Polițiștii din Dâmbovița caută o fată de 11 ani din localitatea Gura Suții, care vineri nu a mai ajuns acasă de la școală. Căutările continuă sâmbătă, când vor fi folosite, pentru găsirea fetei, și un elicopter și mai multe drone.

Drona cu aparat foto/videoFoto: Agerpres

Polițiștii din Dâmbovița continuă sâmbătă căutările fetei de 11 ani, care a dispărut vineri. Fratele acesteia a sesizat polițiștii că sora lui nu a mai revenit de la școală, transmite Mediafax.

Căutările vor fi făcute sâmbătă și cu ajutorul unui elicopter și a unor drone.

Potrivit IPJ Dâmbovița, în momentul dispariției fata era îmbrăcată cu blugi albaștri, o bluză cu mânecă lungă de culoare gri și pantofi sport de culoare neagră cu roșu. Fata are 1,50 m înălțime, aproximativ 45 de kilograme greutate, ochi căprui și păr lung, castaniu.

Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.