Liderul USR, Dan Barna, a declarat marți seara, invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, că opoziția va depune o moțiune de cenzură și că a demarat discuțiile cu PNL, PMP, UDMR și partidul lui Victor Ponta dar, în cazul unei reușite, USR doar va susține viitorul guvern, fără a face parte din el.

Dan Barna, la Antena 3Foto: Captura video

Acesta a precizat că USR a pus patru condiții principale pentru susținerea unui astfel de viitor, iar PNL a fost de acord cu aceste solicitări:

  • Inițiativa Fără penali în funcții publice să ajungă la referendum
  • revenirea la două tururi pentru alegerea primarilor
  • repararea efectelor generate de OUG 114
  • anularea pensiilor speciale, cu excepția celor pentru militari

În ceea ce privește ALDE, Dan Barna se așteaptă la „o descompunere în anumite direcții”.

Barba a mai anunțat un proiect: desființarea Secției pentru anchetarea magistraților, care este „un instrument politic pentru orice forță care ar ajunge la putere”, „o instanță dedicată și controlată politic nu are cum să funcționeze”.

HotNews.ro a transmis LIVETEXT cele mai importante momente ale emisiunii

Mihai Gâdea îl întreabă ce semnificație are votul. Dan Barna:

  • Oamenii au înțeles că dacă nu se implică politic nu mai avem nicio șansă. Se crease un sentiment că nu se mai poate face nimic
  • Noi practic am fost alternativa
  • Cel mai frecvent cuvânt cu care a fost asociată Alianța USR PLUS a fost speranța
  • (Veți da jos acest Guvern?) Acest guvern trebuie să plece în primul rând pentru ce a făcut Diasporei, același ministru de Externe, aceeași strategie
  • Știau că nu vor avea voturi din Diaspora
  • Vom depune moțiune de cenzură, am discutat cu PNL, cu PMP, cu UDMR, cu dl Victor Ponta
  • Acum numărăm voturile, e chestiune de zile
  • În momentul de față purtăm negocieri, azi am început discuțiile
  • Zilele următoare vom discuta și cu reprezentanți din fosta majoritate, îndrăznesc să spun, înțeleg că ALDE vor decide dacă ies de la guvernare
  • ALDE a fost un partid de strânsură și anticipez o descompunere în anumite direcții
  • (I-ați primi la dvs?) Nu, asta e o glumă
  • Mă aștept la repoziționări individuale
  • (Ce șanse dați căderii guvernului? ) Destul de mari, mă aștept ca acest guvern să cadă
  • Face o moțiune de cenzură, sper să reușim să generăm voturile necesare
  • Se poate crea un guvern non-PSD care să poată guverna într-o perioadă de tranziție de un an

Ce ar urma după căderea Guvernului

  • Colegii de la PNL au și declarat că sunt gata să preia guvernarea
  • Sunt câteva obiective pentru care USR a luptat: fără penali în funcții publice, să ajungem la referendum (...), revenirea la două tururi la alegerea primarilor (...), repararea efectelor generate de OUG 114 care chiar alungă companii din România (...) și pensiile speciale
  • Mai sunt câteva elemente unde toți suntem de acord, cum este votul prin corespondență
  • E nevoie de alegeri anticipate și ele nu pot avea loc înainte de prezidențiale, varianta cu prezidențialele e pur teoretică
  • Am putea să intrăm odată cu localele într-o stabilitate de 8 ani, o guvernare sunt convins a Alianței USR-PLUS probabil și cu PNL
  • (Mihai Gâdea îl întreabă de ce nu vrea să intre la guvernare dacă trece moțiunea) E foarte simplu, în momentul de față un guvern non-PSD presupune o coaliție a cvasi-tuturor celorlalte partide
  • Ori să intrăm într-o coaliție cu partide care au fost umăr la umăr cu Dragnea e foarte greu de acceptat
  • E foarte greu să intrăm într-un guvern cu ALDE
  • Trebuie să existe alt guvern suntem responsabili și guvernul trebuie susținut, o facem parlamentar, stabilim 4-5 obiective pe care le-am promis
  • Miza nu e să batem cu pumnul în piept, ci ca România să facă pașii necesari pentru proiectele viitoare
  • În momentul în care avem anticipate, intrăm la guvernare fără să clipim
  • Cei de la PNL sunt de acord cu obiectivele noastre. Au spus că ei sunt hotărâți să intre la guvernare dacă moțiunea trece
  • Trimiterea acasă a unui guvern care nu mai guvernează pentru România e o chestiune firească și legitimă. În acest demers, toate partidele care înțeleg că România nu mai poate să stea încă un an orbecăind pe la marginea Europei ... e o colaborare firească
  • Vorbim de un guvern de tranziție, cu mandat scurt, care ar avea ca obiectiv alegeri anticipate
  • (Secția despre investigarea magistraților) E un instrument politic pentru orice forță care ar ajunge la putere. O instanță dedicată și controlată politic nu are cum să funcționeze. E un consens în societate
  • Luni s-a încheiat una dintre cele mai negre perioade din istoria României
  • Sper ca PSD să înțeleagă că subiectul justiției nu mai e dorit de români și să începem să avem de mâine dezbateri despre autostrăzi, despre spitalele regionale

