Dupa ce am terminat facultatea si am inceput masterul, m-am gandit, ca tot omul, ca e timpul sa-mi caut un loc de munca. Am gasit cu greu jobul la care visam, pentru ca nu aveam nici bruma de experienta in domeniu, ci doar o curiozitate nebuna si o pofta sanatoasa de munca. Dar mi-l doream prea mult si, cum-necum, a devenit jobul meu. Deci am intrat in campul muncii.
Eram la inceput, imi dadeam silinta cu un entuziasm debordant, ma duceam la serviciu cu o placere de nedescris si eram fascinata de ceea ce invatam, in pofida faptului ca echipa din care faceam parte, si cu atat mai putin sediul firmei, nu erau cine stie ce. Dar oamenii cu care lucram direct erau buni si tineri, muncitori si, cu putine exceptii, formam cu totii un grup inchegat care promitea sa fie foarte eficient. Ceea ce s-a si intamplat.
Si, dupa un an, ne-a ajuns criza economica. Primul semn al ei au fost lamentarile din partea sefilor. Simteam ca se tulbura apele. Ca mediul nostru intim si cu aspecte perfecte urma sa se profaneze. Usor-usor, au urmat amenintarile si atentionarile mai discrete sau mai putin discrete, in functie de angajat.
Citeste intreaga poveste pe SmartWoman.ro
