Patru din cinci copii cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani nu fac suficiente exerciții fizice, arată un prim studiu, la nivel mondial, realizat de Organizația Mondială a Sănătății, citat de BBC News. Inactivitatea afectează starea generală de sănătate a copiilor, atât la nivelul funcționării organismului, cât și la nivel mental.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit OMS, nerespectarea recomandărilor de a face cel puțin o oră pe zi de exerciții fizice afectează atât dezvoltarea creierului, cât și a abilităților sociale.

De asemenea, o altă observație este aceea că fenomenul este prezent atât în țările dezvoltate, cu un nivel de trai ridicat, cât și în cele sărace.

Studiul mai arată că băieții sunt mult mai activi decât fetele în aproape toate cele 146 de țări monitorizate, cu excepția a 4 state.

Printre sporturile recomandate sunt alergatul, ciclismul, înotul, fotbalul, gimnastica, iar timpul recomandat este de cel puțin 60 de minute pe zi, practicarea regulată a mișcării ajutând la o bună funcționare a inimii și a plămânilor, formarea musculaturii și dezvoltarea oaselor, o stare psihică mai bună și greutate optimă.

Adolescenții activi au șanse să devină adulți activi, ceea ce reduce riscurile unor boli cardiace sau chiar a diabetului de tip 2 și ajută la dezvoltarea creierului, oamenii care fac mișcare având funcții cognitive mai bune, putând învăța mai ușor și fiind mult mai sociabili.

Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici ține de accentul pus pe performanța academică în detrimentul altor activități. ”Tinerii sunt încurajați să muncească din greu și să studieze pentru examene”, spune unul dintre autorii cercetării Leanne Riley.

"Adesea, mare parte din zi, copiii stau la școală și își fac temele, astfel încât nu mai au oportunitatea să fie mai activi”.