În urma performanței reușite de naționala de tineret la Campionatul European din Italia și San Marino, s-a arătat că fotbalul românesc are încă potențialul de a bucura lumea. Iată că, la nivel de club, avem o altă dovadă în sensul respectiv, în ciuda tuturor discuțiilor cu aparență contrară.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-adevăr, părea foarte greu de crezut că CFR Cluj, plecată din primul tur preliminar (obișnuit) al Champions League, va putea avea vreo șansă la grupele competiției adjudecate de Liverpool în sezonul trecut.

Contextul a rămas complicat și înaintea returului cu Astana. Nu ar trebui uitat faptul că formația lui Dan Petrescu a fost învinsă în Kazahstan, iar apoi condusă pe teren propriu. Acel prim obstacol trecut s-a dovedit a fi extrem de important. Nici dubla cu Maccabi Tel Aviv nu a trecut fără emoții, dar CFR-ul a izbutit să avanseze în turul al III–lea marcând de două ori (pe teren străin), fapt care era mereu arătat cu degetul în ceea ce privea stilul de joc al ardelenilor.

Din fericire, povestea ofensivă avea să se repete și aseară, pe Celtic Park. Totuși, meciul disputat marți va trebui analizat puțin diferit. Campioana României a avut o prestație lipsită de teamă (în majoritatea ei), jucând în fața unei echipe cu adevărat mari și pe un stadion care s-a ridicat la nivelul așteptat.

De altfel, Bogdan Mara a declarat, printre altele, într-o intervenție la Digi Sport, că nu a mai văzut de multă vreme un meci disputat la o intensitate atât de ridicată de către o formație autohtonă.

Un element suplimentar care îi dă dreptate oficialului clujean este până la urmă, scorul final. CFR a răspuns cu un joc bun adversităților, nu a cedat în plan mental, revenind de două ori, atunci când a avut nevoie să înscrie în repriza secundă, plecând din Scoția cu victoria și cu biletele pentru play-off-ul Champions League.

Indiferent de ce se va întâmpla în dubla cu Slavia Praga, acolo unde pare acum că CFR-ul pleacă favorită, trupa lui Dan Petrescu a readus fotbalul românesc de club în atenția Europei, prin prestația și rezultatul obținut pe Celtic Park.

Iar, pentru cei care se bucură de fotbal în țară, întâlnirea de ieri, Celtic - CFR Cluj 3-4 va rămâne un punct de reper (cel puțin) în istoria recentă. Țara noastră mai are încă lucruri de oferit în sportul rege, evidențele apărând treptat.