Este tare frig in aceasta dimineata de 26 ianuarie. La mormantul sotilor Ceausescu s-a strans o duzina de oameni, in majoritate barbati in varsta, cu paltoane ieftine, caciuli de oaie sau din blana sintetica, manusi. Fetele le sunt trecute, dar aspre, rosii de la frig. Unii tin in mana dreapta o lumanare aprinsa. Mai nimeni nu si-a descoperit insa capul.
Caprita vorbeste cu voce tare. Citeste cu patos Manifestul Uniunii Comunistilor Romani. “Comunistii au deschis calea Romaniei spre progres si civilizatie…”, “Aplicarea principiilor socialiste in viata economica si sociala a tarii, de planificare, centralismul democratic si remunerarea muncii dupa deviza
Litanie fara sfarsit. Litanie intr-o limba de lemn pe care multi poate o inteleg, dar care nu pare sa le ofere nicio emotie, doar confortul unei muzici cunoscute. “Stim cu totii unde ne-a dus lovitura militara de stat din decembrie 1989”…. “Numai comunistii mai pot salva Romania si poporul roman de la pieire”…
“Gata nea Caprita, a venit tovarasul colonel”…. Caprita se opreste in sfarsit. Tace, cu respect. Colonelul stapaneste mai bine arta spectacolului public. Si paltonul lui pare dintr-o stofa mai buna. Vorbeste rar, cu pauze de efect. “Va rog, tovarasi, sa tinem un scurt moment de reculegere in memoria tovarasului Nicolae Ceausescu”. Pauza de aproape un minut. E frig si liniste.
Apoi, colonelul Daniel Dediu pune pe marmura vanat-cafenie a mormantului sotilor Ceausescu un aparat de radio cu caseta. E chinezesc aparatul de radio. “Vom asculta mai intai imnul Uniunii Comunistilor si apoi Internationala. Va rog liniste”. Muzica suna ragusit din aparatul de radio.
Lumea nu prea are rabdare insa. Si nici timpul. Nu s-a mai ajuns la Internationala, caci “tovarasul Colonel” e solicitat pentru un interviu. Nu refuza. Locul de vorbitor ii e luat de altcineva. Aproape tipa. Putin mai departe, Caprita – din mijlocul a trei camarazi – da la randul lui un interviu. “La urma, sa incepeti sa scandati puternic, ne-am inteles?”, spune reporterul.
“Cum sa nu fie mai bine pe vremea lui Ceausescu cand toti aveam de lucru, se dadeau case oamenilor, educatia si sanatatea erau gratuite. Oricine isi putea petrece un concediu la munte sau la mare sau in tarile socialiste”. “Avem deja 15 mii de sustinatori si in curand speram sa strangem numarul de semnaturi necesare pentru a ne inregistra ca partid. Romanii vor veni alaturi de noi in numar mare pentru a fi liberi si pentru a o duce mai bine”. Caprita, tovarasul Colonel si altii se intrec in declaratii: ba se vaita de prezent, ba se impauneaza cu viitorul. Trecutul exista prea putin chiar si pentru ei. “Ceausescu, PCR, Ceausescu, PCR, Ceausescu, PCR” striga cat poate de tare grupul de vreo trei persoane. Intelegerea cu presa e respectata. Cineva ii zimbeste complice lui Caprita: “Diseara te vad la OTV-eu…”
Rumoare. O noua coroana de flori, mai mare de data aceasta, este asezata pe mormant. Si grupul noilor veniti e mai mare. Cu totii au ecusoane pe care scrie vizibil “Partidul Comunist Roman”. Cu vechea stema a partidului, secera si ciocanul, pe fondul rosu precum sangele varsat de stramosii nostri. Vorbeste de data aceasta Petre Ignatenco. Aceeasi retorica anti-capitalista, anti-imperialista. Vorbeste mai putin insa. Urmeaza un moment pentru presa. “Avem acum deosebita placere de a inmana carnetul de membru la doi tineri care au tinut sa ni se alature. Vedeti asadar ca si tinerii sunt alaturi de noi”. Ignatenco strange pe rand mainile unui tinar cu gene mari si unei fete cu parul blond platinat. Ii felicita. Le da carnete cu coperta rosie.
Violeta are 28 de ani: “Inca de pe la varsta de 13-14 ani cand am inceput sa inteleg rostul lumii mi-am dat seama ca lumea e nedreapta. Am dorit sa fac ceva. Am inceput sa studiez si cand am inceput sa aflu despre doctrina socialista am stiut ca aceasta este solutia. Acum cred sincer in ea”. Elena este acum membra a Noului Partid Comunist Roman, care incearca sa se reorganizeze. “Avem intalniri saptamanale, la Clubul Scanteia. Sa stiti ca tot mai multa lume vine la noi”, explica o voce, cu entuziasm.
E frig. Mainile au cam inghetat pe camerele foto sau de filmat. Vocile si-au spus mesajul sau doar au obosit. “Daca as putea mi-as taia jumatate din trup pentru a-i da inapoi viata lui Nicolae Ceausescu”. Spusele barbatului in varsta suna insa nefiresc. Nimeni nu mai sta sa il asculte. E doar frig.
0
9