Despre candidatura la prezidențiale:

  • Subiectul nu e de natură să afecteze majoritatea în Parlament
  • Noi suntem manageri de proiect în mare măsură, obiectivul e stabilitatea României
  • (I-ați propus doamnei Kovesi o candidatură?) I-am propus doamnei Kovesi acum un an și ceva să vină în USR. Despre subiectul prezidențialelor nu a existat nicio discuție. Orice membru USR poate fi candidat
  • Evident că avem opțiuni, discuția va fi în cele două partide, vom avea probabil în iunie, vom decide strategia
  • Alianța se numește 2020, nu e un brand, e obiectivul propus. Vrem să guvernăm și vom avea candidați la toate etapele electorale
  • Vom decide care e cea mai bună strategie pentru prezidențiale
  • (De ce nu îl susțin pe Iohannis?) Motivul e intervenția președintelui de după rezultatele de duminică, când a apreciat că societatea românească dă credit unei forțe politice noi, Alianța USR-PLUS
  • E o forță politică nouă, generată de componenta activă a societății
  • Noi am promis că vom veni cu candidați proprii și vom merge în toate etapele necesare
  • Nu e nicio frondă împotriva președintelui Iohannis
  • Sunt convins că o competiție deschis nu poate decât să fie benefică
  • Mă gândesc cum ar arăta pentru România un tur II Iohannis - candidatul USR-PLUS, nu ar fi într-adevăr sentimentul că ai de unde să alegi
  • (Ați candida?) Vom alege candidatul care e cel mai utili pentru proiectul nostru de a guverna în 2020. În politică nimic nu trebuie exclus, asta e din Dallas, J.R., sunt convins că știți secvența, never say never
  • (Aveți un candidat de prim ministru?) Cel puțin 3-4 persoane, inclusiv președinții celor două partide
  • (Ați susține un guvern condus de Ludovic Orban) În situația curentă, președintele va face o nominalizare, sunt convins că nu va mai fi de la PSD

Despre ceea ce Mihai Gâdea denumește „epoca Băsescu” și oamenii lui

  • (de ce în cazuri evidente, DNA Pitești, nu am văzut nuanțe?) Justiția trebuie să își facă datoria inclusiv în ceea ce privește magistrații care încalcă legea
  • Suntem total de acord ca acolo unde au existat, dacă au existat, abuzuri, cei responsabili trebuie să plătească
  • România a ajuns în situația bizară de ce să puneți în constituție că cei condamnați să nu mai candideze. În celelalte țări, când ai astfel de probleme pleci acasă
  • La noi s-a ajuns la logica că e perfect normal să rămâi
  • Cel mai bun exemplu e dl Vâlcov
  • (Mihai Gâdea argumentează că justiția din România nu e cea din Germania) Dacă ai standarde de calitate, performanță, poți elimina persoanele care nu performează

Mihai Gâdea îi spune că au fost și momente unele „oribile” în care unii protestatari au devenit violenți și dacă se delimitează de aceste momente. Dan Barna:

  • Fără niciun fel de dubiu, protestul este legitim până la violențe
  • În momentul în care apare violența dispare dialogul și rațiunea
  • USR promovează protestul pașnic

Mihai Gâdea îi cere să definească, într-o propoziție „despre ce este USR”. Dan Barna: Este despre încrederea că implicându-ne putem să contăm țin viața țării noastre

Moderatorul îl întreabă care este ambiția sa politică. Dan Barna: Ambiția mea politică e ca USR și alianța să fie în politica din România un partid care contează și care are puterea să schimbe lucruri, să-și asume greșeli și să-și asume performanța.

Gâdea încheie afirmând că va continua emisiunile „cu lideri de vârf și în serile următoare”.