Pornind de la succesul Declaratiei 88/2007 cu privire la declansarea investigatiilor la nivelul UE cu privire la abuzul de putere dominanta a supermarketurilor, mi-am propus sa va dezvalui cum se vede aceasta recenta decizie de la Bruxelles. Care sunt ecourile acestei sensibile probleme a pietei retailului, dar si solutiile previzibile?

Vitezele diferite de modernizare ale pietelor europene de retail au polarizat perceptiile fata de puterea reala a supermarketurilor.

Binevenite in spatiile unde oferta a fost decenii de-a randul deficitara - cazul fostelor tari comuniste, avantajoase pentru consumatorul ocupat si incercat permanent de penuria timpului liber destinat cumparaturilor, supermarketurile apar ca o binecuvantare in satisfacerea nevoilor noastre prin promovarea asa-numitului comert modern. Producatorii, furnizorii si consumatorii de pe pietele britanice, franceze si germane, unde puternicele lanturi de magazine europene au prins cele mai adanci radacini, sunt si primii care au resimtit acut efectele perverse ale dominatiei supermarketurilor si au cautat caile potrivite de solutionare.

Voci efervescente ale asociatiilor de producatori si mici comercianti au dus in ultimii ani la investigatii initiate de catre autoritatile de concurenta. Ele semnaleaza tot mai desele practici comerciale abuzive promovate pe propriile lor piete libere, invocand de cele mai multe ori lipsa parghiilor specifice de remediere.

Asa se explica aparitia in aceste tari a solutiilor unilaterale pentru reglementarea abuzului de pozitie dominanta de pe piata comertului cu amanuntul de produse alimentare si nealimentare.

Spre pilda, codurile de conduita au reprezentat solutia britanica (2000). Legi specifice care interzic expres vanzarea produselor sub costurile de productie (Legea Galland, 1996), dar si a adaosurilor pentru servicii pe care distribuitorii le solicita abuziv furnizorilor (Legea Dutreil II, 2005) au caracterizat abordarea francezaii. Nemtii au introdus nu demult un pachet de reforme legislative pentru a limita puterea marilor companii de a impune termenii si conditiile speciale “nejustificate si repetate” furnizorilor (2005)iii.

Toate aceste eforturi nationale sunt subsumate de fapt principiului de transparentizare a conditiilor contractuale si de liber acces al producatorilor si furnizorilor la consumatorul european.

Razboiul preturilor

Ca armonia faimosului tandem piata libera / concurenta este garantata de noi, consumatorii finali, e un lucru bine stiut.

“Inamici” in negocieri, furnizorii si distribuitorii devin complementari in favoarea noastra. Ceea ce se stie insa mai putin e ca, pe masura preluarii puterii de piata, complicitatea celor doi nu mai rezista. Soldurile incredibile pe care supermarketurile de pe strazile pariziene, milaneze, vieneze, bucurestene sau de aiurea si le permit ascund de fapt practici comerciale perverse, fie in defavoarea producatorilor, fie in cea a consumatorilor.

Marile lanturi de magazine devin pe zi ce trece “grǎnicerii” care pot sa deformeze sau chiar sa impiedice accesul fermierilor si al producǎtorilor la consumatorii europeni. Taxa de intrare in magazin, taxa de raft, taxa de deschidere pentru cazul noilor magazine inaugurate, taxa de catalog – iata doar cateva exemple din categoria asa-numitelor taxe din spatele facturii impuse producatorilor.

Ele pot ajunge pana la 30% din pretul produselor, efectele directe tinand de comprimarea performantelor producatorilor, cele indirecte rasfrangandu-se, la randul lor, asupra salariilor angajatilor, furnizorilor de materii prime s.a.m.d.

Efectul de supermarket

O investigatie realizatǎ de asociatia fermierilor spanioli (COAG) a dezvǎluit cǎ, desi inflatia in sectorul legume-fructe a crescut cu 3,7%, preturile plǎtite producǎtorilor agricoli au rǎmas stabile si mici in anii 2004 si 2005.

