Modul in care a fost plimbat Dominique Strauss-Kahn incatusat prin fata camerelor de luat vederi a starnit protestele socialistilor, criticile presei franceze, un val de indignare publica prin Europa si a scos la iveala un termen care defineste o practica: Perp Walk. Sintagma, prescurtare de la "perpetrator walk" (in traducere aproximativa plimbarea inculpatului), vine din jargonul politienesc american si descrie actiunea in care politistii defileaza cu un arestat in catuse prin fata camerelor de luat vederi. Practica scandalizeaza pe motiv ca sunt incalcate astfel drepturile celui acuzat.

Cei mai scandalizati au fost, desigur, francezii. "Gasesc aceste imagini ca fiind incredibil de brutale, violente si crude", a declarat fostul ministru al justitiei, Elisabeth Goigou, citata de France Info, referindu-se la imaginile intens mediatizate incepand de duminica, 15 mai, care il infatisau pe DSK incatusat, flancat de cativa ofiteri de politie new-yorkezi. "Sunt fericita ca nu avem acelasi sistem judiciar", a mai adaugat Gigou.

Primarul New-York-ului, Michael Bloomberg, i-a raspuns: "Daca nu vrei sa faci Perp Walk, nu comite infractiunea". Dar tocmai aici, in verdictul pronuntat de Bloomberg, e problema presei franceze. Socialistii, sustinuti masiv de ziaristi, amintesc ca mai exista si prezumtia de nevinovatie iar incalcarea ei poate distruge definitiv reputatia si cariera unui om daca acesta se dovedeste, in final, nevinovat.

Perp-walk-ul presupune, de regula, incatusarea si arestarea suspectului sub reflectoarele camerelor de luat vederi, deseori fiind prezentat in haine de puscarias. In Statele Unite, popularitatea perp-walk-ului este pusa pe seama fostului primar al New York-ului, Rudolph Giuliani, care a folosit deseori acest procedeu impotriva bankerilor sau brokerilor de pe Wall Street in timpul mandatului sau de procuror general al Statelor Unite.

De fapt, disputa apare din cauza neintelegerii modului in care functioneaza cele doua sisteme de justitie radical diferite: american si francez. Ca sa intelegi, trebuie sa desenezi, cum a facut Le Figaro intr-un excelent info-grafic cu etapele procesului. Pe scurt, procurorii americani trebuie sa convinga, pe langa judecatori, si juratii. DSK a comparut, luni, 16 mai, in fata unui tribunal penal. Pe 20 mai, adica la cateva zile, este asteptata punerea oficiala sub acuzare. Procesul este estimat sa inceapa undeva la sfarsitul anului 2011 - 2012.

Judecatoarea Melissa Jackson i-a respins, luni, cererea de eliberare pe cautiune (1 milion de dolari) sub monitorizare electronica (vezi aici detalii despre eficienta monitorizarii electronice, sistem care costa 16 dolari pe zi). A argumentat simplu: "sunt un judecator corect, pur si simplu imi este teama ca va fugi". Chiar daca va fi eliberat conditionat joi, procesul va continua vineri. In cazul in care va fi eliberat conditionat si va fugi, va fi judecat si condamnat in lipsa, dar Franta nu are acord de extradare cu Statele Unite. I-ar fi mai greu sa plece legal, deoarece DSK si-a predat deja justitiei americane documentele de calatorie.

Pentru a obtine insa o punere sub acuzare oficiala, procurorii trebuie sa convinga, vineri, un Mare Juriu (Grand Jury), format din 16 pana la 23 de persoane. Acestea decid cu majoritate de voturi. Menajera care sustine ca a fost violata de DSK a depus marturie miercuri. Exista si posibilitatea unei intelegeri intre avocatii celor doua parti, dar chiar si asa judecatorul decide, in final, daca procesul continua sau nu.

Altfel spus, pe langa soliditatea probelor (mostre ADN, marturia menajerei etc), conteaza si efectul artistic pentru a-i impresiona pe jurati, oameni fara o pregatire juridica speciala, dar cu un cuvant determinant intr-un proces penal. Din acest motiv, politistii si procurorii fac tot posibilul sa nu rateze. Politistii sunt in directa subordine a primarului (New York-ului, in cazul de fata), care risca un decont politic in cazul unui esec rasunator. Pe de alta parte, procurorul este si el ales, prin urmare foarte sensibil la simpatia populara.

