"In acest moment Chisinaul este un oras din care foarte multi oameni vor sa plece. Oamenii vor un oras mai curat, mai sigur, mai liber de masini si alte obiecte care le acapareaza spatiul", spune Vladimir Us, artist si presedintele unui ONG din Chisinau care militeaza pentru ca orasul in care traieste sa devina unul mai bun.

Parcarea cu flori Foto:

"Ei sesizeaza ca anumite lucruri nu sunt asa cum trebuie, dar nu pot defini ce. Noi incercam sa le aratam prin interventii si instalatii artistice pe care le facem in oras", adeclarat Vladimir Us, pentru HotNews.ro. Cum atragi atentia cetatenilor ca nu este bine sa parcheze intr-un squar public destinat pietonilor? Poti sa pui un camp de flori in acea parcare si macar pentru o zi oamenii vor vedea cum arata locul fara masini si vor invata sa-l foloseasca altfel. Cum provoci o idee despre eroii unei generatii? Pui in parc, intre statuile cu figuri grave si invechite, necunoscute generatiilor noastre, statuia lui Buratino - eroul copilariei noastre. Cum le atragi atentia oamenilor ca, la multi ani dupa ce au scapat de regimul sovietic, inca vorbesc in soapta in casa si nu au curaj sa-si spuna parelile in spatiul public? Faci un apartament fara pereti pe care il expui in spatiu public si-l transformi in adopost pentru arta contemporana. Acestea sunt cateva dintre proiectele prin care artistul a incercat sa le atraga oamenilor atentia asupra problemelor cu care se confrunta Chisinaul si sa aduca arta in strada.

  • Vezi in material VIDEO cu instalatiile artistice

In Bucuresti, presa scrie frecvent despre demolarea unor cladiri monument istoric, defrisarea spatiilor verzi, instrainarea domeniului public, modul dezastruos in care se cheltuieste banul public. Chisinaul se confrunta cu aceleasi probleme, doar ca acolo este mult mai rau. "In ultimii 20 ani nu s-a investit aproape deloc in infrastructura culturala si sportiva a orasului, ea degradindu-se pina la un stadiul in care nu mai poate fi recuperata (este cazul multor locuri din oras). De exemplu, stadionul republican a fost demolat fara sa fie reconstruit la loc, alte stadioane stau in paragina. Circul nu mai functioneaza din 2006. Cinematografe sunt convertite in case de rugaciuni si spatii comerciale. Au fost schimbate hotarele zonelor verzi si ale parcurilor, cu scopul realizarii unor constructii private. Intr-un ritm foarte rapid au fost demolate mai multe case - monumente ale arhitecturii, pentru a face loc unor birouri si locuinte private de lux", povesteste Vladimir Us.

Unul dintre cele mai coplesitoare exemple de nepasare din partea autoritatilor este ce s-a intamplat cu Lacul Morii din Chisinau: "In 2006, din cauza lipsei de oxigen, a murit tot pestele din lac. Acest dezastru ecologic a determinat autoritarile sa-l curete. Pana in 2006, timp de 15 ani, autoritatile nu au facut insa nimic in vederea mentinerii si curatirii acestui spatiu. Din contra, pe dealul din apropierea lacului s-au construit multe case si vile private si, metaforic vorbind, avand acest camp gol timp de 6 ani cat lacul a stat secat, iti dai seama ca toate investitiile au mers in acele vile si spatii private fara ca macar a suta parte sa mearga in intretinerea unui loc public atat de important cum este lacul Valea Morilor. Din fericire, in 2012, hotarele lacului au fost reconstruite si a revenit la starea sa de lac. A fost curatit, dar a durat foarte mult, si au fost incertitudini mari daca locul va mai fi lac si spatiu public. Asta deoarece in 2010 s-a anuntat o investitie pentru un complex hotelier pe marginea lacului si pe lac. Erau niste proiecte gen Dubai, trebuia sa apara un hotel pe apa. Din fericire nu s-au gasit investitori", mai povesteste Valdimir Us.

