Rep: Am vazut recent un titlu publicat in Adevarul de seara sub titlul Fiul lui Liiceanu paraseste Japonia dupa 17 ani, speriat de efectele cutremurului! E corect?
Gabriel Liiceanu: Simt nevoia sa fac cateva precizari, cateva "puneri la punct". Titlul articolului din Adevarul, preluat apoi de alte multe ziare, anuleaza practic stilistica a 17 ani din viata fiului meu. Ceea ce rezulta de aici este ca el a profitat aproape doua decenii de o viata calduta intr-o societate civilizata si bogata, pe care se grabeste sa o paraseasca de indata ce peste poporul japonez a dat o nenorocire.
Rep: Ce va face fiul dvs? Se va intoarce din Japonia?
Liiceanu: In primul rand: nu a luat hotararea sa plece "speriat de efectele cutremurului". Inca de iarna trecuta, venind de Craciun acasa, mi-a transmis ca hotarase sa inchida "ciclul japonez" al vietii lui si sa se intoarca in tara.
Rep: De ce?
Liiceanu: In principal din doua motive: pentru ca si-a atins plafonul de competenta in domeniul in care lucra: piata japoneza de obligatiuni. Nu se mai simte provocat profesional. A intrat in rutina. Al doilea motiv: a stat prea mult departe de parintii lui. Voia, dupa o atat de mare absenta, sa ne regaseasca. Nu e prea simplu sa te urci de doua-trei ori pe an in avion si sa faci 24.000 de kilometri dus-intors. Ne lipsim tare mult unii altora. Si apoi vrea un scurt time out, vrea si sa-si regandeasca viata ajunsa in punctul de cumpana al ei.
Rep: Prin urmare, spuneti ca hotararea de a pleca dateaza din iarna si ca dezastrul din Japonia grabeste revenirea sa in tara.
Liiceanu: Intocmai. Cutremurul l-a prins in plina desfasurare a operatiilor de inchidere a acestui capitol de viata, iar suferinta lui ca despartirea de Japonia, in loc sa se petreaca frumos si lin, a luat aceasta forma traumatica este mare.
Rep: Cum s-a intamplat plecarea fiului dvs din tara? Ce a facut, practic, in Japonia?
Liiceanu: Cei 17 ani de Japonia nu au fost, cum am putea crede daca ne limitam sa privim din afara viata cuiva, o excursie in paradis. Dimpotriva. Nu cred ca multi oameni sunt in stare sa se mute pe alta planeta - caci Japonia este o alta planeta - si sa-si croiasca acolo un drum, in cea mai mare parte intr-o singuratate inspaimantatoare. Iar tot ce a realizat - statul pe propriile picioare, competentele financiare, disciplina de munca, pozitia inalta intr-o mare banca din Tokyo, dreptul de a negocia interesele bancii pe toate meridianele lumii - a realizat printr-o munca salbatica, in medie de 14 ore pe zi. Nu de huzur a fost vorba acolo, ci de un efort care impinge un om la limitele capacitatilor sale.
In balanta finala - cine a profitat mai mult de pe urma cui: fiul meu de pe urma Japoniei sau Japonia de pe urma lui? - raspunsul, aritmetic cel putin, e fara echivoc. Bursa Mombushu a statului japonez, care i-a permis fiului meu sa-si obtina diploma in Economics si un masterat in budism Zen, s-a ridicat, pentru cinci ani de studiu, la 80.000 de dolari. Iar taxele catre statul japonez, platite de fiul meu in cei zece ani de munca in banca, se ridica la cateva sute de mii de dolari. Cinci japonezi isi vor incasa pensiile pe viata de pe urma muncii lui. A intors cu asupra de masura ce a primit.
Rep: Ce va face in Romania? Ce va doriti odata cu revenirea lui aici?
Liiceanu: Sa fie judecat prin el insusi, nu ca "fiul lui...". Merita acest lucru. Are o personalitate perfect distincta. Sunt constient ca eu n-as fi reusit sa fac ce a facut el. De la 19 ani si-a construit absolut singur viata. Si si-a construit-o remarcabil, platind din greu tot ce a obtinut, intr-o lume in care nu se dau "tunuri" si in care smecheria si descurcareala nu exista.
