Aseară, la opt și 43 seara am dat bot în bot cu un urs. Eram în Sinaia, pe drumul Cumpătului. Panică. Ursul se ducea în Centru, în Parcul Regal. La Cazinou. Să se destindă. Eram așa înspăimântat, încât cred că l-am auzit o clipă: “Nene, ai o țigară?” Noroc că am înlemnit, mi-a stat inima. Am murit. Mi se mai întâmplase într-o dimineață. Atunci am luat cu un urs micul dejun. Tot în Sinaia. Să fi fost ora șapte? Cine mai știe. Mort de frică, o zi întreagă am stat închis în casă. Eu, nu-i așa, om bătrân pot s-o mierlesc. Dar un copil? România trebuie să-și ucidă mereu copiii, ca pe Ionuț Anghel mușcat de câini în Parcul Circului, ca să meargă omenește, înainte?
Acest articol nu împușcă urși. Băi, numai la eliminare fizică ți-e gândul. De gândești așa, tu ești fiară, nu ursul. Tu, cititorule! Eu nu vreau să ucid ursul, dar nici să-l invit în casă, la masă, în pat, să-mi mângâie nevasta și să se joace cu copiii. Nu vreau să mă obișnuiesc cu el.
Ursul trebuie să stea la casa lui, în pădure. Eu la casa mea, în oraș.
Eu cu tine, care o frecăm pe net, suntem de vină. I-am lăsat pe alții mai înfipți să taie copacii, să facă așchii pădurea. Ursul nu mai are hrană, nu mai are casă. Pădurea lui este rară, chelită de producătorii de cherestea, de cei de mobilă, de hoți de toată mâna. Iar ursul are și el viața lui, nu?, ca orice om.
Ți-e foame? Apelezi la Glovo? Ursul? El este Glovo. Cu foamea-n spinare, vine după mâncare.
Unde? Păi, o ia valvârtej tot înainte. Tot înainte? În oraș. Anul acesta însă tomberoanele de la marginea orașelor montane, sunt moft. Urșii vin în centrul orașelor. Dovezi despre invazia de acum, vara 2019, din Comarnic, Sinaia, Bușteni, Predeal:
AICI:
Care-i soluția? Cică e de sunat la 112 când vezi ursul. O idee bună și, întrucât e singura, tâmpită în același timp.
Bună, da, ai un număr de urgență. Tâmpită, pentru că URGENȚA nu rezolva problema. Urgent îți papă ursul copilul, până suni tu la 112. Morga e mai la îndemână.
Ursul în custodia cui este? A lui 112?
Nu. Ursul este în pădure. Deci, în custodia pădurarului. Pădurarul cheamă, poate, Jandarmul. Sau viceversa. Și împreună trag cu tranchilizant și-l duc în pădure. Păi, asta-i soluție de urgență.
De ce zona ursificată nu este gândită rațional?
Să li se dea mâncare în pădure, în zone îndepărtate de urban. Avem nevoie nu să ucidem cormoranii, ci să avem buget pentru mâncarea urșilor din pădure.
Cum, domle, să ajungă ursul în Sinaia, spre exemplu, la cazinou, în parc și abia apoi să-i tragi un glonț ca să-i amintești că el trăiește în pădure?
De ce să apelăm mereu la urgențe, adică la măsuri care mai degrabă înfurie ursul, în loc să lucrăm cu rațiunea?
Care-i diferența între mine, om și fiară? Niciuna în România lui 2019!
Conversații telefonice cu varii funcționari din primăriile montane, apoi de pe la ocoalele silvice și jandarmii montani mi-au spus simplu: domle, suntem puțini, nu e personal, n-o să stăm călare pe urs acum. Avem multe treburi. N-avem timp! Zi-mi, ai urs în curte? Nu, acum, dar… Sună când ai. Venim!
Și eu am zis: dar o ucidere de om, de copil, cum îți vine? Hai, domle, ești dornic de sânge?
Da, nu-i așa?!
Ursul, sălbăticiunea necontrolată, imprevizibilă, este în fața ta. Da, în fața ta, om, nu-i așa, cu reacții imprevizibile. Adică, să nu-mi spui gargaristule de pe net, că tu te-ai născut cu urs în casă și știi cum să reacționezi când vezi namila. Cică să faci pe mortul, să nu-l întărâți.
Dar de ce atunci să mai merg eu la munte, să mă bucur de aer curat? Ca să trăiesc cu fricî în sân? Apoi, de ce trebuie să mă obișnuiesc cu URSUL?
Sunt om, sunt în viață, de ce să fac pe mortul?
2
13
