O tânără bolnavă de meningită este internată la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din Capitală, a declarat, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Cătălin Apostolescu. Potrivit Ministerului Sănătății, este vorba despre o tânără de 16 ani, elevă a unui liceu din Pitești, internată inițial la Spitalul de Pediatrie din Pitești și transferată miercuri dimineață la Institutul "Matei Balș" din Capitală. Două tinere au murit luna trecută de meningită în România - o tânără în vârstă de 18 ani din București și o adolescentă din Vaslui, în vârstă de 15 ani.

Institutul Matei BalsFoto: Institutul Matei Bals

Potrivit unei informări transmise de către Direcția de Sănătate Publică Argeș, citată de Ministerul Sănătății, "o pacientă în vârstă de 16 ani, elevă a unui liceu din Pitești, județul Argeș, cu suspiciune de meningită meningococică, a fost transferată de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. dr 'Matei Balș' din București, în dimineața zilei de 15 mai 2019".

Direcția de Sănătate Publică Argeș a întreprins toate măsurile care se impun în astfel de situații, conform metodologiei stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică, precizează Ministerul Sănătății.

"Astfel, au fost stabiliți contacții direcți și a fost administrată chimio - profilaxie pentru 34 de elevi, 10 cadre didactice și personal auxiliar, precum și pentru alți 2 contacți din familie. De asemenea, în unitatea de învățământ au fost instituite măsuri de curățenie și dezinfecție."

  • Două tinere au murit luna trecută de meningită

Două tinere au murit luna trecută de meningită în România - o tânără în vârstă de 18 ani din București și o adolescentă din Vaslui, în vârstă de 15 ani.

Meningita este numită chiar de către medici "boala contra timp", din cauză că poate ucide în doar câteva ore, iar primele simptome sunt de obicei banale - o simplă durere de cap, nasul curge ușor sau apar vărsături. Mai mult, adolescenții, una dintre cele mai expuse categorii, ignoră adesea aceste simptome. Așa se face că prezentarea la medic vine de multe ori după câteva ore pierdute, ceea ce în cazul meningitei poate însemna prea târziu, explica, luna trecută, pentru HotNews.ro, Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.

Medicul atrăgea atenția că singura modalitate cu adevărat eficientă de prevenire a bolii este vaccinarea, însă doar unul dintre cele două vaccinuri se găsește în România - din păcate, doar cel care previne 35% - 40% dintre meningitele cauzate de meningococ. Vaccinul care previne 60% dintre aceste tipuri de meningite nu se găsește în țara noastră. Medicii recomandă efectuarea ambelor vaccinuri, pentru protecție împotriva cât mai multor serotipuri de meningococ ce pot provoca apariția meningitei.

Citește pe larg aici: