Consiliul General al Municipiului Bucuresti a dat unda verde pasajului pietonal de la Piata Romana. Realizarea acestuia va costa 65 de milioane de lei (circa 15 milioane euro) si va dura un si jumatate, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobati tot de Consiliul General in 2006.In bugetul pe anul 2013 pentru aceasta lucrare s-au prevazut 5 milioane lei.

Foto:

Potrivit municipalitatii, scopul acestui pasaj este de a fluidiza traficul in zona si de a imbunatati circulatia pietonala.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat, pasajul va avea 5 intrari - doua la ASE, una in fata la coloane, unul in fata la BCR si un altul intre Bd. Lascar Catargiu si Dacia. Pasajul va fi conectat cu statia de metrou Romana, iar la suprafata vor fi plantati 40 de copaci si amenajata o suprafata de circa 500 mp de spatiu verde. Costurile necesare construirii ar putea fi suportate din imprumutul de 800 milioane euro pe care municipalitatea ar urma sa-l ia de la banci.

Potrivit Studiului de fezabilitate aprobat in 2006, pasajul va avea o suprafata de 5.200 mp, dintre care suprafata spatiilor comerciale este de 970 mp.

Reamintim ca la dezbaterea publica organizata, in luna martie, de Primaria Capitalei pentru acest proiect, majoritatea cetatenilor prezenti s-au impotrivit realizarii acestuia deoarece "baga pietonii la subsol" si au motivat ca aceasta este o solutie pe care alte state din Europa civilizata o foloseau in anii 60-70, ea nefiind de actualitate. Citeste aici ce au spus cetatenii despre acest proiect.

Seful directiei de infrastructura din Primaria Capitalei, Ion Dedu, a declarat la vremea respectiva ca pasajul avantajeaza in primul rand pietonii, care vor traversa mai repede intersectia, va reduce poluarea si va duce la fluidizarea traficului in zona.

"Este un proiect pentru oras in primul rand. In al doilea rand este un proiect pentru pietoni pentru ca asa cum ati observat sunt foarte multe conflicte in trafic. Degeaba sustinem tot timpul ca este mai bine ca pietonii sa traverseze pe la suprafata. Va rog sa luati statisticele Politiei Rutiere din Bucuresti, sa vedeti cate victime ale accidentelor rutiere au fost pe trecerile de pietoni in ultima perioada. Este o problema de educatie pana cand vom reusi sa ajungem la acel nivel in care sa respectam, ca si conducatori auto, regulile de circulatie si va trebui sa luam masuri tehnice pentru protejarea pietonilor. Va rog sa ma credeti ca, daca vom analiza, asa cum considera Uniunea Europeana ca o viata de om, care este inestimabila pentru familie si societate , costa societatea circa un milion de euro, sa va dati seama inmultit cu numarul de pietoni care au murit traversand pe la suprafata la ce valoari ne ridicam si ce pagube inregistram", a declarat Dedu la dezbaterea publica organizata in luna martie.

Referitor la utilitatea proiectului, Ion Dedu spune ca, dupa realizarea pasajului, timpul dedicat masinilor la fiecare semafor va creste cu 30-40%. "Este un proiect care scoate foarte multe conflicte din zona pietei. In aceasta zona sunt 5-6 strazi care aduc trafic in intersectie. Mentinerea situatiei actuale nu face decat sa creeze acele ambuteiaje care se produc zilnic acolo. Vrem nu vrem, in momentul de fata, pana vom determina cetatenii sa foloseasca mijloacele alternativele de transport, foarte multi dintre ei folosesc transportul privat. Mai ales pentru ca multi nu se deplaseaza in interiorul orasului ci vor sa acceseze DN1 si Magheru ramane o artera atractiva. Ganditi-va ca ca la un ciclu de semaforiza de 120 de secunde, impartit in momentul de fata in patru sau cinci vom imparti acel ciclu de 120 de secunde numai la doi sau trei timpi de semaforizare. Va creste cu 30-40% timpul de semaforizare pe fiecare directie. Semafoarele se vor pastra dar numai pentru traficul auto", a explicat Dedu.

Planul Urbanistic Zonal care prevede construirea pasajului pietonal sub Piata Romana a fost discutat la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei pe 29 februarie 2012. Atunci se propunea si construirea unui pasaj rutier care sa porneasca de la intersectia bd. Dacia cu Mihai Eminescu, sa treaca pe sub Piata Romana, pe sub Calea Victoriei si sa ajunga aproape de intersectia Caii Grivita cu bd. Dacia, idee la care s-a renuntat.

Referitor la pasajul pietonal, parerile membrilor Comisiei de Urbanism au fost impartite:

Sorin Gabrea, presedintele Comisiei, este de parere ca pentru circulatia pietonala in zona, dat fiind ca nodul este unul foarte folosit, un pasaj de un nivel in subteran, corelat cu accesul la Metrou, ar fi o solutie care sa mai degajeze zona.

Casandra Rosu, reprezentanta Ministerului Dezvoltarii s-a declarat impotriva ideii de a introduce pietonii in subteran, in una din cele mai importante zone ale orasului, pentru a se face un serviciu soferilor si masinilor. "Cum se justifica, cum justificati dvs. introducerea de pasaje si pietonale in centrul orasului? De ce se propune in continuare protejarea traficului auto, in timp ce pietonii sunt siliti sa intre in galerii, la subsol, in gauri de cartita tocmai in mijlocul orasului. Atrag atentia ca singurul punct important pe care se sprijina acest proiect de pasaj este cuplarea lui cu Metroul, altfel el fiind perfect inutil", a declarat aceasta.

Dan Marin, arhitect, este si el impotriva acestei idei. "Dovada a haosului in care lucram si suntem siliti sa lucram, dar si a aleatoriului total care domneste in luarea unor decizii este si acest proiect. Pe de o parte, se fac tot felul de scenarii care propun sa se redea Bucurestiul pietonilor - vezi PIDU sau alte proiecte care par sa favorizeze traficul pietonal - pe de alta parte se vorbeste in continuare, fara niciun fel de remuscare, despre aducerea in centrul orasului a unui flux auto de 10-12.000 de masini, cu toate ca in acest timp populatia orasului scade. Intr-o alta ordine de idei, vreau sa spun ca tocmai din acest motiv a fost initiata axa Victoriei-Uranus - ca in centru sa se poata circula liber pe trotuare, iar orasul sa fie redat trecatorilor, vietii si nu masinilor. Atunci cand pentru orice om de bun-simt este clar ca traficul auto in centru, in Bucurestiul si asa suprasolicitat si poluat, trebuie descurajat cu orice pret", a declarat acesta citat de revista Arhitectii si Bucurestiul, publicatia Ordinului Arhitectilor Bucuresti.

Constantin Enache, arhitect, a spus ca realizarea acestui pasaj este o chestiune de politica publica: "Chiar daca ma repet, voi spune acest lucru din nou, problema este de politica a Primariei: trebuie discutat Masterplanul de Circulatie si vazut ce anume este prioritar acum pentru oras. La nevoie, intr-o astfel de logica, axa Magheru-Victoriei poate fi usor ingreunata, ca suportabilitate de trafic, cu conditia, insa, sa ni se ofere o dezlegare a Bucurestiului intr-un alt punct al lui".