Tricoul din lemn și alge este soluția perfectă împotriva poluării. O companie mai puțin cunoscută s-a străduit să creeze un tricou pe care, dacă nu-l mai porți, îl poți arunca în grădină și se transformă în îngrășământ. În contextul în care nu ne mai putem opri din cumpărat haine, unii producători au căutat soluții pentru a micșora impactul lor asupra mediului înconjurător. În definitiv, prea puține dintre ele pot fi reciclate, iar asta trebuie să se schimbe. Soluția la problemă vine de la Vollebak, un startup de tech din Londra, scrie Playtech.

Faze tariFoto: Colaj foto

Înmormântarea inimii separat de restul corpului. Cum a apărut această practică. De-a lungul istoriei umane, inima a fost asociată cu sufletul sau afecţiunea, de aceea, ideea unei înmormântări a inimii nu ar trebui să reprezinte o surpiză pentru noi, indiferent dacă se mai practică sau nu în prezent. Înmormântarea inimii presupune îndepărtarea inimii unei persoane decedate pentru ca ulterior aceasta să fie depusă într-un loc ales de dinainte de moarte de către persoana în cauză sau într-un loc cu o importantă încărcătură emoţională pentru aceasta. Perioada cruciadelor a reprezentat punctul din istorie în care această tradiţie şi-a atins punctul maxim de popularitate, potrivit Descoperă.ro.

Cum a fost surprins un autocar pe o autostradă din Ungaria. Un șofer l-a urmărit. Un autocar al unei firme din Satu Mare a fost filmat pe o autostradă din Ungaria, în circumstanțe neobișnuite. Tracta o remorcă, un microbuz și o platformă pe care era fixat un autoturism, iar imaginile, odată postate pe internet, au fost intens redistribuite. Șoferul care a filmat totul a decis să urmărească autocarul până într-o parcare. Reprezentanții firmei românești au declarat apoi, că în acel moment nu se aflau pasageri nici în microbuz, nici în autocar, conform Știrile Pro Tv.

Cea mai mare grădină de acoperiș din lume se va deschide în Europa: care sunt beneficiile. Din englezul rooftop garden (grădină pe acoperișul unei case), francezii vor construi la Paris o fermă în centrul orașului. În spațiul din imaginile alăturate vor fi create sute de kilograme de legume și fructe care vor hrăni mii de oameni anual. Dacă proiectul se va materializa în forma propusă, francezii vor deține cea mai mare grădină de acoperiș din lume, înainte de finele anului viitor. Aceasta se va întinde pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați și se va dezvolta în condiții optime cu ajutorul a 20 de grădinari, notează Playtech.

O regiune din Italia oferă mii de euro celor care vor să se mute acolo. O regiune subpopulată din sudul Italiei oferă celor care vor să se mute 700 de euro pe lună timp de trei ani. Cei interesaţi trebuie să se mute într-unul din satele din zonă. Există, însă, şi câteva lucruri pe care viitorii rezidenţi trebuie să le facă. Cei care se mută şi primesc subvenţiile trebuie să-şi deschidă o afacere, iar satul în care se mută trebuie să aibă mai puţin de 2.000 de locuitori. Conform Institutului de Statistică din Italia, Molise, cu o populaţie de 305.000 de oameni, este una dintre regiunile care a pierdut cei mai mulţi rezidenţi în ultimii ani – 9.000 de persoane au părăsit zona din 2014 până acum, scrie Digi24.