Record negativ: România - cel mai redus consum de gaze din istoria modernă. România a înregistrat în luna iunie cel mai redus consum lunar de gaze naturale din istoria modernă, de doar 4,1 TWh, în scădere cu o treime față de cel din perioada similară a anului trecut, când s-au consumat 6 TWh, relevă date analizate de Profit.ro. Principala cauză: reducerea consumului de gaze de pe piața concurențială cu amănuntul, de la 5 TWh la doar 3 TWh. Precedentul record negativ a fost înregistrat în iunie 2017, când România a consumat 5,3 TWh, o cantitate cu peste 30% mai mare decât cea intrată în consum în iunie 2019, notează Profit.ro

Business reportFoto: Colaj foto

Soldul investițiilor străine trece de 80 mld de euro: situația pe sectoare. Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 81.124 milioane euro, adică aproximativ 5,5 miliarde euro mai mult față de finele anului anterior. Cu toate acestea, raportat la PIB, procentajul a ajuns de puțin sub pragul de 40%, de la 40,3% în anul precedent și un maxim de 41,15% atins în 2017. Practic, ritmul de creștere al ISD s-a situat ușor sub cel al avansului PIB. Datele centralizate și publicate de BNR arată că 70,85% din această sumă (57.479 milioane euro) s-a constituit în aport la capitalurile proprii (inclusiv profitul reinvestit) ale firmelor străine. Restul de 29,15% a fost reprezentat de creditul net primit de acestea din afara țării (23.645 milioane euro), potrivit Curs de Guvernare.

Ce a văzut un manager de top din HR-ul Microsoft la piața de talente românească: „Nu știu cum ați făcut. Pe LinkedIn, 21% dintre femeile din România au abilități și pregătire tehnică. În alte țări observăm procente de 5-6%”. Talentul proverbial al românilor cu privire tehnologie și tehnologia informației nu e un mit. În marile companii din lume, româna este una dintre principalele limbi vorbite. Surpriza vine când oamenii de la resurse umane constată că școala românească a reușit să producă un număr foarte mare de femei pricepute la tehnologie, multe dintre acestea cu înalte calificări în domeniu. „Ne uităm pe LinkedIn și informațiile din profiluri ne arată că 21% dintre femeile din România au abilități și pregătire tehnică. Pe alte piețe observăm procente de 5-6%”, spune fără să-și ascundă admirația Adrienne Day, Global Human Resources Leader la Microsoft, potrivit Republica.

De ce sunt de vină pentru preţurile mari la energie chiar funcţionari ai statului român. Studiul de adecvanță al Transelectrica, cu care Guvernul va merge la Bruxelles pentru a explica de ce sunt vitale pentru România centralele pe cărbune din Oltenia, conține și o constatare extrem de interesantă, făcută chiar de responsabilii Operatorului Pieței de Energie, OPCOM, în premieră: prețurile din piețele de energie, plătite în final de consumatori, prin facturi, sunt trase în sus de prețurile din piața de echilibrare. Prețurile au crescut ca urmare a unei intervenții a reglementatorului, ANRE, care a schimbat regulile pe această piață anul trecut, scrie Economica.net

Câţi bani pierzi dacă îi ţii la bancă. Pentru un depozit de 1.000 de lei, pe un termen de un an, doar câteva bănci plătesc dobânzi care aduc câştig. Cel mai mare câştig real, de 29,28 de lei, poate fi obţinut de la Libra internet Bank, care practică o dobândă de 3,25%, pe locul doi fiind Banca Transilvania, cu un câştig real de 26,56 de lei, ce poate fi obţinut în cazul unui depozit la scadenţă, cu dobândă de 3,50%. Câştigul real obţinut în urma unui depozit de 1.000 de lei constituit la Intesa Sanpaolo Bank, cu o dobândă de 3% pe an, este de 6,67 lei, relatează Adevărul.

Studiu: Comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului. Mediul economic global este mai puțin favorabil, iar comerțul mondial și-a pierdut avântul de dezvoltare, arată estimările Coface, potrivit cărora comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului 2019. Dezvoltarea protecționismului în China și Statele Unite, Brexitul și contractarea comerțului mondial rămân probleme majore. Totuși, în ciuda tuturor problemelor vizibile la orizont, economia olandeză rămâne puternică, conform Profit.ro

Autostrada Ploieşti - Braşov: luna aceasta ar putea fi încheiate negocierile cu chinezii şi turcii pentru construirea prin PPP. Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov reprezintă primul proiect prin PPP lansat de Guvernul Viorica Dăncilă şi are o valoare estimată de 1,36 miliarde de euro. În această vară, premierul României se răzgândise şi anunţase scoaterea proiectului din procedura prin PPP, pentru a fi declarat de importanţă naţională în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Între timp, deşi a fost aprobat în CSAT, acest proiect a continuat să fie derulat prin procedura de PPP, scrie Economica.net

Statele lumii nu-și mai țin rezervele în dolari. Moneda din Asia care a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Ponderea dolarului american în rezervele valutare mondiale declarate la Fondul Monetar Internaţional (FMI) a coborât în trimestrul al doilea până la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul lui 2013. Pe de altă parte, ponderea yenului japonez a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Rezervele deţinute în dolari americani în trimestrul al doilea al acestui an se cifrau la 6.790 miliarde dolari, sau 61,63% din rezervele alocate, comparativ cu 6.740 miliarde, sau 61,86%, în primul trimestru, notează InCont.ro

Schimbare majoră la Kaufland. Clienţii vor plăti pentru fiecare pungă în care pun legume sau fructe. Kaufland anunţă o schimbare majoră a pungilor de la raionul de fructe şi legume, în urma căreia clienţii vor fi obligaţi să scoată bani din buzunar pentru fiecare pungă pe care o folosesc. Mai precis, de la 1 octombrie, Kaufland România a introdus în magazine pungi biodegradabile compostabile la raioanele de legume – fructe, vitrina cu servire asistată, produsele care se vând vrac şi raionul de pâine. În schimb, fiecare pungă îi va costa pe clienţi 0,10 lei, potrivit Adevărul.