Elena Pascanu este una dintre persoanele care au indraznit sa creada ca romanii pot fi mai mult decat “capsunarii” Europei. In 2005, “ca orice adolescent”, cum singura spune, s-a lasat purtata de val. Iar pe atunci asta insemna “valul aplicatiilor la universitatile din strainatate”. De Craciun, Mosul i-a adus vestea ca a fost acceptata la International University Bremen, alaturi de prietenul ei.
Au urmat trei ani de facultate si un master, intr-un loc pe care a incercat sa-l transforme in “acasa”: petrecerile romanesti din campus, albumele cu poze din Romania, un ceaun pentru mamaliga, o plapuma de la bunica. “Era un magazin rusesc langa campus si aduceau acolo si produse romanesti… pufuleti, eugenii, varza murata, vin. Pentru mine e o reteta care merge… incerc sa identific in noua tara lucruri cunoscute.” In prezent locuieste in Canada, intr-un bloc detinut de o romanca, si a devenit de curand una dintre putinele femei care lucreaza ca service desk analyst.
“Ca orice adolescent, m-am lasat purtata de val – valul aplicatiilor la universitatile din strainatate. Sincer, in secret ma pregateam sa dau la Politehnica, in Bucuresti, urmand un al doilea val care exista printre colegii de liceu. Am primit raspunsul ca sunt acceptata la International University Bremen de Craciun, in 2005. Nu mi-am mai vazut parintii atat de fericiti ca atunci. Prietenul meu (eram de doi ani impreuna) intrase si el si am zis “de ce nu?”. Intr-un fel simteam ca implinesc un vis al meu, al nostru (eu si Razvan) si al parintilor mei.”
Citeste articolul in intregime pe SmartWoman.ro