In schimb, adaosurile practicate de grupurile de supermarketuri au continuat sǎ creascǎ. Mai concret, pretul de retail pentru clementine a fost de aproape opt ori mai mare decat pretul de achizitie de la producǎtor. Pentru o gamǎ largǎ de produse, preturile de retail au fost in medie de patru ori mai mari decat preturile de achizitie de la fermieri. In aceeasi perioada, in ciuda cresterii usoare a preturilor de achizitie, veniturile agricultorilor au scǎzut sub nivelul celor din anii 1990 (“Quien se queda lo que tu pagas?”, 19 ianuarie 2006, COAG, Madrid).

Razboiul preturilor intre principalii retaileri insisi a dus la noi presiuni pentru diminuarea preturilor platite furnizorilor. Cel mai puternic afectate sunt asa-numitele “produse cu valoare cunoscuta,” ca bananele sau painea, produse ale caror preturi sunt frecvent monitorizate. Dependenta furnizorilor de cateva supermarketuri este deci tot mai puternica si da celor din urma forta de a dicta unilateral termenii si preturile.

Furnizorii sunt obligati de retaileri sǎ le reducǎ apoi artifical. La randul lor, ei isi obligǎ angajatii sǎ lucreze mai mult timp si intr-un ritm mai rapid, cu efecte perverse asupra conditiilor de muncǎ si a securitatii slujbelor. Chiar si fermele cele mai mari si mai puternic mecanizate reusesc cu greu sǎ le satisfacǎ cererile. Tot mai multe dintre ele sunt astfel preluate de cateva intreprinderi puternice.

Comunitǎtile sǎrace sunt, evident, cele mai vulnerabile in fata dezechilibrelor extreme in raporturile de putere.

Cursa de reducere a preturilor intre principalii doi retaileri britanici (Asda/Wal-Mart si Tesco) a dus, de exemplu, la diminuarea incasarilor importatorilor britanici de banane. Apropierea de pragul falimentului a impus minimizarea costurilor.

O prima solutie la care s-a apelat a fost concedierea multor angajati permanenti si apelul la emigranti. A doua solutie, imbinata cu cea dintai, a condus la exercitarea unor presiuni majore asupra principalului furnizor de banane pentru piata britanica, Costa Rica. Producǎtorii costa ricani au redus automat salariile angajatilor cu o treime, au inlocuit multe posturi permanente cu unele temporare si au anulat o parte semnificativa a drepturilor sindicale.

Muncitorii din micul stat latin o duc astǎzi mai rǎu decat acum zece ani, iar investitiile in infrastructura tǎrii, finantate in trecut din veniturile generate de exportul de banane, au scǎzut drastic (“Collateral Damage”, Banana Link, octombrie 2006).

Lupta pentru piata

Pe de o parte, supermarketurile au devenit rapid forte multinationale, a caror activitate nu mai poate fi controlata cu mijloace juridice corective nationale.

In plus, practicile anti-monopol sunt legiferate de catre Uniunea Europeana pentru a impiedica marii producatori de la abuzul unei pozitii dominante, dar nu exista acte normative similare pentru marii comercianti. Realitatea pietei de vanzare cu amanuntul ne impune insa sa acceptam dominatia unui numar tot mai restrans de actori pe aceasta piata. Si asta fiindca in circuitul economic liber jucatorii nu isi doresc cat mai multi concurenti.

Din contra, fiecare in parte lupta pentru cote de piata mai mari si, implicit, pentru dominarea pietei. De pilda, in mai multe State Membre ale UE, principalii 5 retaileri reprezinta peste 70% din piata produselor agro-alimentare: Finlanda - 90%, Suedia - 82%, Slovenia - 82%, Irlanda - 81%, Estonia - 79%, Austria - 79%, Germania si Franta - cate 70% (Global Retail Concentration, Planet Retail, 2006).

Fireste, concentrarea puterii nu este incriminabila per se, ci doar atunci cand ea aluneca spre abuzul de pozitie dominanta.

Insasi dezvoltarea de grupuri europene de achizitie, in care supermarketuri din diferite tǎri isi unesc fortele pentru a prelua furnizorii, a contribuit la cresterea puterii de cumpǎrare a retailerilor.

