​233 de voturi sunt necesare ca moțiunea de cenzură să treacă azi de Parlament, iar Guvernul Dăncilă să fie demis. Liberalii spun că le au, pesediștii îi contrazic. Cu câteva ore înaintea votului, în cercurile PNL se dădeau ca sigure 239 de voturi pentru moțiune. Pesediștii nu le dădeau însă șanse la nici la 230. Negocierile s-au purtat om cu om până în ultimul moment. Totul se va decide astăzi începând cu ora 10.00, când sunt programate dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzură.

Viorica Dăncila, în ParlamentFoto: Guvernul Romaniei

Din ultimele calcule ale PNL, 239 de parlamentari vor vota moțiunea, cu șase mai mult decât numărul necesar demiterii guvernului. Negocierile au fost conduse de Ludovic Orban care în această perioadă a stat mai mult pe la Parlament. Au ajutat și alți lideri ai partidului, inclusiv ultimul venit Rareș Bogdan. Acesta a declarat chiar că a încercat să-i facă pe doi parlamentari să se alăture demersului PNL, însă oferta făcută de Dăncilă a fost mai tare. „Preferă banii”, a spus el aseară, în reuniunea PNL București-Ilfov.

CITEȘTE AICI MOȚIUNEA DE CENZURĂ INIȚIATĂ DE PNL

Dintre semnatarii moțiunii, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este și el convins că va trece. „E o aritmetică simplă”, a explicat el precizând că PSD are 204 parlamentari la care s-au adăugat șapte dezertori din ALDE. „Moțiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, iar între timp sunt și alții care s-au adăugat", a spus el.

Mai rezervat este liderul USR, Dan Barna. „Situație volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesediști s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziție vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, și sunt optimist că moțiunea va trece”, a spus el.

De partea cealaltă, Viorica Dăncilă susține că moțiunea nu va trece. Ea a avut aseară o întâlnire informală cu parlamentarii PSD la Vila Lac, după o săptămână în care a făcut turul parlamentului pentru a-i convinge pe cei nemulțumiți să nu treacă în barca opoziției.

„Suntem relaxați. Am luat în calcul toate scenariile, cu toate că toți au convingerea că mâine moțiunea nu va trece”, a declarat ea după întâlnire.

Conform ultimelor negocieri, social-democrații susțin că Opoziția nu va obține mai mult de 227 de voturi, insuficiente pentru înlăturarea Guvernului. Au ajuns la această concluzie socotindu-i pe cei trei deputați PSD care au renunțat la susținerea moțiunii, pe deputatul independent Adrian Dohotaru, semnatar al moțiunii care nu va vota, pe faptul că un senator USR nu poate fi prezent din motive medicale grave, pe deputata independentă Oana Bâzgan care este în delegație la Londra și pe alți trei parlamentari PMP care ar vota împotriva moțiunii. Acestora li se adaugă șapte parlamentari din ALDE care nu vor susține căderea Guvernului.

„Am discutat cu parlamentari. Mulți au vrut să discute cu mine, să mă întrebe ce va fi, cum va fi dacă se schimbă Guvernul? Mulți dintre ei erau preocupați de primari. Am discutat și mulți au înțeles. M-a sunat un deputat chiar cu câteva ore înainte să vin în emisiune și îmi spunea a vrut până acum să voteze moțiunea. M-au sunat mulți colegi și mi-au spus să nu fac acest lucru. Era unul dintre semnatarii moțiunii, de aceea cred că mulți vor da dovadă de responsabilitate. E foarte greu să explici că ai dat un guvern jos, nu performant, dar eficient, dar nu vii cu nimic”, a declarat aseară, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

Parlamentarii PSD vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii de cenzură, însă nu vor participa la vot, a mai spus ea.

Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.