Tiesto, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din lume, s-a căsătorit cu iubita lui, modelul Annika Backes, pe 21 septembrie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Amangiri, o staţiune de lux construită în deşertul din statul american Utah, informează site-ul revistei People, preluat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Artistul olandez, al cărui nume real este Tijs Michiel Verwest, în vârstă de 50 de ani, a publicat şi o serie de fotografii realizate în acea zi specială, ce îl prezintă în timp ce îşi săruta soţia, în vârstă de 24 de ani, în mijlocul unui câmp şi sub o poartă decorată cu trandafiri albi şi roz.

Potrivit revistei Vogue, ceremonia, la care au participat 80 de invitaţi, a avut loc într-un hotel de 5 stele din Amangiri.