Pe 27 decembrie, Europa Libera anunta, preluand informatiile furnizate de corespondentii straini de presa, ca la Timisoara, "din cei aproximativ 200 de membri ai bandelor pro-Ceausescu din oras, 50 au fost facuti prizonieri si 5 au trecut de partea poporului". Radio Bucuresti difuza decizia Consiliului Frontului Salvarii Nationale de separare a activitatii de stat de cea politica si de scutire de la plata taxelor vamale a bunurilor aduse din strainatate de persoanele fizice romane.

Va prezentam in continuare cateva fragmente din transcrierile originale ale programelor Radio Europa Libera si Radio Bucuresti din ziua de 27 decembrie. Monitorizarea a fost facuta de Radio Europa Libera in 1989 si va este oferita de Radio Europa Libera si OSA Archivum.

Am pastrat varianta originala, necorectata, a transcrierilor asa cum apare ea in monitorizari, modificand doar acolo unde greselile faceau textul indescifrabil. Pentru mai multe informatii puteti vizita site-urile: Radio Europa Libera si OSA Archivum. Transcrierile Radio Bucuresti le gasiti AICI, arhiva istorica Radio Europa Libera o gasiti AICI.

RADIO EUROPA LIBRA- 27 Decembrie 1989

TIMISOARA - Corespondentii straini de presa relateaza ca aseara la Timisoara, situatia era stabila, si ca ea pare sa fie pe cale de a se intoarce in curind la normal. Reprezentanti ai Frontului Democrat din Timisoara, au facut cunoscut ca din cei aproximat 200 de membri ai bandelor pro-Ceausescu care se aflau in oras, 50 au fost facuti prizonieri, patru sau cinci au fost ucisi, 5 au trecut de partea poporului, iar restul continua sa fie in libertate.

BONN - Ministerul de externe de la Bonn a fost informat de autoritatile romane ca teroristii pro-ceausisti au amenintat sa-l rapeasca pe ambasadorul Germaniei Federale la Bucuresti, Klaus Terfloth. Acesta s-a intors luni la Bonn cu un avion militar vest-german care a transportat in Romania 25 de tone de ajutoare.

Ministerul de externe de la Bonn a anuntat sporirea masurilor de securitate la ambasada din Bucuresti si trimiterea unui numar suplimentar de ofiteri de paza. Masuri sporite de securitate au fost luate si la alte ambasade straine din Bucuresti.

BUCURESTI - In legatura cu ultimatumul dat teroristilor pro-ceausisti de a se preda pina miine, 28 decembrie, ora 17, au fost facute urmatoarele precizari din partea Frontului Salvarii Nationale:

- Terorist este orice persoana care poarta asupra sa fara a fi indreptatita arme de foc, arme albe, munitii, explozivi si aparate de emisie-receptie si lupta cu ajutorul lor impotriva Frontului Salvarii Nationale.

- Terorist este orice persoana care raspindeste sau publica zvonuri sau informatii gresite, in scopul derutarii populatiei civile, al crearii de panica si al diversiunii.

- Terorist este orice persoana care tine legatura cu teroristii sau favorizeaza actele teroriste.

Intr-un comunicat citit la postul de radio Bucuresti-Romania s-a precizat ca stabilirea unui termen pentru predarea teroristilor si dezarmarea lor este in avantajul lor pentru viitor, dându-li-se astfel sansa de se reintegra in societatea pe care poporul vrea s-o construiasca.

S-a mai spus ca teroristul care, pina la 28 decembrie, ora 17, se va preda el insusi si va preda inca unul sau mai multi teroristi va beneficia de circumstante atenuante, pedeapsa capitala fiindu-i inlocuita cu pedeapsa cu inchisoarea. El va beneficia de o clementa sporita in pronuntarea sentintei, putind fi chiar gratiat. Cei care nu se predau vor fi judecat de tribunale militare exceptionale dupa o procedura sumara, pedeapsa fiind capitala.S-a precizat ca pina in prezent s-au inregistrat cazuri de predare voluntara.

Descarca fisierul PDF cu buletinul de stiri integral

RADIO BUCURESTI - 27 Decembrie 1989

Comunicat: Consiliul Frontului Salvarii Natioanale a hotarit ca intreaga activitate de stat sa fie separata de activitatea politica.

