Sindicatele feroviare au declansat, miercuri dimineata, o greva de avertisment iar trenurile nu au circulat intre orele 7:00 si 9:00. Protestatarii sunt nemultumiti ca nu au semnat contractele colective de munca si se tem de disponibilizarile anuntate in sistem.

Trenurile care se aflau in circulatie au fost duse in prima statie, iar trenurile care erau la formare intre orele 7:00 si 9:00, stationeaza.

Presedintele Federatiei Miscare - Comercial, Gheorghe Fratica, declara, pentru Mediafax, ca actiunea de protest a fost decisa, joi, in cadrul Consiliului National al organizatiei.

Protestul era motivat de faptul ca nu au fost semnate contractele de munca la CFR Calatori si CFR Infrastructura.

Potrivit Radio Romania Actualitati, au fost afectate aproximativ 28 de trenuri programate sa plece sau sa soseasca in Gara de Nord. Oficialii CFR au dat asigurari ca cetatenii nemultumiti isi vor primi integral banii pe bilete. In jurul orei 8:00, erau afisate intarzieri de sute de minute.

Circulatia trenurilor va reveni la normal in jurul orei 12.00, din cauza aparitiei intarzierilor indirecte. Protestul organizat de doua din cele patru sindicate feroviare afecteaza in jur de 500 de trenuri din toata tara si aproximativ 20.000 de calatori, intarzierile trenurilor fiind estimate la cel putin doua ore.