Blue Air a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, însă la momentul scrierii acestui articol, multe dintre rezervări încă apar valabile pe site-ul și în aplicația companiei aeriene. Am putut verifica o astfel de rezervare sunând la call center-ul Blue Air, unde operatoarea ne-a spus că și ei au aflat odată cu presa de noua perioadă de suspendare a zborurilor.

Operator call-centerFoto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

“Informarea am primit-o și noi în același moment în care s-a declarat în presă, când a fost făcut public acel articol. Nu au apucat încă pe toate zborurile (n.r. să actualizeze statusul rezervărilor în sistem).

Din ce am văzut acum începe să se facă oficial în aplicație (n.r. actualizarea), să se anuleze zborurile, să se trimită email-uri de anulare către toți pasagerii”, spune operatoarea cu care am discutat la call center-ul Blue Air.

Șanse să recuperez banii? Ce spune call center-ul Blue Air

Am întrebat cum se pot recupera banii pe bilet, dar și dacă există vreo șansă să fiu despăgubit pentru suma pe care o pierd pe cazarea deja plătită.

“Despre compensații, cazare la hotel și ce mai este, trebuie completat formularul de pe site, de la secțiunea contacte”.

HotNews.ro: Deci există o șansă să primesc și acești bani pe cazare?

Nu știu să vă răspund în mod exact. Asta chiar nu știu, pentru că este un departament diferit și nu avem informări până în momentul de față, dar se poate completa (n.r. formularul de reclamație) și fiind drept pentru compensații automat ar trebui primite”, explică operatoarea.

Citește și