Automat, creste si potentialul lor de a recurge la intelegeri restrictive si confidentiale cu concurentii, prin schimburi de informatii ce depǎsesc granitele nationale ale Statelor Membre. In 2005, din cei opt mari retaileri - Carrefour (Franta), Metro Group (Germania), Tesco (Marea Britanie), Rewe, Schwarz Group, Edeka (Germania), Auchan (Franta), Aldi (Germania) – sapte operau atat in Europa Centralǎ si de Est cat si in Europa occidentalǎ.

Exceptie face Edeka. Primii patru detailisti enumerati mai sus sunt cele mai mari lanturi de magazine ca si cota de piatǎ pe ambele regiuni europene.

Anchetarea supermarketurilor

Pe de alta parte, sa nu uitam ca dreptul european al concurentei a intrat intr-un proces puternic de reforma incepand cu anul 2004.

Cu aceasta ocazie sunt modificate si completate o serie de norme de aplicare a dispozitiilor Tratului european referitoare la acordurile restrictive (art. 81) si la abuzul de pozitie dominanta (art. 82) si apare un nou regulament al concentrarilor. Reforma politicii concurentiale a continuat in anii 2005 si 2006, dar a fost focalizata pe problematica ajutoarelor de stat. Anul 2007 este in schimb martorul initiativelor si actiunilor europene asumate in sensul combaterii deficientelor pietei cauzate de comportamentul anticoncurential al operatorilor si al anumitor structuri de piata.

Sa va dau doua exemple concrete. In rezolutia din 25 aprilie 2007, Parlamentul European si-a exprimat avizul cu privire la Cartea verde a Comisieiiv privind actiunile in despagubiri in cazul incalcarilor normelor comunitare in materie de acorduri si abuzuri de pozitie dominanta. Piata serviciilor bancare cu amanuntul a facut obiectul anchetei si a sanctiunilor europene multiple impotriva masurilor tarifare care impiedicau emiterea de carduri bancare la preturi competitive, a practicilor comerciale restrictive (amenda de 10 milioane euro impusa societatii Visa, urmand sa se stabileasca o amenda si pentru MasterCard) etc.

Anul curent continua aceeasi linie de abordare aplicata altor sectoare economice si piete relevante de consum.

In acest cadru global, initiativa Parlamentului European apare ca o politica proactiva de promovare a concurentei, raportata la activitatea curenta a Comisiei Europene. Argumentele dezbaterilor politice europene actuale tin de construirea unei piete europene de retail mai corecta si mai sustenabila, protejarea drepturilor consumatorilor, ale agricultorilor si fermierilor, ale angajatilor si ale mediului.

Un europarlamentar britanic, un altul polonez, un maghiar si doi francezi au redactat Declaratie nr. 88/2007 (privind anchetarea abuzurilor de putere exercitate de supermagazinele din Uniunea Europeana).

Adoptata cu ajutorul altor 439 de semnatari, la 31 ianuarie 2008, acest demers se traduce oficial intr-o rezolutie, pe care presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, a inaintat-o oficial Comisiei Europene ca o recomandare pe data de 18 februarie 2008.

Ea consta expres in anchetarea si solutionarea de catre Comisia Europeana a abuzurilor de putere exercitate de supermagazinele din Uniunea Europeana.

In asteptarea unei noi directive UE

Sunt asteptate pe parcursul anului curent detalii din partea Directoralui General al Concurentei cu privire la efectele concentrarii pietei europene de retail, la intentiile sale de modernizare a politicilor de combatere a abuzului de pozitie dominanta pe piata cu amanuntul.

Declaratia scrisa a Parlamentului European este mai degraba o chemare, procedural limitata ca dimensiune la maximum 200 de cuvinte. Astfel, ea solicita initierea unei investigatii de catre DG Concurenta si eventuale reglementari pentru a proteja consumatorii, lucratorii si producatorii de orice abuz de pozitie dominanta sau de efectele negative identificate in cursul respectivei anchete. Daca se verifica acuzatiile europarlamentarilor vom asista, foarte probabil in mai putin de doi ani, la o noua directiva, dar numai dupa ce se finalizeaza analiza Comisiei Europene.

