Doua statui nud amplasate recent in centrul Craiovei au fost imbracate de angajatii primariei, scrie Gazeta de Sud. Primarul PSD Olguta Vasilescu spune ca "statuile indecente au fost imbracate" ca reclama pentru un festivalul antic Pelendava, care incepe sambata in Craiova.

Grupul statuar Dansul, din CraiovaFoto: Gazeta de Sud

Potrivit Gazetei de Sud, grupul statuar "Dansul", realizat de artistul plastic Peter Jacobi, ce reprezinta un barbat si o femeie, nuzi, intr-o scena de dans. Cele doua statui au fost vandalizate la cateva ore dupa amplasarea lor, fiind scrise mesaje cu tenta sexuala care faceau trimitere la primarul Craiovei si la cele doua echipe de fotbal ale orasului.

"Statuile 'indecente' au fost imbracate. El in preot dac, ea in femeie romana. Ca reclama pentru Festivalul Antic 'Pelendava'. Ca si Manneken Pis din Bruxelles, cand autoritatile promoveaza evenimentele de interes. Cam saracuti imbracati, dar avem costumierul de la teatru in concediu...", a explicat primarul, pe Facebook.

Criticului de arta Catalin Davidescu, intervievat de Gazeta de Sud, nu este insa de acord cu ideea si vorbeste despre o "pudicitate prost inteleasa".

"Iata genul de evenimente care face Craiova sa fie celebra in Romania si, de ce nu, in Europa. Sa imbraci o sculptura este un gest de pudicitate prost inteleasa care, probabil, constituie nucleul dur, conservator, al Cetatii noastre. Ceea ce este normal in lumea secolului al XXI-lea, in Craiova este o blasfemie. Asemenea incercari au mai fost facute pe vremea comunistilor, cand, pentru a fi pusa in spatiul public, aceeasi lucrare a lui Peter Jacobi a trebuit sa fie sustinuta de maestrul Ion Jalea, care era pe atunci presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Asta se intampla la mijlocul anilor ¬60. In urma acestei interventii, pe care nici macar oficialitatile Craiovei nu o puteau ignora, lucrarea a fost amplasata initial in Lunca Jiului si, ulterior, langa Stadionul 'Central' (...). Cred ca gestul de a imbraca o lucrare de for public a unui artist celebru, precum si acela de a pune in valoare busturile ruginite, la propriu si la figurat, din parcul Teatrului National, ne ofera o dreapta masura a locului nostru in cultura vizuala contemporana", a afirmat Catalin Davidescu.

Festivalul Antic "Pelendava" va avea loc sambata, de la ora 20.00, pe Stadionul "Ion Oblemenco", adauga Gazeta de Sud, care invita "cititorii sa aprecieze daca 'straiele' confectionate de primarie seamana cu portul traditional dac si roman".