Luni, cu o zi înainte ca PSD să-și stabilească în Biroul Politic candidatul la prezidențiale, premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu Victor Ponta și cu Călin Popescu Tăriceanu pentru a le cere să sprijine prezidențiabilul partidului. Aceasta, în condițiile în care ALDE a anunțat că ar vrea și el propriul candidat, pe Tăriceanu, iar Pro România ar merge pe mâna Gabrielei Firea. Între timp, în PSD se ascut cuțitele, Viorica Dăncilă și Gabriela Firea atacându-se reciproc pe tema candidaturii la Cotroceni.

HotNews.roFoto: Hotnews

La finalul negocierilor de luni cu Tăriceanu și Ponta, Viorica Dăncilă ar urma să afle dacă are sprijinul ALDE și Pro România pentru un candidat PSD la alegerile prezidențiale.

"Am vorbit la telefon (cu Tăriceanu și Ponta -n.r.), nu am reușit să avem o discuție care să vizeze alegerile prezidențiale. Cu siguranță voi avea o discuție atât cu domnul Tăriceanu, sper că și cu domnul Victor Ponta. Cred că dialogul este foarte important. Îmi doresc o coaliție a celor trei partide pentru a susține candidatul la prezidențiale”, a anunțat vineri, Viorica Dăncilă, aflată într-un turneu prin țară, pentru a lua pulsul filialelor cu privire la o posibilă candidatură a sa la prezidențiale.

Discuțiile au loc cu o zi înaintea Biroului Politic Național al PSD. Ședința va avea loc marți, de la ora 11.00, la Parlament, iar PSD va desemna candidatul pentru Cotroceni. Propunerea ar urma să fie validată apoi în ședința Comitetului Executiv al PSD, programată tot marți, de la ora 12.00.

Viorica Dăncilă anunța săptămâna trecută că PSD va merge la alegerile prezidențiale cu un candidat propriu. Ea spunea că dacă PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta şi nu va da înapoi, iar până acum mai mulți lideri de filiale și-au anunțat susținerea pentru o candidatură a premierului pentru Cotroceni.

Și Gabriela Firea se gândește la o candidatură pentru Cotroceni. Ea a spus că se va gândi dacă va candida din afara partidului, în cazul în care la Comitetul Executiv de marți nu va fi desemnată din partea PSD, ea subliniind că Viorica Dăncilă nu are șanse de succes. De altfel, în ultimele zile Dăncilă și Firea s-au atacat reciproc pe tema candidaturii.

Viorica Dăncilă declara, vineri, că Firea nu și-a anunțat candidatura, iar dacă și-o va anunța, va exista o discuție în Comitetului Executiv al PSD. Declarația acesteia a atras ironiile Gabrielei Firea, care a declarat, duminică seară, că, dacă i se va indica un ghișeu unic unde să își depună oficial candidatura pentru prezidențiale, va face acest lucru.

"Doamna premier a spus că nu am fost sondată, măsurată decât la inițiativa unor partide din opoziție, a unor publicații, pentru că nu m-am înscris cu candidatura. Dar cine s-a înscris? În afară de domnul Pleșoianu care a anunțat de ceva timp că vrea să candideze, doamna premier a spus trei CEx că nu candidează, apoi spune că va candida dacă i se cere. Atunci am considerat că nu trebuie să mergem la ghișeu să depunem o candidatură. Dacă marți, la Comitetul Executiv, ni se indică celor care dori să mergem undeva să depunem o candidatură, la un ghișeu unic, cu siguranță voi face înscrierea. Dar câtă vreme inițiativele au fost făcute doar public prin declarații, nu înțeleg de ce pentru mine se creează un criteriu excepțional, și anume că trebuia să mă înscriu”, a declarat Gabriela Firea, la Antena3.

De asemenea, Firea a acuzat că în CEx subiectele doar se ”pipăie” și nu se poartă un dialog deschis: "Nu putem să așteptăm să fim convocați la o nouă ședință în care să mimăm dialog deschis, dar în care temele să fie cele stabilite de la tribună, iar noi, cei din sală să facem figurație. Mi-am asumat să nu fac figurație nici în timpul vechii conduceri, a domnului președinte Dragnea, cu atât mai puțin aș face în acest moment. (...) Nu înțeleg de ce trebuie să tăcem cu toții și să luăm ce ni se dă”.

Gabriela Firea crede că o soluție pentru candidatura la prezidențiale este crearea unei alianțe electorale între PSD-ALDE și Pro România și să fie desemnat pentru cursă cel mai bine plasat candidat, însă până acum nici nu a fost discutată această opțiune.

Oficial, se află în competiția internă pentru prezidențiale secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleșoianu și senatorul Șerban Nicolae, după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că se retrage din cursă.

Și ALDE și-a exprimat dorința de a avea propriul prezidențiabil - Călin Popescu Tăriceanu, în timp ce Adrian Țuțuianu a anunțat că și Pro România va avea candidat propriu. El și-a exprimat susținerea pentru Gabriela Firea.

Congresul PSD pentru validarea prezidențiabilului va avea loc pe 3 august.