In cazul DSK, ghinion. Procuror al New York-ului este Cyrus Vance Jr, un militant democrat, fost avocat specializat in apararea unor cauze feminine. Vance Jr a castigat, in 2009, cu scor zdrobitor alegerile pentru functia de procuror al New-York-ului, fiind ales cu 91%. Fiul unui fost secretar de stat, s-a remarcat cand una din firmele sale a castigat un proces impotriva Boeing in numele a 25.000 de angajate, care acuzasera compania de discriminare sexuala.

Prin urmare, cand DSK a facut Perp Walk, nici politistii, nici procurorul, nici primarul NY nu si-au mai batut prea tare capul cu prezumtia de nevinovatie, desi teoretic si americanii il apara ca pe un drept pana la o sentinta definitiva. Dar realitatea descrisa mai sus ii obliga la actiune si arata ca efectul artistic al arestarii este la fel de important ca probele stranse la dosar. Iar cand presa franceza a reactionat dur, la fel de vehement i-a raspuns presa americana. New York Times le-a amintit, de exemplu, francezilor cum il lasa pe Roman Polanski sa se plimbe la Cannes:

"Aflam ca, in Franta, foarte multe persoane sunt scandalizate de faptul ca Strauss-Kahn a fost fotografiat incatusat. Acest obicei este, in mod incontestabil, unul nedrept pentru cei acuzati. Singurul lucru comparabil care se intampla in Franta este cel care are loc de ani de zile la Cannes. An dupa an, cineastul Roman Polanski defileaza pe covorul rosu zambind la camerele de luat vederi, fara a fi, pe buna dreptate, nelinistit ca autoritatile franceze s-ar sesiza cu privire la faptul ca el este cautat de justitia din Los Angeles, unde a drogat, violat si sodomizat o fetita de 13 ani." Precedentul Polanski ar fi redus sansele lui DSK de a obtine o eliberare pe cautiune, mai scrie New York Times.

Pe de alta parte, Washington Post, un ziar cu vederi democrate, admite ca Perp - Walk-ul ucide practic cariera unui politician: "Imaginea perp-walk este o chestie din care nici un politician nu-si mai revine. Ma rog, nici un politician cu exceptia fostului primar al D.C.-ului, Marion Barry (...) Comentatorii din Franta se arata socati, revoltati si jenati. Chiar daca acuzatiile aduse la New York nu se dovedesc reale, incidentul a inviat in memorie o aventura neprincipiala pe care Strauss-Kahn a avut-o cu o subordonata".

New Yorker se ocupa cu punerea la zid a altor obiectii exprimate de liderul verzilor din Franta, Eva Joly, citata de comunistii de la L'Humanite. Eva Joly se declarase, la randul ei, socata: "Acestea sunt imagini foarte violente si cred ca (sistemul american) nu distinge intre un director FMI si oricare alt suspect. Este ideea egalitatii drepturilor...Este de asemenea un sistem judiciar mult mai violent deoarece nu iau in considerare circumstantele atenuante, cum se intampla la noi si din acest motiv, daca alegi sa pledezi nevinovat si esti condamnat iei pedeapsa maxima".

Replica comentatorului de la New Yorker, Richard Brody, este un rechizitoriu intocmit sistemului francez de justitie, considerat prea rigid si cam dictatorial, si o oda inchinata sistemul american, bazat pe jurati: "Motivul pentru care dramatismul din salile de judecata este o specie americana si nu una franceza este ca procesul in America este inerent o forma de teatru. Sala de judecata in Franta, unde judecatorii pun intrebari acuzatilor, este inerent o manifestare a puterii, o forma de subjugare, de chinuire". Comentatorul pune, drept marturie, trailer-ul de la "Tenth District Court".

Unul dintre bloggerii de la The Economist, intr-un articol cu titlul Perp Walk, trece in pagina aceste dispute. Sistemele de justitie, sunt, intr-adevar radical diferite. Sistemul francez, dupa care s-a inspirat in mare masura sistemul romanesc de justitie, pune un mare accent pe prezumtia de nevinovatie, formulata putin mai complex, in cazul sistemului american, prin cel de-al cincilea amendament.

Dar nici Franta nu-si bate prea tare capul cu prezumtia de nevinovatie daca interesele electorale o cer. Cu atat mai putin Romania, unde prep-walk-ul este regula, iar prezumtia de nevinovatie exceptia. Particularitatile Romaniei sunt si aici notabile. In Romania, insisi avocatii celor acuzati cheama de multe ori televiziunile la sediul DNA, pentru a le oferi clientilor lor motiv sa tipe ca sunt victime politice, sa se planga de tele-justitie si sa strige dupa prezumtia de nevinovatie pe care, atentie, nu mass media sau opinia publica trebuie sa le-o acorde, ci statul, prin comportamentul institutiilor sale.