In acest context, inca din timpul studentiei, artistul a infiintat un ONG - Oberliht - si a incercat sa atraga atentia oamenilor asupra distrugerii orasului. "Asociatia a fost infiintata in 2000. Pe atunci eram studenti la Academia de Arte si nu prea ne dadeam seama care este rolul societatii civile, ce presupune activitatea unui ONG. Pe parcurs a fost un proces prin care ne-am initiat, ne-am autoeducat pentru a constientiza mai bine acest rol si pana la urma ni l-am asumat. Cu cunostintele si abilitatile noastre de artisti incercam sa reactionam la unele probleme sociale, in special la probleme care tin de spatiul public si transformarile prin care acesta a trecut in ultimii 20 de ani", spune Vladimir Us.

  • Proiecte realizate de Asociatia Oberliht

Monumentul lui Buratino In august 2008, in gradina publica "Stefan cel Mare" din Chisinau, pe un postament gol, a fost amplasata, timp de o zi, o statuie din lut reprezentindu-l pe Pinocchio. Statuia, inalta de aproximativ un metru, a fost realizata de Mark VERLAN, un artist din Chisinau, care voia sa aduca un omagiu eroului sau din copilarie, propunind un monument public in onoarea lui Pinocchio (cunoscut in Chisinau si sub numele de Buratino). Reactiile trecatorilor au fost variate, de la sustinere absoluta la dezacord puternic. "Pe scurt, argumentul principal al celor care nu erau de acord provenea dintr-un anumit sentiment de disconfort (sau chiar "profanare") daca un monument dedicat lui Pinocchio ar fi amplasat linga cele dedicate lui Eminescu sau altor eroi nationali. Ideologic, monumentul lui Pinocchio poate fi interpretat ca un fel de 'monument civil', o incercare de a recupera sensul spatiilor publice (sensul de agora) si, in acelasi timp, de a chestiona semnificatia monumentelor si simbolurilor, atat a celor vechi, cat si a celor noi. Traind intr-o tara post-comunista, ne putem aminti usor timpul (nu atat de indepartat) in care monumentele vechi erau mutate la periferie (daca nu distruse in mod violent) si inlocuite de unele noi, care se inalta astazi in pietele centrale ale orasului. in acest caz, pot aparea intrebari precum 'Cine sunt eroii nostri?' 'Pentru cine si de ce construim monumente?'", sunt de parere reprezentantii asociatiei.

Apartamentul deschis este o replica a unui apartament socialist, fara pereti insa, care a fost instalat in fata Directiei de Cultura din Chisinau. Instalatia este realizata de artistul Stefan Rusu. Aici artistii pot expune arta contemporana, au loc proiectii, dezbateri. Pe langa aspectul practic, mesajul pe care vrea aceast obiect sa-l transmita este ca locuitorii orasului trebuie sa demoleze "zidurile" care ii tin captivi si sa iasa sa se exprime in spatiul public, deoarece nu mai au de ce sa se teama.

Inaugurarea APARTAMENT-ului DESCHIS / inauguration of FLAT SPACE, Jurnal TV report from Oberliht on Vimeo.

"Punctul de plecare in producerea designului a fost preocuparea pentru a expune public spatiul privat al unui apartament limitat de standardele societatii socialiste. Apartamentul deschis este alcatuit din urmatoarele elemente de baza: fatada principala cu un balcon impachetat in termopan, camera de zi, bucataria si un grup sanitar. Apartamentul functioneaza ca un punct de informare cultural si ca o platforma publica de manifestare, intalnire, partaj si schimb", isi descrie Oberliht proiectul. In august 2012, apartamentul deschis s-a extins cu o platforma care s-a transformat intr-un cinematograf in aer liber, teren de sport sau spatiu pentru petreceri.

Revista la plic reprezinta o serie de tiparituri - care prezinta operele artistilor contemporani - si care sunt puse intr-un plic distribuit cetatenilor. "Revista la PLIC este o publicatie cu caracter interdisciplinar si experimental pronuntat, care isi propune sa reflecte tendintele artistice si literare ale tinerilor creatori. La baza sa se afla principiul partajarii colective a cunostintelor si experientei atat de semnificative pentru formarea unui discurs critic in sanul unui sistem corupt in plina expansiune", spun artistii.

