Câțiva reprezentanți ai elevilor de la Asociația Elevilor din București și Ilfov și de la Asociația Elevilor din Constanța protestează, în acest moment, în fața Ministerului Educației și îi cer ministrului Monica Anisie să rezolve problema transportului elevilor din mediul rural. Elevii spun că vor ca ministrul Educației să ajute de urgență la oprirea ordonantei 51/2019, care "a desființat transportul elevilor".

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE ora 18.00 Elevii spun că în urma discuțiilor cu ministrul Educației nu au ajuns la niciun rezultat și că dau termen până luni Guvernului să rezolve problema lor.

”Din păcate, observăm un tipar în atitudinea guvernanților, aceasta fiind mimarea unui dialog, iar la auzul problemelor cu care se confruntă elevii, decidenții dau din umeri, spunând că nu pot face nimic sau încercând să întârzie rezolvarea problemei. Discuția de astăzi nu a avut niciun rezultat, nimeni nu și-a asumat rezolvarea problemei. În acest sens, AEC dă termen până luni, 25 noiembrie, reprezentanților Guvernului, să soluționeze această problemă. În caz contrar, vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că elevii sunt respectați, iar drepturile lor protejate”, a spus Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

UPDATE 14. 20 Elevii au fost chemați în biroul ministrului pentru o discuție.

Elevii prezenți la protest spun că nu vor pleca din fața instituției până când ministrul nu va decide să se implice în rezolvarea problemei.

”Astăzi membrii AEBI și membrii AEC nu vor pleca de la Ministerul Educației și Cercetării până când ministrul nu va decide să ajute la rezolvarea problemei transportului elevilor din mediul rural prin emiterea unui punct de vedere către CCR”, au anunțat elevii.

Aceștia cer abrogarea OUG 51/2019.

”Solicităm ministrului să ajute de urgență la oprirea Ordonanței 51/2019, care a desființat transportul elevilor. Nu vom pleca până când ministrul nu va transmite un punct de vedere către Curtea Constituțională în privința ordonanței”, mai anunță elevii.

În urmă cu două zile, Asociaţia Elevilor din Constanţa a anunțat că a dat în judecată Guvernul României şi trei ministere pentru anularea unei hotărâri ce împiedică acordarea reducerilor pentru elevi la transportul judeţean.

"Atragem atenţia asupra faptului că, din cauza neglijenţei persoanelor responsabile din cadrul administraţiei publice centrale, un act normativ, HG 309/1996, care ar fi trebuit abrogat încă de la abrogarea fostei legi a educaţiei, în baza căreia a fost emis, a rămas în vigoare şi produce efecte dăunătoare în ceea ce priveşte asigurarea accesului liber la educaţie pentru toţi copiii. În acest sens, organizaţia noastră a transmis încă din luna aprilie o cerere către Guvern, prin care solicitam abrogarea acestui act, şi propunerea ca o nouă hotărâre de guvern să aprobe normele de aplicare pentru reducerile elevilor, adaptate la contextul economic şi juridic actual. Din cauza faptului că nu am primit un răspuns, la începutul acestei săptămâni, Asociaţia Elevilor din Constanţa a iniţiat o acţiune în anularea acestui act normativ", au precizat reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Citiți și:

Constanţa: AEC a dat în judecată Guvernul pentru o hotărâre care împiedică acordarea reducerilor la transportul judeţean

Ce soluții propun transportatorii și elevii pentru decontarea transportului elevilor navetiști

Ministerul Educației spune că va deconta toate abonamentele de transport/ Elevii arată că deconturile sunt parțiale

Elevii din Constanța au dat Guvernul în judecată pentru că nu ar deconta abonamentele de transport