Asociația Forumul Judecătorilor din România acuză Inspecția Judiciară și conducerea Consiliului Superior al Magistraturii că încearcă „ascunderea grosolană a unei proceduri disciplinare inițiate față de un judecător” care a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară.
„Contrar realității evidente, printr-o adresă emisă în data de 21 octombrie 2019 de Inspecția Judiciară, sub semnătura inspectorului-șef jud. Lucian Netejoru, la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, d-na jud. Lia Savonea, publicată în presă, se susține că: „pe rolul Inspecției Judiciare nu există lucrări din categoria celor la care se referă solicitarea adresată instituției noastre. Facem precizarea că sesizările având ca obiect săvârșirea abaterii disciplinare anterior menționată au fost clasate”, afirmă AFJR, într-un comunicat.
- UPDATE Inspecția judiciară a precizat, într-un răspuns transmis HotNews.ro. că „lucrarea invocată în anumite articole de presă nu se mai afla pe rolul IJ la 21 octombrie, fiind confirmata la 18 octombrie”.
AFJR se referă la două documente publicate pe Facebook de ziaristul specializat pe justiție Ionel Stoica. Este vorba de o adresă în care șeful IJ, Lucian Netejoru, o informează pe șefa CSM că nu există pe rolul Inspecției Judiciare o cercetare disciplinară în cazul celor care au sesizat CJUE. Un alt document al IJ, rezoluția cu numărul 2112/A din 1 iulie 2019, dispune tocmai începerea cercetării judiciare față de o judecătoare din Bihor care a sesizat CJUE.
„Aşa cum reiese din rezoluția nr. 2112/A/01.07.2019, publicată în extras tot de presă, s-a început cercetarea disciplinară împotriva d-nei judecător G.C., pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. ș din Legea nr.303/2004, ceea ce dovedește caracterul fals al informațiilor comunicate de Inspecția Judiciară prin adresa nr. A19-3478/1 din 21.10.2019. Rezoluția menționată este semnată de inspectorul-șef jud. Lucian Netejoru, persoană care ulterior neagă existența unei atare proceduri disciplinare prin semnarea unei adrese solicitate de președintele CSM, destinată, cel mai probabil, utilizării la Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, subliniază AFJR.
„O atare situaţie reprezintă o ascundere grosolană a unei proceduri disciplinare inițiate față de un judecător care a sesizat, în exercitarea atribuțiilor sale jurisdicționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, ce face obiectul cauzei C-379/19, Procuror DNA – Serviciul Teritorial Oradea, aspect care impune demisia imediată a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare. Mai mult, conform art.321 alin.1 din Codul penal, „(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, mai arată asociația judecătorilor.
Judecătorea din Bihor a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene o cerere de decizie preliminară, ce face obiectul cauzei C-379/19, Procuror DNA – Serviciul Teritorial Oradea, solicitând răspunsul la următoarele întrebări:
- „1. Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 și cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român?
- 2. Articolul 2 corelat și cu art. 4 alin. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că în cadrul obligației statului membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie și necesitatea că România să respecte cerințele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, inclusiv în privința abținerii intervenției unei curți constituționale, o instituție politico-jurisdicțională, de a interpreta legea și de a stabili modul concret și obligatoriu de aplicare a ei de către instanțele judecătorești, competența exclusivă atribuită autorității judecătorești și de a institui norme legale noi, competența exclusivă atribuită autorității legislative? Dreptul Uniunii Europene impune înlăturarea efectelor unei astfel de decizii pronunțate de o Curte Constituțională? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?
- 3. Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră, hotărârea din 27 februarie 2018, Associacao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, ECLI:EU:C:2018:117), se opune substituirii competentelor lor de deciziile Curții Constituționale (Deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 și Decizia nr. 26/16.01.2019), cu consecința lipsirii de previzibilitate a procesului penal (aplicare retroactivă) și a imposibilității interpretării și aplicării legii la cauza concretă? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?”
FJR amintește următoarele principii rezultate din jurisprudența CJUE privind atribuția judecătorilor de a sesiza Curtea, la adăpostul oricăror presiuni disciplinare (cauza C-8/19 PPU, RH, Spetsializiran nakazatelen sad – Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria):
- „38 (…) instanțele naționale au cea mai largă posibilitate de a sesiza Curtea în măsura în care consideră că o cauză pendinte în fața lor ridică probleme privind interpretarea sau aprecierea validității dispozițiilor dreptului Uniunii care necesită pronunțarea unei decizii de către acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C‑188/10 și C‑189/10, EU:C:2010:363, punctul 41, precum și jurisprudența citată).
- 39 Mai precis, instanțele naționale sunt libere să exercite această opțiune în orice moment al procedurii pe care îl consideră adecvat. Astfel, alegerea momentului celui mai oportun pentru a adresa Curții o întrebare preliminară ține de competența exclusivă a acestora (Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C‑614/14, EU:C:2016:514, punctul 17 și jurisprudența citată).
- 40 Curtea a statuat deja că, pe de altă parte, competența conferită de articolul 267 TFUE oricărei instanțe naționale de a efectua o trimitere preliminară la Curte nu poate fi repusă în discuție prin aplicarea unor norme de drept național care permit unei instanțe sesizate în apel să reformeze decizia prin care se dispune o trimitere preliminară la Curte, să desființeze această trimitere și să oblige instanța care a pronunțat decizia menționată să reia procedura de drept intern care a fost suspendată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio, C‑210/06, EU:C:2008:723, punctele 95 și 98). (…)
- 46 În al treilea rând, în ceea ce privește riscul unor sancțiuni disciplinare în caz de nerespectare a instrucțiunilor obligatorii ale instanței superioare, menționat de instanța de trimitere, și în legătură cu independența acesteia, Curtea a statuat deja că ea este esențială pentru buna funcționare a sistemului de cooperare judiciară constituit de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, întrucât acest mecanism nu poate fi activat decât de un organism care are sarcina de a aplica dreptul Uniunii și care îndeplinește printre altele acest criteriu de independență [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemul judiciar), cunoscută sub numele „LM”, C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 54 și jurisprudența citată].
- 47 În această privință, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului în cauză sau perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, cerința de independență impune de asemenea ca regimul disciplinar al celor care au îndatorirea de a judeca să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemul judiciar), cunoscută sub numele „LM”, C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctele 64 și 67, precum și jurisprudența citată]. Constituie o garanție inerentă a independenței judecătorilor faptul de a nu fi expuși unor sancțiuni disciplinare pentru exercitarea unei opțiuni precum cea de a transmite Curții o cerere de decizie preliminară sau de a alege să aștepte răspunsul la o astfel de cerere înainte de a se pronunța cu privire la fondul litigiului cu care sunt sesizați și care este de competența lor exclusivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C‑614/14, EU:C:2016:514, punctele 17 și 25, precum și jurisprudența citată)”.