Interventii (3) Proiectul s-a desfasurat in lunile august si septembrie 2008, in orasul Chisinau si suburbiile sale, si a reunit artisti din Moldova, Romania, Croatia, Germania si Franta. In acea perioada, artistii au realizat diverse instalatii si evenimente care sa atraga atentia cetatenilor asupra proiectelor cu care se confrunta orasul. Artista Angela Candu a inchis cu lemn ferestele unei case abandonate pentru a atrage atentia asupra monumentelor lasate in paragina. Artista Larisa Sitar a pus o banda de plastic in jurul Parcului Stefan cel Mare care ii 'impiedica' pe cetateni sa intre in parc pentru a atrage atentia asupra constructiilor private care se ridica pe spatiul verde. Artista Ludmila Bouros a chemat 5 taxiuri pe o strada neasfaltata din Durleşti in semn de protest fata de refuzul taximetristilor de a veni in acel loc pentru ca artera nu este asfaltata si este plina de gropi.

INTERVENTII3 / INTERVENTIONS3 from Oberliht on Vimeo.

Parcarea cu flori. Suparati ca spatiul de langa "Apartamentul deschis" este o imensa parcare, Asociatia Oberliht a infipt sute de flori in asfalt pentru a le atrage cetatenilor atentia ca acela este un spatiu destinat pietonilor, si nu masinilor.

Putere Florilor, CHIOȘC - program de rezidență pentru artiști from Oberliht on Vimeo.

"Una dintre idei a fost sa plantam un camp cu flori ca o alternativa a acelei parcari unde zilnic observam o groaza de masini. Prin squar se circula cu viteza destul de mare. Si acel camp de flori a schimbat pentru o zi destinatia squarului. Nu a mai fost parcare. Ceea ce a permis oamenilor, trecatorilor sau celor care utilizeaza spatiul zilnic sa-si imagineze o alta situatie, o alta functie pentru acel loc. Fiind lipsit de masini, acel spatiu te incuraja sa gandesti altfel. O data ce spatiul este blocat cu masini, imaginatia ta este blocata. Reactiile au fost diferite. Am fost amennintati ca la urmatoarea trecere de pietoni ne vom regasi pe parbrizul masinii domnului X. Altele au fost pozitive, in mare parte pozitive. Oamenii vor un oras mai curat, mai sigur, mai liber de masini si alte obiecte care le acapareaza spatiul. Un oras din care sa nu vrei sa pleci. In acest moment Chisinaul este un oras din care foarte multi oameni vor sa plece. Oamenii sunt pana la urma cea mai importanta resursa", spune Vladimir Us.

  • Cum se schimba lumea

Desi locuitorii din Chisinau considera normal sa parcheze pe trotuar si nu inteleg foarte bine povestea cu Buratino, povestea se incheie in mod optimist: "Eu cred ca nu este foarte greu sa schimbi mentalitatea oamenilor, dar trebuie anumite resurse. Cu ajutorul lor ar putea fi schimbate foarte multe lucruri. Eu cred ca oamenii nostri, chisinauenii, sunt receptivi la ceea ce e bun si ei pot distinge intre ceea ce este facut pentru ei sau un lucru facut in scopuri private si care nu reflecta interesul public. In acest sens eu sunt sigur ca lucrurile ar putea fi schimbate si aici nu este o problema de mentalitate, ci este un conflict care fie prioritizeaza interesele private fie ignora niste norme elementare de mentinere a unor spatii publice", spune Vladimir Us.

"Toate spatiile publice in ultimii 15 ani s-au degradat foarte mult si nu au fost readuse la o conditie care sa-i incurajeze pe oameni sa iasa din apartamente si sa petreaca mai mult timp afara. Este o problema mai veche pentru ca si in timpul sovietic oamenii erau privati de acest spatiu, el era controlat de stat si atunci libertatea ta se termina la usa apartamentului si la bucatarie. Acolo puteai discuta politica. Astfel, spatiul public era un spatiu de control si manipulare. Si acest sentiment a ramas pana astazi, el persista. Oamenii inca nu si-au asumat spatiul de dicolo de usa de la apartament ca un spatiu care le apartine si de care nu numai ca ar trebui sa se foloseasca, dar pentru care ar trebui sa aiba si o responsabilitate. Momentul in care oamenii se vor responsabiliza este cel mai important", incheie artistul.

Valdimir Us a venit in Bucuresti la invitatia revistei Zeppelin la evenimentul "Serile Zeppelin. Sesiunea Open".