Ministerul Sanatatii recomanda populatiei ca in aceasta perioada cu temperaturi scazute sa evite deplasarile si expunerea la frig. Medicii recomanda consumul de fructe si legume si alimente bogate in proteine si grasimi nesaturate.

Recomandarile Ministerului Sanatatii:

  • Sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig.  In cazul in care este necesara deplasarea in spatii deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate -caciuli, manusi.
  • Sa consume alimente bogate in proteine si grasimi nesaturate, fructe, legume si sa evite consumul bauturilor alcoolice.
  • Sa acorde o atentie speciala copiilor - evitarea situatiilor in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator.
  • Persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, trebuie sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute.
  • Incalzirea corespunzatoare a locuintelor si a spatiilor inchise de locuit si evitarea utilizarii instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon.
  • Sa evite expunerea prelungita a mainilor si picioarelor la temperaturi scazute pentru a se feri de degeraturi (in acest caz, trebuie evitata automedicatia si este recomandata consultarea unui medic).

Ministerul Sanatatii va relua vineri atentionarea catre directiile de Sanatate Publica judetene si a Municipiului Bucuresti de a lua toate masurile care se impun la nivelul unitatilor sanitare, astfel incat acestea sa poata primi, tria si interna un numar mai mare de pacienti, pe perioada codului galben.

Serviciile de ambulanta judetene si SMURD vor fi avertizate sa suplimenteze, pentru aceasta perioada, numarul de echipaje si sa doteze corespunzator masinile de interventie.

Conform raportarilor efectuate de directiile de sanatate publica la Centrul Operativ al Ministerului Sanatatii pana in prezent au fost inregistrate 2 decese din cauza hipotermiei severe, in judetele Arges si Bacau.