Se stie insa ca aceste anchete pot dura si ani de zile (de exemplu in Anglia, o ancheta in privinta pretului de comercializare al laptelui a durat aproape doi ani). Multi vor invoca apoi riscul ca pana la finalul comunicarii primelor rezultate, efectele sa fie tardive si sa nu mai fie de folos nimanui. Ei nu fac decat sa sugereze ca majoritatea povestirilor moderne fie incep bine si se sfarsesc prost, fie incep prost si se sfarsesc si mai prost.

Pana nu vedem concluziile analizei DG Concurenta discutam doar ipotetic. Perpetuarea imobilitatii de pana acum nu ar face decat sa amplifice efectele negative semnalate.

Romania, locul trei pe harta

Cota de piata cumulata a primilor 5 distribuitori cu amanuntul era de 30% in 2007.

Ea urmeaza acum exploziv tendinta europeana, Romania fiind a treia destinatie atractiva pentru expansiunea marilor lanturi europene de magazine in urmatorii ani, dupa Rusia si Cehia. Nu putem insa sa nu ne intrebam si care va fi reactia forurilor decizionale romanesti in aceasta privinta? Mai intai de toate, declaratia adoptata a fost transmisa de catre Parlamentul European atat Comisiei si Consiliului, cat si parlamentelor statelor membre, inclusiv Romaniei.

Fiind insa intr-un an electoral cred ca vom asista mai degraba la pasivitatea Parlamentului si al Guvernului Romaniei. Sper insa ca cel care se va autosesiza va fi Consiliul Concurentei si ca va demara o investigatie din oficiu pe piata romaneasca de retail. Presiunile asociatiilor de mici producatori sau a petitiei lansate de catre revista Prezent ar putea impulsiona lucrurile. Pana in prezent, din cate stiu, nu s-a intamplat nimic in acest sens.

Orice reglementare, fie ea nationala sau europeana, va trebui sa porneasca de la identificarea mijloacelor de depistare a practicilor anticoncurentiale, evitand riscul sanctionarii castigatorilor sau al imixtiunii politicului sau birocratiei in functionarea pietelor libere. Legile de functionare a pietei si ceea ce inseamna pret corect intr-o conjuctura data ne sunt mult mai clare astazi.

Insasi caile de care dispun guvernele pentru a controla miscarea preturilor, in special in sensul temperarii acestora, sunt astazi mult mai subtile si puternice. Autoritatile dispun de instrumente fiscale si monetare pentru a controla cererea si oferta fara a le distorsiona, adica facand ca preturile sa se mentina scazute fara alterarea jocului liber al fortelor pietei. Apare evident insa ca in cazul pietei de retail aceste masuri nu sunt suficiente pentru a tempera presiunile exercitate de marile lanturi de magazine asupra furnizorilor si producatorilor si nu rezolva problema accesului micilor actori pe piata si nici pe cea a garantarii libertatii de alegere a consumatorului.

Blandeatea Consiliului Concurentei

O treime din consumatorii romani prefera sa-si faca cumparaturile in supermarketuri, dar pana in 2010 se estimeaza ca ponderea lor va creste la 50%. Magazinele traditionale realizeaza, asadar, inca mult peste jumatate din vanzarile de produse alimentare si nealimentare.

Pe termen lung, acest raport se va schimba semnificativ in favoarea comertului modern (hipermarketurile, supermarketurile, magazinele de tip discount si cash&carry), care inregistreaza in Romania cel mai mare ritm de crestere din regiune, de circa 5% pe anvii. Spre pilda, Consiliul Concurentei a autorizat chiar de curand operatiunea de concentrare economica realizata de catre SC Carrefour Romania SA Bucuresti prin preluarea controlului unic, direct, asupra SC Artima SA.

Pe piata relevanta romaneasca nu exista inca indoieli serioase privind compatibilitatea acestor concentrari cu un mediu concurential normal.

Menirea Consiliul Concurentei este tocmai acela de a preveni si elimina denaturarile concurentei. In Romania nu sunt putine cazurile in care partenerii comerciali „se bucura” de conditii inegale la prestatii echivalente, provocand unora dintre ei, in acest fel, un dezavantaj in pozitia concurentiala.