Rep: Ce v-a deranjat din ce s-a scris?
Liiceanu: Cum ar putea sa nu ma afecteze rasturnarea adevarului? Primul gand al fiului meu, dupa cutremur, a fost sa se duca sa se ofere ca voluntar. Iar plecarea lui sta sub semnul doliului, nu al fugii iepuresti.
Pe de alta parte, ma intreb eu insumi: ce au vrut sa sugereze de fapt unii ziaristi si forumisti? Ca, desi avand unde sa plece, fiu-meu ar fi trebuit sa ramana neclintit ca o stanca si sa astepte "cu pieptul dezgolit" noul cutremur, un nou tsunami sau sosirea norului radioactiv? Si, in felul acesta, eventual si murind, sa-si arate solidaritatea cu poporul japonez? Credeti ca ii ajuta in vreun fel pe japonezi daca Stefan Liiceanu isi anuleaza planul facut in iarna si ramane acolo? Ce fel de gandire avem? Eu unul ma rog la Dumnezeu in fiecare secunda sa vina cat mai repede.
Alegeri SUA
Daca nu vedeam asta nici nu mi se parea nimic deosebit ca pleaca omul de acolo ce vroiatzi sa faca??
Pe de o parte articolul din Adevarul e penibil si un atac de doi bani fata de Liiceanu.
Dar si raspunsul lui Liiceanu e genul parintelui care isi lauda copilul exagerat indiferent de ce face copilul. Pai fiul sau nu e nici las si nici erau, e un om normal. Baiatul lui Liiceanu e un om matur si mi se pare si foarte echilibrat (nu-l cunosc, dar faptul ca lucra in lumea financiar-bancara a Japoniei si intoarcerea in tara in actualul context, imi arata ca e un om echilibrat).
Totusi, pe mine m-a mirat putin articolul.
Oare sufera domnul Liiceanu de vreun complex de vinovatie privind lipsa eroismului? Ca altfel, nu imi explic de ce a simtit nevoia sa foloseasca atit de multe cuvinte pentru a justifica o decizie absolut normala si rationala a fiului sau. Evident ca in astfel de momente, daca esti expatriat, e absolut logic sa pleci de acolo, indiferent daca decizia de a parasi Japonia era deja luata de ceva vreme sau nu si indiferent ce ai facut pina in acel moment acolo.
Mai bine isi./ ne explica de ce pune umarul la o asanare civica si pe criterii de onestitate si patriotism a clasei politice.
Peste tot in lume tarile incearca sa-si repatrieze oamenii, si ii intampina cu lacrimi in ochi, numai voua vi se pare incorect. Sunteti incredibili!!!
De ce ar trebui sa ramana acolo, sa fie inca o gura de hranit in plus, degeaba?
Descriu aici josnicia si animalitatea in stare pura!
O zi buna si dumneavoastra!
Dar, oricum:
"Este foarte fascinat de cultura japoneza si a reusit sa invete 4500 de semne ale acestei limbi. Stefan a invatat ca totul este relativ in viata si ca trebuie sa fii detasat de orice aspect al realitatii. Nu planuieste sa ramana pentru tot restul vietii in Japonia."
Daca pt. cei care pleaca, se impune obligativitatea sa sa isi plateasca scoala facuta gratis, tot tampitii or sa sara in sus.....
Sa se intoarca toti tinerii capabili, poate ne mai "desteapta" si pe noi !
Cand oamenii ajung sa recurga la asemenea metode josnice de denigrare, nu mai e nici o speranta de mai bine!
cel mai îndurerat respect pentru doamna aurora liiceanu. şi toate cele cuvenite grijuliului tată.
Aici nu a vorbit "persoana publica Liiceanu".
Va rog tineti cont de faptul ca orice "liicean" este in primul rand parinte in cazul subiectului in discutie.
Intoarcerea este normala, fireasca si ... o decizie personala. Faptul ca alde noi sau patricienii ne dam cu parerea este tipic romanesc, rautate si ... tiganeala.