dinspre Liceul Dante Alighieri). Zona are un relief denivelat, coborarea spre lac realizandu-se prin terase succesive. Pornind de la obiectivul stabilit de la inceput, acela de a afecta cat mai putin vegetatia existenta si de a integra cat mai discret constructia propusa in contextul existent al parcului Titan, s-a optat pentru varianta acoperirii cladirii cu terasa inierbata. Impresia exterioara va fi de cladire ingropata intr-un mic deal, fiind direct expuse vederii doar fatada cu accesul principal (latura de sud) si mici portiuni din fatadele laterale. Pantele din pamant nou create in jurul cladirii vor fi acoperite cu vegetatie, posibil si vegetatie inalta si vor permite amenajarea pe timpul iernii a partiilor pentru sanius existente in trecut in aceasta zona a parcului. Pe timpul verii, terasa inierbata a cladirii va putea gazdui un teatru de vara si proiectii de film pentru cca. 200 de spectatori, turnul de scena functionand ca fundal de scena si suport pentru proiectii in aer liber", se arata in descrierea postata pe site de Primaria sector 3.

Principalele activitati care vor fi gazduite aici sunt: spectacolele de teatru, proiectii de film, conferinte, intruniri, concerte si spectacole.

Mai multi cetateni din grupul de initiativa civica "Prietenii Parcului IOR" au cerut la ultima sedinta de Consiliu local sector 3 alesilor locali sa renunte la proiectul care prevede construirea salii polivalente pe 3.000 mp din Parcul Titan. Dupa ce oamenii au luat cuvantul in sedinta Consiliului local, alesii locali din partea PDL au declarat ca vor initia un proiect de hotarare pentru revocarea hotararii prin care s-a aprobat sala polivalenta. Propunerea a fost sustinuta si de consilieri de la alte partide, urmand ca in urma unei dezbateri publice sa se ia o decizie.

"Suntem oameni din medii diferite, dar ceea ce ne uneste este ca iubim parcul ca multi dintre d-voastra si vrem sa nu se diminueze suprafata de spatiu verde. Am avut o discutie civilizata ieri la adminsitratie cu domnul arhitect sef si ni s-a spus ca initiativa noastra este tardiva, ca 20 de consilieri deja au votat. Din pacate noi am aflat foarte tarziu de acest proiect si nu am putut sa ne prezentam opinia. Noi nu suntem impotriva investitiilor publice, nu suntem impotriva construirii unui teatru, dar sunt multe alte locuri unde se poate face, nu acolo. Va rog sa reconsiderati hotararea, sa se gaseasca o alta locatie pentru acest proiect, iar parcul sa ramana parc", a declarat Cristi Soimaru, unul dintre cetatenii prezenti la sedinta de Consiliu Local.

Cetatenii au trimis si o scrisoare deschisa primarului sectorului 3, Robert Negoita, cerandu-i acestuia sa renunte la proiect si acuzandu-l ca nu si-a respectat promisiunile electorale.

"Dorim sa va atragem atentia ca nimic din ce ati promis nu ati indeplinit ba, mai mult, ati inceput un adevarat asalt atat al betonarii asidue a sectorului 3 si a multor zone din Parcul IOR si din celelalte parcuri ale sectorului, cat si al "planurilor de dezvoltare" care, de fapt, nu inseamna nimic altceva decat noi constructii din beton in parcurile noastre - de exemplu, sala de spectacole pe care vreti sa o construiti in Parcul IOR. Spre stiinta dumneavoastra, Bucurestiul este plin de sali de spectacole, deci nu este nevoie de inca una, mai ales in parcul nostru, unde veti distruge inca o bucata de spatiu verde! Adica, in loc sa mariti suprafata verde de DOAR 16,27 mp./locuitor, de care "va plangeati" in campania electorala, dumneavoastra DISTRUGETI si ce ne-a mai ramas. Consideram asta o mare obraznicie si va somam sa va opriti", au scris cetatenii din grupul de initiativa civica Cetatean Sector 3 in scrisoarea adresata primarului Robert Negoita.

Cetatenii prezenti la sedinta de Consiliu local de vineri au declarat ca scrisoarea a fost semnat de 200 de persoane la protestul pentru salvarea parcului ce a avut loc in urma cu doua saptamani, dar si online de 1.300 de persoane.

"Dorim sa va atragem atentia ca nimic din ce ati promis nu ati indeplinit ba, mai mult, ati inceput un adevarat asalt atat al betonarii asidue a sectorului 3 si a multor zone din Parcul IOR si din celelalte parcuri ale sectorului, cat si al "planurilor de dezvoltare" care, de fapt, nu inseamna nimic altceva decat noi constructii din beton in parcurile noastre - de exemplu, sala de spectacole pe care vreti sa o construiti in Parcul IOR. Spre stiinta dumneavoastra, Bucurestiul este plin de sali de spectacole, deci nu este nevoie de inca una, mai ales in parcul nostru, unde veti distruge inca o bucata de spatiu verde! Adica, in loc sa mariti suprafata verde de DOAR 16,27 mp/locuitor, de care "va plangeati" in campania electorala, dumneavoastra DISTRUGETI si ce ne-a mai ramas. Consideram asta o mare obraznicie si va somam sa va opriti", au mai scris cetatenii in scrisoarea adresata primarului Robert Negoita.

In plus, pe internet a fost creata o petitie "Spune NU betonarii parcului IOR" care pana acum a fost semnata de peste 1000 de persoane.

Primaria Sectorului 3 vrea sa construiasca pe 3.000 mp din Parcul Titan o sala de spectacole de 1.200 de locuri, potrivit unei hotarari adoptate la inceputul lunii octombrie de Consiliu Local Sector 3. Construirea acestei sali ar urma sa coste circa 10,5 milioane de euro, 90% din suma urmand sa fie suportata de Compania Nationala de Investitii, iar restul de administratia locala.

Potrivit hotararii adoptate la inceputul lunii octombrie, sala ar urma sa fie construita pe 3.000 mp din Parcul Titan, va avea o amprenta la sol de circa 2.500 mp, iar suprafata defsasurata a cladirii va fi de 5.600 mp. In ceea ce priveste regimul de inaltime, imobilul va avea o parter si doua etaje, o inaltime maxima de 26,5 m. Pe terasa cladirii va putea fi amenajat un teatru de vara pentru 200 de spectatori.

"In exterior, expresia arhitecturala propusa este una simpla cu suprafate pline si vitraj puternic la parter, cu o copertina ampla care ca proteja publicul la intrarea si iesirea din cladire. Foayer-ul dezvoltat pe mai multe niveluri, cu scari monumentale pentru public, va fi luminat prin ferestre verticale pe latura dinspre lac si pe partea opusa acesteia, oferind perspective generoase din interior", se arata in expunerea de motive a proiectului.

FOTOGALERIE Simulari cum va arata sala polivalenta din Parcul Titan

Foto: Primaria sector 3