Nici cazurile de exploatare a starii de dependenta a unui agent economic sau a consumatorilor pe o piata nu ne sunt straine. Nici chiar practicarea unor preturi excesive pe piata interna care sa poata sustine vanzarea la export sub costul de productie.

Din pacate, Consiliul Concurentei nu are in palmares prea multe investigatii in acest sens si, cu atat mai putin, interdictii si sanctiuni.

Cautarile noastre au evidentiat un singur caz de amenda aplicata in 2004 impotriva unui agent economic care, dupa concentrarea economica initiata, si-a crescut preturile cu 50%. El a fost obligat sa le reduca si sa prezinte trimestrial, timp de doi ani, situatia financiara lunara si fundamentarea costurilor, iar semestrial situatiile privind negocierile purtate cu beneficiarii produselor sale in vederea stabilirii preturilor in conditii de piata (Decizia 329/2004).

Intransigenta Consiliul Concurentei a fost cvasi-inexistenta in cazul preturilor impuse si comisioanele ascunse ale facturilor solicitate de catre supermarketuri furnizorilor, nefiind vreodata subiect de ancheta in Romania. In schimb, Consiliul Concurentei a reglementat, de facto si de jure, situatiile in care furnizorii introduc in contractele de distributie clauze anticoncurentiale.

De pilda, este renumita speta din practica Consiliului Concurentei prin care, la sfarsitul anului 2005, a amendat cu peste 200 miliarde ROL (peste 5,5 milioane EURO) compania Wrigley si un numar de 26 agenti economici distribuitori de produse Wrigley, datorita incalcarii art. 5 alin.(1) din Legea concurentei prin fixarea pretului de revanzare, direct prin clauza contractuala referitoare la pret si indirect prin politica de discounturi.

Cu toate acestea, potrivit Legii nr. 21/1996 a concurentei (art. 5, 6 si 8), sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici care au ca obiect sau ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care urmaresc:

• fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare ori de cumparare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale;

• limitarea sau controlul productiei, distributiei;

• aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala.
  
  

Pot fi exceptate de la interdictiile de mai sus acele intelegeri care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

• efectele pozitive prevaleaza asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrangerea concurentei provocata de respectivele intelegeri;

• beneficiarilor sau consumatorilor li se asigura un avantaj corespunzator celui realizat de partile la respectiva intelegere;

• eventualele restrangeri ale concurentei sunt indispensabile pentru obtinerea avantajelor scontate, iar, prin respectiva intelegere, partilor nu li se impun restrictii care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate mai sus;

• respectiva intelegere nu da partilor posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pietei produselor la care se refera;

• intelegerea contribuie sau poate contribui la ameliorarea productiei ori distributiei de produse; intarirea pozitiilor concurentiale ale intreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna; practicarea in mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru consumatori.
  
  Exceptarile sunt acordate de catre Consiliul Concurentei pentru cazuri individuale de intelegeri, sub forma de dispensa.

Legislatia in domeniul concurentei interzice, asadar, orice intelegeri intre furnizori si distribuitori care au ca obiect sau efect impunerea sau fixarea directa sau indirecta a pretului de revanzare. Aceste categorii de intelegeri sunt atat de grave incat nici nu intra sub incidenta regulii de minimis prevazuta de aceeasi lege, care se refera la agenti economici cu cifre de afaceri si cote mici de piata.

O piata concurentiala functionala se bazeaza chiar pe principiul ca distribuitorii/furnizorii de produse identice sau substituibile ofera consumatorilor preturi diferite, in functie de raportul cerere/oferta, politica si regulile de concurenta interzicand orice forma de stabilire a pretului.

Vigilenta Consiliului Concurentei va trebui sa se indrepte acum si spre monitorizarea practicilor potential anticoncurentiale ale marilor lanturi de magazine active in economia romaneasca.

Aspectele majore care trebuie analizate tin de riscurile de deformare sau chiar de impiedicare a accesului fermierilor si al producatorilor la consumatori. Sunt vizati aici indeosebi cei care nu pot sau nu vor sa se conformeze conditiilor restrictive impuse sub presiunile pozitiei dominante a supermarketurilor.

