"Atunci cand partidul din care fac parte e angrenat intr-o lupta care e foarte, foarte greu de dus, atata vreme cat PNL ramane garantul statului de drept si ramane aparatorul libertatilor fundamentale ale cetateanului, pe care nu le vad in siguranta, ma vad indreptatit sa ma aliez cu oricine care poate sa salveze aceasta situatie. Chiar daca acest om se numeste Dan Voiculescu si a facut asemenea lucruri intr-un trecut indepartat, este problema constiintei dumisale daca acest lucru este scuzabil sau nu", a declarat Stefan Szobotka, secretar general adjunct al PNL, la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro - RFI realizata de Dan Tapalaga.

Stefan Szobotka in studioul HotNews.roFoto: Hotnews
  • Szobotka a acuzat dubla masura in tratarea colaboratorilor din alte partide, afirmand ca "ne-am obisnuit ca PD sa fie o buna gazda pentru serviciile speciale" si a adaugat ca reconstructia democratiei in Romania s-a facut, dupa 89, si cu participarea fostilor activisti PCR sau securisti de rang inalt. 
  • Vezi in articol cum comenteaza reprezentantii noului val de politicieni din PNL si un apropiat al presedintelui Crin Antonescu relatia cu PC si Dan Voiculescu, dupa ce inalta Curte a stabilit printr-o sentinta definitiva ca a colaborat cu Securitatea.

Asculta interviul integral cu Stefan Szobotka:

Descarca fisierul audio in format MP3

Cele mai interesante declaratii facute de Stefan Szobotka la Discutia de Luni:

  • Am intrat in politica in 1995, in timpul congresului PL 93 la Timisoara. Cel care m-a adus spre politica a fost regretatul liberal Horia Rusu. (...) Sunt foarte multi oameni pentru care asocierea cu numele Dinu Patriciu pare un pact cu cine stie ce personaj negativ, cu un mogul. Eu nu cred in felul acesta de stampile. Nu l-am cunoscut foarte bine pe domnul Dinu Patriciu, am fost adus de Horia Rusu, nu de Dinu Patriciu. Dinu Patriciu a fost pe parcursul ultimilor 21 de ani unul dintre liberali. 
  • PNL a decis in forurile sale de conducere ca acest Cod al Muncii nu poate fi sustinut, in primul rand din cauza faptului ca procedura e complet nedemocratica. PNL nu poate sa asiste nepasator la ignorarea Parlamentului, deoarece in parlament se reflecta vointa cetatenilor. Nu se poate ca Romania sa adopte lege organica dupa lege organica, fara ca parlamentarii sa aiba ceva de spus. 
  • PNL nu-i reprezinta doar pe oamenii de afaceri, ii reprezinta si pe oamenii de afaceri. Ceea ce are in mod fundamental, ca principiu fundamental cu care toti liberalii sunt de acord, atat oamenii de afaceri, profesorii, fermierii, intelectualii, toata lumea, este loialitatea fata de statul democratic si fundamentele statului de drept. Or, atunci cand aceste lucuri sunt ignorate sau puse in pericol PNL este obligat sa reactioneze. Noi nu am avut sansa sa ne exprimam opinia in legatura cu Codul Muncii, deoarece dezbaterea parlamentara a fost refuzata, in ciuda faptului ca PD, impreuna cu aliatii sai au majoritatea in Parlament. 
  • Eu cred ca acest Cod al Muncii, desi va marturisesc ca nu sunt un specialist, nu aplica cateva lucruri foarte importante. Vorbim de un numar mare de oameni care locuiesc la tara si sunt angajati sezonier in agricultura. Acest Cod al Muncii nu prevede o reglementare a muncii ziliere, ceea ce pune angajatorii si angajatii intr-o pozitie moale in fata legii, acesti oameni nefiind prinsi in ciclul normal economic. 

  • Asupra domnului Dan Voiculescu si din pricina domnului Dan Voiculescu dintr-o parte a opiniei publice romanesti in momentul de fata se aduc mari reprosuri PNL. De ce nu punem aceleasi intrebari despre Sorin Buta (deputatul PDL gasit colaborator al securitatii prin decizie definitiva in ianuarie 2011)? In interiorul PNL conform articolului 21 din statut si punctului 10 din codul de onoare si arbitraj, nici un membru care a fost dovedit colaborator nu mai poate fi membru. Dar aceasta este o problema pe care PNL o poate administra membrilor sai. Nu exista un partid politic care sa poate impune altor formatiuni o conduita de un timp sau altul. 
  • Noi, liberalii, din 1990 si pana astazi am fost mereu aceia care am spus ca o lege prin care perioada comunista sa fie analizata si pedepsita ar fi fost binefacatoare in prima parte a deceniului zece. Acest lucru nu s-a intamplat. Societatea romaneasca nu a trecut printr-un asemenea proces, iar la reconstituirea democratiei in Romania, fie ca ne place fie ca nu ne place, au participat si membri de rang inalt ai fostului PCR, si membri de rang inalt ai fostelor servicii secrete. Este imoral ca noi sa ignoram aceasta realitate a istoriei noastre recente. Poate generatia noastra vreodata sa decida altfel, desi eu cred ca este tardiv. 
  • Imi amintesc de primii ani de dupa revolutie, cand am inceput sa ascultam vocile fostilor detinuti poltici. Ceea ce nu intelegeam atunci, nici eu nici alti tineri, era capacitatea de a ierta a acestor oameni. Am auzit mult mai multe vorbe crestine si iertatoare de la cei care au suferit de pe urma comunismului decat de la cei care i-au fost complici sau care il analizeaza de parca ar fi fara de pata. 

