Primaria Iasi va cumpara 40 de autobuze second-hand, care vor fi puse in circulatie pe traseele tramvaielor unde vor fi deschise santiere pentru modernizarea caii de rulare, municipalitatea alocand in acest sens 3,3 milioane de lei fara TVA, transmite Mediafax.

Licitatia pentru achizitionarea celor 40 de autobuze second-hand este programata pentru 26 septembrie, fondurile necesare cumpararii mijloacelor de transport fiind suportate de catre Primaria Iasi.

Municipalitatea solicita firmelor care se vor inscrie la licitatie ca autobuzele sa fie fabricate dupa anul 1998, sa aiba motor turbo-diesel, iar capacitatea sa fie de 80 de persoane.

Totodata, primaria ieseana cere ca "mijloacele de transport sa fie dotate cu instalatie de aer conditionat, minim in cabina soferului".

Licitatia va fi coordonata de o comisie de evaluare a ofertelor infiintata la nivelul Primariei, presedinte al comisiei fiind desemnat actualul director tehnic al institutiei, Dumitru Tomorug.

Castigatorul licitatiei are obligatia sa aduca autobuzele la Iasi in termen de 30 de zile dupa semnarea contractului.

Cele 40 de autobuze, pentru achizitionarea carora municipalitatea a alocat suma de 3,3 milioane de lei fara TVA, vor fi puse in circulatie pe traseele tramvaielor unde vor fi deschise santiere pentru inlocuirea caii de rulare.

Anul trecut, Primaria Iasi a mai achizitionat 20 de autobuze second-hand, valoarea contractului ridicandu-se la 1,5 milioane de lei.

Castigatorul licitatiei a fost o firma din Barlad, judetul Vaslui, care avea sediul intr-un apartament si cifra de afaceri zero, presa ieseana semnaland faptul ca autobuzele respective au fost cumparate la suprapret.

Contractul aferent proiectului din fonduri europene "Modernizarea retelei de linii de tramvai in polul de crestere" a fost semnat, vineri, la Primaria Iasi, firmele castigatoare ale licitatiei fiind Mari Vlila SRL Bucuresti, Conest SA Iasi si Gradinariu Import Export SRL Bucuresti.

"Lungimea liniilor de tramvai ce urmeaza a fi reabilitate este de 9,96 kilometri cale simpla, iar suprafata spatiilor verzi ce vor fi reabilitate este de 15.010 metri patrati. De asemenea, vor fi amenajate zece peroane si vor fi instalate zece statii", a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Edilul iesean a mai spus ca semnarea acestui contract reprezinta "un moment important care consolideaza pozitia fruntasa a Iasiului in atragerea fondurilor europene".

"Dupa definitivarea acestui proiect, 80% din reteaua de tramvaie din Iasi va fi complet modernizata. De asemenea, va fi aplicata o solutie tehnica de ultima generatie, care ofera o stabilitate caii de rulare si o durata de viata foarte mare", a adaugat primarul Gheorghe Nichita.

Valoarea contractului este de 47.442.859 lei, fara TVA.

Traseul pe care va fi modernizata calea de rulare este cuprins intre bulevardul Nicolae Iorga, bulevardul Primaverii, Calea Chisinaului si strada Vasile Lupu.

Lucrarile vor incepe la mijlocul lunii septembrie, urmand a se interveni pe mai multe tronsoane simultan, si se vor finaliza in iulie 2015.