Taxele din spatele facturii impuse

Taxa de intrare in magazin, taxa de raft, taxa de deschidere pentru cazul noilor magazine inaugurate, taxa de catalog – iata doar cateva exemple din categoria asa-numitelor taxe din spatele facturii impuse producatorilor.

Ele pot ajunge pina la 30% din pretul produselor, efectele directe tinand de comprimarea performantelor producatorilor. Efectele indirecte se rasfrang apoi asupra salariilor angajatilor, furnizorilor de materii prime s.a.m.d. Dependenta furnizorilor de cateva supermarketuri este deci tot mai puternica si da celor din urma forta de a dicta unilateral termenii si preturile. Furnizorii sunt obligati de retaileri sa le reduca apoi artifical.

La randul lor, ei isi obliga angajatii sa lucreze mai mult timp si intr-un ritm mai rapid, cu efecte perverse asupra conditiilor de munca si a securitatii slujbelor.

Totusi, care ar fi solutiile pentru piata noastra, avand in vedere ca, inca, aici puterea supermarketurilor este mai mica comparativ cu alte tari din Comunitatea Europeana Am putea vorbi de masuri legislative care sa impuna o reglementare mai clara a raporturilor dintre producatori si marile lanturi de retail, fara sa aducem atingere regulilor pietei concurentiale? Apelarea la solutii precum noi reglementari sau noi structuri birocratice nu face decat sa reactiveze statul maximalist.

Avocatii marilor lanturi de magazine vor deveni rapid experti in eludarea lor. Micii producatori si consumatorii nu vor beneficia de pe urma unor astfel de interventii pe piata. Solutiile reale tin tocmai de limitarea birocratiei, de crearea de conditii pentru aparitia concurentei, astfel incit producatorii sa aiba o alternativa la vanzarea prin intermediul supermarketurilor.

Posibila solutie: stimularea cooperarii

Introducerea unei noi legi nationale ar fi plauzibila doar daca reglementeaza de pilda, relatiile dintre furnizor si retailer prin interzicerea vanzarii la preturi mai mici decat costurile si daca reuseste sa reduca dependenta in relatiile comerciale prin favorizarea conditiilor de concurenta libera, a accesului micilor producatori la consumatori.

Producatorii agricoli romani acuza vehement "embargoul" supermarketurilor, considerand ca preturile alimentelor din Romania sunt printre cele mai mari din UE din cauza lipsei unei concurente reale intre produsele romanesti si cele de import, dictata de politicile marilor magazine. Solutiile la indemana noastra tin, in definitiv, de modelarea culturii de consum, extinderea spatiilor alocate pietelor taranesti la orase, interzicerea interdictiilor absurde impuse comerciantilor, asigurarea dreptului producatorilor de a vinde produsele direct oricarui magazin de cartier.

Din contra, initiative romanesti precum cele legate de reducerea TVA la produsele alimentare de baza la 5% se vor rasfrange in mare parte asupra importurilor si nu a producatorilor locali. Apoi, vanzarea produselor alimentare primare restrictionate doar la producatori sau la rudele de gradul I si II ale acestora in pietele locale continua sa limiteze libertatea economica.

Birocratia suplimentara primeste aplauzele presei, relevand masura ca pe o lupta impotriva bisnitarilor.

Din pacate, mass-media insasi traieste din publicitate. Supermarketurile aloca fonduri in acest sens, dar micii intreprinzatori nu. Agricultorii romani sunt insa acuzati, la randul lor, de neadaptare la principiile concurentei libere, de incapacitatea de a furniza constant volume mari de produse, de slaba capacitate de negociere si oferta a unor discounturi atractive.

Solutia care o intrevad aici tine de stimularea fiscala a cooperarii producatorilor agricoli in ferme puternice sau in organizatii care sa propuna o oferta comuna ca o masura utila. Cert este ca actualul deficit comercial este puternic alimentat de importurile "ieftine", incurajate de retelele de retail, iar absenta reactiei noastre si din partea statului transforma piata romaneasca in scena celor mai dure experimente in materie de preturi de consum.