  • Eu cred ca un om trebuie judecat in complexitatea faptelor lui. Si, daca o societate este stramba in integralitatea ei, atunci a arunca vina numai pe unii este gresit. (...) Motivul pentru care am intrat in PNL este ca PNL a fost si a ramas cea mai buna gazda pentru cei care au crezut in libertate in 1989, da, am fost la Otopeni, am fost unul dintre cei care i-au dus pe bietii baieti (n.r. victime) de acolo, pentru cei care au crezut in principiile proclamatiei de la Timisoara, pentru cei care au participat la Piata Universitatii. PNL este singurul partid care a fost fara echivoc in privinta a ceea ce a fost trecutul comunist al Romaniei.
  • Sunt convins ca dl Crin Antonescu, presedintele PNL, ar avea aceeasi atitudine din 2006 daca ar fi vorba de un membru PNL. Intru in aceasta tema numai pentru ca aceasta tema este cea despre care se discuta pe larg acum. Daca ar fi vorba despre PD atunci am fi mult mai intelegatori ca ne-am obisnuit ca PD sa fie o buna gazda pentru serviciile speciale. 
  • Noi suntem intr-un moment in care Romania sufera in urma politicilor guvernului Boc de doi ani si jumatate. Scaderea economica fara precedent, haosul fiscal, toate acestea sunt adevaratele probleme reale ale cetateanului, care trebuie sa castige un salariu in fiecare zi. Dvs supraordinati o problema morala unei probleme concrete de care se lovesc milioane de cetateni in fiecare zi. (...) Democratia in Romania nu este in siguranta, si atunci PNL, care este principalul avocat al statului de drept si al democratiei, trebuie sa faca alianta cu orice forte politice, care nu lupta in momentul de fata impotriva statului de drept si a democratiei, in momentul de fata nu au atitudini antidemocratice.

  • Pozitia mea e foarte limpede: atunci cand partidul din care fac parte e angrenat intr-o lupta care e foarte, foarte greu de dus, atata vreme cat PNL ramane garantul statului de drept si ramane aparatorul libertatilor fundamentale ale cetateanului, pe care nu le vad in siguranta, ma vad indreptatit sa ma aliez cu oricine care poate sa salveze aceasta situatie. Chiar daca acest om se numeste Dan Voiculescu si a facut asemenea lucruri intr-un trecut indepartat, este problema constiintei dumisale daca acest lucru este scuzabil sau nu. 
  • Pentru mine, si cred ca pentru oricare dintre cetatenii Romaniei, interesati de siguranta acestei tari si mersul spre democratie si UE, cred ca este interesul nostru fundamental ca derapajele democratice ale acestei tari sa fie prevenite. Si pentru asta, cu toate riscurile, cu toate indoielile pe care le-am nascut, a trebuit sa facem acest pas. A trebuit sa ne aliem cu PC-ul, a trebuit sa ne aliem cu PSD-ul, cu care in trecut nu am avut multe puncte de acord. Este insa o realitate ca domnul Traian Basescu si PD au adus celelalte partide democratice din Romania in momentul in care au trebuit sa treaca peste diferentele ideologice pentru a conserva ceea ce este fundamental, respectiv democratia si statul de drept. 
  • N-as merge pana acolo incat sa spun ca e o problema in interiorul PNL. Exista oameni politici in interiorul PNL care si-au exprimat rezerve fata de aceasta Alianta. In ceea ce o priveste pe Adriana Saftoiu, ea este mai noua in PNL. Fara sa doresc sa spun mai multe despre dumneaei, pot doar sa va spun ca doamna Adriana Saftoiu nu a dat dovada de acelasi spirit categoric cand a fost sa se judece pe dumneaei insasi. 
  • Imi amintesc de perioada cand doamna Saftoiu facea parte din aceia a caror singura preocupare era distrugerea PNL, care atunci ca si acum apara aceleasi valori, respectiv statul de drept si ordinea democratica. Asa cum credem si in cazul altora, in posibilitatea de a se converti si de a veni la ganduri mai bune, si doamnei Saftoiu si pentru alte evidente calitati ale domniei sale, i-am acordat aceasta sansa. A fost bine primita in PNL, dar asta nu ne face sa fim de acord cu unele declaratii ale domniei sale care sunt fara beneficii evidente pentru PNL. Eu cred ca fiecare om are dreptul la o sansa. Daca as fi primit un loc de parlamentar de la un partid dupa ce nu lasasem bine sa treaca coabitarea mea cu un grup politic inamic as fi fost ceva mai recunoscator si rezervat o perioada. 

NOTA: Asculta integral interviul cu Stefan Szobotka in varianta AUDIO pe site-ul HotNews.ro sau pe frecventele RFI (Bucuresti 93,5) incepand cu orele 19.10