Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a spus că profesoara care a atacat doi elevi cu spray paralizant la o școală din Satu Mare a făcut testul psihologic, pe care îl efectuează toate cadrele didactice, iar certificatul eliberat în urma procedurii a aratat că poate preda la clasă.

Daniel Breaz, ministrul interimar al EducațieiFoto: Hotnews

„Singurele lucruri și informații pe care le dețin este că și-a mai dat demisia în mijlocul anului, a lăsat clasa fără copii. Și-a dat demisia, a plecat din învățământ, a revenit vara, a dat din nou concurs și s-a intors la catedra. Am avut informații cum că a mai plecat de la ore în anii trecuți, lăsând copiii nesupravegheați. Această profesoară nu are ce să caute la catedră”, a declarat ministrul interimar al Educației, la Digi24.

Daniel Breaz spune că certificatul eliberat în urma testării psihologice a învățătoarei arată că aceasta poate preda elevilor.

„Anual se face o testare psihologică, facem testarea, și eu sunt cadru didactic. Surprinzător, certificatul respectiv a fost pozitiv. Nu pot să spun punctul de vedere vizavi de o decizie a unui psiholog, a unui medic. Dânșii stiu, am făcut și eu astfel de testări profesionist, dar decizia de a elibera un certificat pe baza testării respective, care îți dă posibilitatea să intri la clasă, să predai, aparține celor care se ocupă de aceste testări”, a mai spus Breaz.

Precizările vin după ce o învățătoare a fost reținută după ce a atacat, miercuri, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora, la școala gimnazială din Santău (Satu Mare). Cei doi elevi au fost duși la dispensar, dar nu au avut nevoie de spitalizare. Purtătorul de cuvânt al ISJ Satu Mare, Adriana Dinga, a declarat, pentru Mediafax, că învățătoarei i s-a desfăcut contractul de muncă începând de joi.

Citește și:

Cine este profesoara care a atacat elevii de la pregătitoare cu spray lacrimogen. Inspector: ”Lua note mari la examen, dar nu-și ducea niciodată anul până la capăt”

Satu Mare: O profesoară a fost reținută de poliție după ce a atacat doi elevi de la clasa pregătitoare cu un spray lacrimogen / Inspector: ”Nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani”