Serbia va primi în lunile următoare nu mai puțin de nouă drone de atac din China și va avea opțiunea unei comenzi suplimentare de încă 15 drone din același model. Mutarea marchează practic prima vânzare de drone chinezești întro țară din Europa și în același timp e și una dintre cele mai semnificative exporturi militare a Chinei în Europa în ultimele decenii.

Drona Wing Loong II - ChinaFoto: Hotnews

Serbia a achiziționat încă din 2018 un acord cu China pentru nouă drone de atac de tipul Pterodactyl-1 (sau Wing Loong după cum mai sunt cunoscute acestea). Livrarea dronelor este așteptată pentru următoarele luni și marchează prima vânzare de acest tip a Chinei într-o țară din Europa și, totodată, unul dintre cele mai mari exporturi militare chinezești într-o Europă care în ultimele decenii s-a bazat aproape exclusiv pe tehnologii militare din Europa sau din Statele Unite, scrie publicația Stripes.com care citează informații publicate de media din Belgrad.

Publicația amintită mai semnalează că Beijingul este din ce în ce mai angajat economic în Serbia și în alte părți din sud-estul Europei ca parte a campaniei sale globale Belt and Road, în special prin proiecte de infrastructură precum drumuri, căi ferate și porturi.

Serbia - țară care a fost puternic bombardată de NATO în timpul războiului din Kosovo din 1999 - este un candidat la aderarea la Uniunea Europeană, însă a respins categoric și posibilitatea aderării la NATO. În schimb, Serbia s-a declarat națiune neutră din punct de vedere militar, afirmând că vrea să procure arme și alte echipamente militare de la diverși furnizori, inclusiv din SUA, Rusia, China și națiuni europene.

„Aceasta (vânzarea) va consolida foarte mult armata sârbă, care va câștiga capabilități pe care nu le-a avut în trecut”, a declarat ministrul Apărării, Aleksandar Vulin, într-un interviu marți la televiziunea de stat. Vulin a vorbit la doar o zi după ce a găzduit o delegație militară chineză la nivel înalt, condusă de generalul Zhang Youxia, vicepreședinte al puternicei Comisii Militare Centrale de la Beijing. În noiembrie anul trecut președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, declara că achiziția dronelor din China va costa circa 30 de milioane de dolari.

Dronele de luptă Pterodactyl-1 (cunoscute în China și sub denumirea Wing Loong), arată foarte asemănător cu familia de aeronave fără pilot MQ-9 Predator construite în SUA, au capacitatea de a cerceta și de a descoperi ținte în timpul zilei și noaptea pe care le poate angaja în luptă cu diverse bombe și rachete ghidate laser.

Drone poate transporta echipamente și muniții până la 200 de kilograme, poate opera pe o rază de 2.500 de mile și are o autonomie de 20 de ore de zbor.

Dronă Wing Loong II la Salonul Aeronautic de la Paris / Sursă: HotNews.ro

"Chinezii au avioane fără pilot foarte bune, probabil pe locul doi după Statele Unite", a spus analistul militar din Belgrad, Miroslav Lazanski, într-un interviu TV. „În mod evident, au copiat unele sisteme americane, dar dronele chinezești sunt foarte eficiente și foarte ieftine.”, a mai spus acesta.

În ultimii doi ani, Serbia a realizat mai multe achiziții militare din diferite surse: au obținut zeci de vehicule blindate Humvee din SUA, nouă elicoptere de atac Airbus H145M și șase avioane de vânătoare MiG-29 second-hand din Rusia.

Dronele de luptă Pterodactyl-1 au mai fost comandate până acum în mai multe țări asiatice și africane, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Nigeria, Pakistan, Indonezia Kazahstan, Arabia Saudită, Uzbekistan și Egipt. Dronele au fost folosite în atacurile aeriene împotriva militanților Statului Islamic din Libia și din Peninsula Sinai din Egipt, iar unul recent a fost doborât peste Yemen de către rebelii Houthi.

Citește și: