Zece artiști s-au reunit sub numele Friends of Hope and Homes pentru a da voce dorintei copiilor din orfelinate de a avea o copilărie, în videoclipul “Am nevoie de tine”. Piesa “Am nevoie de tine”, însoțită de videoclipul, transmite mesajul campaniei cu același nume, pe care JYSK România și Hope and Homes for Children România o desfășoară în luna iunie. Campania atrage atenția asupra nevoii de a închide orfelinatele și de a oferi o copilărie așa cum merită copiilor din ele. Inițiativa campaniei îi aparține lui Alex Bratu, membru în cadrul Board-ului Hope and Homes for Children, care a și compus și scris versurile unui cântec dedicat copiilor din orfelinate – „Am nevoie de tine”. Alexandra Ungureanu, Alexandra-Maria Hojda, Ligia Hojda, Flavia Hojda, Laura Mihăilă, 1Q Sapro, Adrian Mariaș (aka Geagea), Pavel Ulici, Marius Popa și Andrei Neagu au răspuns afirmativ invitației lui Alex Bratu, astfel devenind vocea copiilor din orfelinate care au nevoie de o copilărie așa cum merită și de un viitor mai bun.

“Am nevoie de tine”Foto: Hotnews

Campania "Am nevoie de tine" vorbește despre indiferența noastră cea e toate zilele. Ați ales să nu știți, ați ales să priviți departe de voi, ați ales să uitați. Campania, prin cântec, îți arată cum să faci mai bună lumea orfanilor din România.

Reporter: Ce este un copil, pentru tine?

Alex Bratu: Un motiv de bucurie. Parte din 26% din omenire, procent care reprezintă întregul nostru viitor. Și noi, adulții, avem multe de învățat de la copii. Sunt curioși, încearcă mereu să facă lucruri noi, învață repede, vor să se autodepășească și găsesc motive de bucurie oricând. E ceea ce ar trebui să facem și noi, adulții. Important e să crească într-un mediu propice, care să îi ajute să se dezvolte.

Reporter: Ce este un copil abandonat?

Alex Bratu: Cred că un copil abandonat are dreptul la o copilărie, ca orice alt copil, cu toate bucuriile specifice acestei perioade. Și are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea avea o copilărie. De foarte mult ajutor, dacă luăm în considerare faptul că, la fiecare nouă ore, un copil este abandonat în maternitate. De aceea și derulăm campania “Am nevoie de tine” alături de Hope and Homes for Children (HHC), campanie prin care contribuim la închiderea orfelinatelor și înlocuirea lor cu case de tip familial.

Reporter: Ce este un cântec, pentru tine?

Alex Bratu: Sunt pasionat de muzică de când mă știu. Îmi place să ascult muzică, iar, de când am primit prima chitară, în copilărie, îmi place să cânt și să compun. Un cântec e o modalitate de a transmite emoție, de a-i bucura pe cei care îl ascultă și de a le transmite un mesaj. Cred că prin muzică poți transmite mult mai ușor un mesaj.

Reporter: Ce este un cântec pentru un copil abandonat?

Alex Bratu: În cazul unui copil abandonat răspunsul nu cred că diferă. Muzica e un limbaj universal, iar un cântec rămâne o modalitate de a emoționa și de a aduce bucurie.

Reporter: Ce-a însemnat cântecul tău dedicat copiilor abandonați?

Alex Bratu: La începutul anului, când ne gândeam cum putem face mai cunoscută activitatea Hope and Homes for Children, fundație pe care o susținem din anul 2017, m-am gândit să facem ceva inedit. Să transmitem prin muzică poveștile copiilor pe care Hope and Homes for Children îi ajută prin închiderea orfelinatelor și construcția caselor de tip familial. Am compus versurile și muzica piesei “Am nevoie de tine”, apoi am lansat invitația de a cânta piesa către 10 artiști. Ei au răspuns pozitiv invitației de a cânta și le mulțumesc pentru asta. Așadar, cântecul a însemnat o modalitate de a transmite povestea copiilor aflați în orfelinate și de a convinge cât mai mulți oameni să susțină activitatea Hope and Homes for Children printr-o donație.

Reporter: Când ai fost vulnerabil?

Alex Bratu: Toți suntem vulnerabili atunci când nu avem pe nimeni care să ne fie alături.

Reporter: Când-cum este un copil abandonat vulnerabil?

Alex Bratu: Când nu are pe cineva care să îl susțină, să îi spună o vorbă bună, să îl învețe, să îl înțeleagă și să îl iubească. Iar cum părinții, cei care ar trebui să ocupe acest rol, nu mai sunt prezenți, cineva trebuie să suplinească acest rol. Este și principalul motiv pentru care Fundația Hope and Homes for Children și-a propus să închidă orfelinatele de tip vechi și să construiască în locul lor case de tip familial. În aceste case locuiesc cel mult 12 copii, atmosfera este apropiată de cea familială și copiii au parte de atenție, sprijin și îndrumare.

Reporter: Când ai spus cuiva " am nevoie de tine"?

Alex Bratu: De fiecare dată când am avut nevoie. Cred că e important să cerem ajutorul atunci când avem nevoie și să o facem cu toată deschiderea.

Reporter: Când spune un copil abandonat "am nevoie de tine"?

Alex Bratu: Tot timpul. Chiar dacă nu o verbalizează, pentru că mulți poate nu au cui să o spună.

Reporter: Ce-nseamnă să ajuți pe cineva?

Alex Bratu: Să fii acolo pentru acea persoană, să o sprijini, să fii disponibil când are nevoie de tine.

Reporter: Cum se ajută singuri copiii abandonați?

Alex Bratu: Luptând pentru a compensa lipsa părinților prin propriile puteri.

Reporter: Cum îi putem ajuta noi?

Alex Bratu: Îi putem ajuta implicându-ne. Au nevoie de foarte multe lucruri: de o casă în care să se poată simți ca acasă, ca într-o familie, de consiliere, pentru ca, atunci când părăsesc sistemul instituțional, să poată să se descurce singuri, au nevoie de sprijin emoțional, de prieteni, de o copilărie. Hope and Homes for Children îi ajută cu toate acestea, creând un mediu în care să se poată dezvolta, și anume casele de tip familial. Îi putem ajuta pe copiii abandonați sprijinind activitatea Hope and Homes for Children și a tuturor celor care lucrează pentru binele copiilor instituționalizați.

Alex Bratu este Country Manager JYSK România și Bulgaria