Consiliul Frontului Salvarii Natioanale,a hotarit deasemenea ca pastorul reformat Laszlo Tokes sa fie repus in toate drepturile sale la parohia Timisoara.

Consiliul Frontului Salvarii Nationale a hotarit in legatura cu introducerea in tara de bunuri de catre persoanele fizice - urmatoarele:

l.Sa fie scutite de plata taxelor vamale bunurile de orice fel introduse in tara pe orice cale de catre persoane. Scutirea sa se aplice si pentru bunurile intrate in tara nevamuite pina la data recentelor masuri.

2.Sa se mentina in vigoare numai prohibirea introducerii in tara de catre persoanele fizice, a armamentului, munitiilor, substantelor explozive si radioactive, substantelor stupefiante si psihotrope precum si a substantelor toxice.

Cu privire la introducerea in tara a bunurilor destinate persoanelor juridice, sa se aplice scutirea de catre plata taxelor vamale, a bunurilor sosite in tara ca ajutoare si donatii, indiferent daca destinatrul este statul roman sau o persoana juridica nominalizata de expeditor. Bunurile destinate ca ajutoare statului roman, sa fie dirijate la Bucuresti, vama Antrepozite si puse la dispozitia Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

Ca urmare orice cetatean care primeste din strainatate sub forma de colet, sau aduce in tara orice fel de bunuri este scutit de plata taxelor vamale. Organele vamale vor efectua totusi controlul bunurilor in vederea prevenirii introducerii in tara a bunurilor prohibite mentionate in hotarire. Transporturile sosite in tara ca ajutoare pentru statul roman vor fi distribuite de organele specia infiintate in acest scop de catre Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Donatiile sosite pe adresa unor institutii sau Întreprinderi din Romania vor fi predate direct acestora.

WASHINGTON - Ambasada SUA a prezentat astazi la Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei mesajul adresat de presedindele George Bush al SUA, catre consiliului Frontului Salvarii Nationale, mesajul avind urmatorul continut:

In numele poporului american, salut constituirea noului guvern romin. Participam la bucuria poporului romin, al carui curaj in fata represiunii si devotament fata de libertate, au facut posibila aceasta dramatica revolutie. Simpatiile noastre se indreapta catre toti cei care au suferit pierderi ca urmare a violentei din ultimele 2 saptamani si speram ca tragica varsare de singe a luat in cele din urma sfirsit.

Ca un prim gest de bunavointa si de sprijin din partea poporului american, guvernul SUA a donat Comitetului International al Crucii Rosii 500.00 de dolari si este gata sa furnizeze alte forme de ajutoare de calamitate, pentru usurarea suferintelor poporului roman, in aceasta perioada dificila de tranzitie. USA aplauda angajamentul de a se infaptui alegeri democratice si alte reforme democratice, politice si economice. Ne pregatim sa conlucram cu noul guvern roman la construirea relatiilor bilaterale pe baza angajamentului comun al popoarelor libere, pentru o reala dezvoltare democratica si pe temeiul domniei legii, se arata in incheierea mesajului presedintelui SUA, George Bush.

LONDRA - Primului ministru al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Margaret Thatcher, a adresat o telegrama presedintelui Consiliului Frontului Salvarii nationale al Romaniei, Ion Iliescu, prin care ii adreseaza cele mai bune urari cu ocazia alegerii in aceasta functie. In telegrama se subliniaza ca poporul britanic urmareste evenimentele tragice, dar eroice din Romania, cu multa simpatie si admiratie pentru curajul extraordinar al poporului romin. Marea Britanie este gata sa ajute pe orice cale reconstructia unei Romanii pasnice si democratice.

De asemenea, secretarul de stat pentru afacerile externe si ale Comonwealthului Douglas Hart(fon) a adresat o telegrama lui Dumitru Mazilu primvicepresedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, prin care ii adreseaza cu ocazia alegerii in aceasta functie cele mai calduroase urari.

Marea Britanie, se spune in telegrama,a fost activ de partea dumneavoastra in timp ce suferati sub regimul trecut. In telegrama se exprima dorinta M.B., de a ajuta Romania in a se dezvolta ca o tara prospera si democratica, precum si speranta in dezvoltarea unor relatii bilaterale excelente intre tarile noastre.

Descarca fisierul PDF cu buletinul de stiri integral

Proiect realizat in cooperare cu: