Afghanii sufera de zece ani legea armelor americane, desi nu au jucat niciun rol in atentatele din 11 Septembrie, in urma carora Statele Unite au declansat interventia militara din Afghanistan, afirma talibanii, intr-un comunicat citat de AFP

"In fiecare an, 11 septembrie reaminteste afghanilor un eveniment in care ei nu au jucat niciun rol, dar care a servit drept pretext colonialismului american pentru a varsa sangele a mii de afghani nevinovati si nefericiti", se arata in mesajul talibanilor.

"De atunci, atrocitatile continua", potrivit textului citat.

Regimul ultra-conservator al talibanilor, care au ajuns la putere in 1996, a fost rasturnat in urma interventiei americane in Afghanistan, declansata in 7 octombrie 2001, dupa refuzul lor de a-l preda Statelor Unite pe Osama bin Laden, "oaspetele" lor.

Talibanii se lupta de atunci cu guvernul de la Kabul si cu forta NATO, majoritar americana, iar insurectia sangeroasa nu a incetat sa castige teren in ultimii ani.

"Americanii si aliatii lor au ucis zeci de mii de musulmani sub pretextul acestui eveniment ambiguu si tulbure (...) au distrus sate, livezi, plantatii si chiar localitati pe motivul, nejustificat, al razboiului impotriva terorismului", spun acum rebelii.

Talibanii afirma ca au "cerut inca de la inceput o ancheta impartiala" asupra atacurilor de la 11 Septembrie, cerere la care Statele Unite si membrii NATO au raspuns cu "rachete si arme otravite".